Emil Boc şi-a prezentat programul de guvernare. Un document total neconvingător şi nerealist, pe care majoritatea „uninominală“ l-a aprobat fără să crîcnească. Promisiunile din campania electorală au fost date uitării, deşi nu s-au schimbat prea multe lucruri, de atunci, în România. Criza începuse să facă ravagii, iar disponibilizările de personal provocau deja frisoane. Alegerile au trecut, a ieşit cine trebuia, iar acum vorbim de rigoare bugetară şi de reducerea drastică a cheltuielilor. Toate acestea nu i-au împiedicat pe cîţiva şmecheri din apropierea Bucureştilor să plece, în frunte cu primarul, într-o călătorie în Thailanda. De altfel, primarii stau mai mult prin străinătăţuri, numai că de data aceasta a fost vorba probabil de o recompensă venită din partea celor care îşi împart acum puterea. Cine trece dimineaţa prin preajma Spitalului Colentina nu poate să nu vadă un amărît înfofolit în haine vechi şi dormind pe o bancă. Nimeni nu-l bagă în seamă. Puţin mai departe, o familie întreagă şi-a improvizat un culcuş în apropierea unui bloc, într-un parc. Nici pe ei nu-i bagă nimeni în seamă. Dar pentru că sîntem în ţara tuturor sfidărilor, am ţinut neapărat să intrăm în Cartea Recodurilor, trimiţînd în stradă aproape 4000 de Moşi Crăciuni. Românii nu mai pot de fericire, aşa cum s-au bucurat şi cînd au primit cîte 100 de lei de la unii competitori din campania electorală. Acum îşi plîng zilele şi amarul. Numai de Cartea Recordurilor mai aveam nevoie, pentru că, altfel, totul este în regulă! L-am înjurat pînă acum pe Adrian Năstase pentru cele 4 case ale lui şi iată că vine în Parlament un tînăr care are numai puţin de 1603 case. Aflu că prin Colegiul în care a candidat, plin de oameni săraci şi mereu păcăliţi, au fost împărţite telefoane mobile, iar celor bătrîni li s-au dat ochelari de vedere. Declaraţia de avere a respectivului proaspăt parlamentar are nu mai puţin de 72 de pagini. Ce să fi căutat eu, de exemplu, într-o competiţie cu un asemenea nabab? Cum ne-ar fi stat nouă, celor din PRM, în vecinătatea unor persoane care şi-au pierdut, pur şi simplu, simţul măsurii? Un Parlament şi un Guvern construite pe argumentul banilor şi al afacerilor prospere nu au cum să reziste.
Cineva spunea că, deşi fragil, „cabinetul“ lui Emil Boc are în spate forţe care îl pot ţine 8 ani la putere. Problema este dacă poporul mai are răbdare mai mult de cîteva luni. Beculeţele şi ghirlandele colorate nu-i ţin de foame, şi nici de frig. Dar, pînă atunci, unii continuă să se îmbogăţească, să acumuleze miliarde de euro – avem un român, pe locul 462 în lista celor mai bogaţi oameni din lume, care cumpără acum una dintre cele mai importante firme din domeniul imobiliarului. Achiziţia este făcută în timp ce o mare parte a pieţelor de proprieăţi din Europa sînt afectate de actuala criză a creditelor, provocînd temeri că afacerile imobiliare ar putea ceda. Actualul Guvern împinge la paroxism incertitudinile politice şi economice din România. Criza financiară şi economică va ajunge în curînd la apogeu. La noi sînt, cum spuneam, bogaţi şi săraci. Compania Alro Slatina, deţinută de grupul olandez Vimetco, va concedia 1800 din cei 3500 de angajaţi ai săi. Pentru început, acest grup din domeniul aluminiului îşi va reduce producţia cu 50%, înainte de închiderea totală a filialei sale din România, în luna martie. Reducerea producţiei la Alro – atrage după sine alte 20.000 de disponibilizări în Judeţul Olt, oameni legaţi de această uzină. Alro – primul mare fabricant de aluminiu din Europa Centrală şi de Est şi una dintre cele mai mari companii din România – a înregistrat o scădere a profitului cu 22%, în cursul primelor luni din 2008, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cît îl priveşte pe Emil Boc, al cărui Guvern creşte de la 17 la 21 de portofolii, numai populism şi demagogie. Însuşi actualul premier a uitat complet ceea ce le-a promis clujenilor – fidelitate eternă şi faptul că nu va părăsi oraşul de pe Someş nici pentru funcţia de prim-ministru. Programul său conţine, în egală măsură, texte de campanie şi promisiuni care nu pot fi respectate. Cine poate să creadă în reducerea cu 5% a şomajului, în faptul că rata impozitului va rămîne neschimbată, că salariul minim va fi de 500 de euro, iar cel mediu va creşte cu aproape cu 70%, că se dublează ajutorul familial, că bugetul va prelua 30% din cheltuielile agricole şi, gogoriţa-gogoriţelor, că în 4 ani vor fi construiţi aproape 1000 de kilometri de autostradă? Dincolo de lipsa de profesionalism a multora dintre noii miniştri, de afacerile controversate ale unora dintre ei, rămîne o întrebare esenţială: de unde bani? FMI n-are clienţi şi ne-ar da cu plăcere, numai că dobînzile acestuia sînt de-a dreptul împovorătoare. Ne îndreptăm, aşadar, spre nicăieri şi spre niciunde. Un lucru este sigur în România. În pofida crizei, unii vor fi tot mai bogaţi, iar sărăcia se întinde, nemilos, la scara întregii populaţii…
Trezirea urgentă a fiinţei noastre către o stare profundă de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc
Motto: „Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat, nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee forţă care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.” – Mihai Eminescu
Din nefericire, momentul actual prin care trece ţara noastră are ca particularitate tendinţa preponderentă a românilor de a acţiona întocmai ca nişte celule separate şi haotice. Acest aspect, care este evident pentru o minte lucidă şi pătrunzătoare, ar trebui să ne dea de gândit, întrucât, după cum se ştie, un popor există în baza unei conştiinţe tainice de grup, a unei conştiinţe fundamentale, colective, etnice, care se sprijină într-un mod criptic pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă.
Toate aceste legături tainice sunt acum grav ameninţate mai ales datorită faptului că, sub presiunea nevoilor umane elementare, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor de mult. Ca urmare a acestui fenomen, oamenii nu mai au cel mai adesea aproape deloc capacitatea să gândească, pe termen lung, la ceea ce va rămâne după aceste generaţii chinuite de tulburările politice şi istorice ale secolului XX, pentru că oamenii sunt în continuare interesaţi cel mai mult de puterea lor financiară sau de disperarea că ar putea muri de foame. Marile valori spirituale şi morale care au ridicat şi au menţinut popoare în istorie acum aproape că sunt pe cale să se piardă, o dată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu.
Ştiind toate acestea, trebuie tocmai de aceea să ne îndreptăm ferm atenţia mai ales către ceea ce este necesar să menţinem nealterat şi chiar să amplificăm: credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Să ne amintim că aproape întotdeauna ortodoxismul a fost coloana vertebrală a românismului şi să nu uităm că respectul faţă de cultură şi tradiţie, respectul faţă de înaintaşi şi faţă de eroii neamului au reprezentat la noi nişte trăsături definitorii.
Mai ales astăzi, se impune să păstrăm un moment de reculegere pentru toate marile suflete ale marilor eroi ai unităţii naţionale a românilor: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Ei au făcut sau au visat Unirea cu preţul vieţii lor, închinându-se cu mâna dreaptă şi sprijinindu-se ferm pe sabie cu mâna stângă. Lor li se pot adăuga Alexandru Ioan Cuza şi Ferdinand I care au dus-o apoi la bun sfârşit la masa tratativelor…
Dar, pentru ca acum România să renască este necesar să contribuim cu toţii la trezirea unei comuniuni tainice şi plenar inspiratoare cu Sufletul Neamului Românesc care în permanenţă există şi ne poate îmbrăţişa cu suflul său emoţional. În această direcţie, dacă pentru fiinţa umană trezirea sufletului reprezintă începutul contopirii inefabile în Dumnezeu, trezirea unei stări tainice de comuniune inefabilă cu sufletul unui neam este cel mai adesea determinată de o profundă conştientizare în fiinţa proprie a unităţii ascunse a tuturor sufletelor cu un destin de excepţie, ce este intuită de toţi cei ce au trăit sau trăiesc în sânul acelui neam.
În felul acesta, se face trecerea de la cadrul limitat al simplei supravieţuiri în interiorul speciei umane la conştiinţa misterioasă a unicităţii individului, ce se raportează în vederea creşterii sale spirituale, morale şi fizice la valorile tainice fundamentale ale sufletului neamului în care el se naşte şi apoi trăieşte. Astfel, sufletul acelei naţiuni îl hrăneşte, îl inspiră, îl potenţează şi îl îmbogăţeşte pe cel care devine conştient că aparţine unui popor, şi, nu în ultimul rând, marele suflet tainic al neamului primeşte de la cel care este dornic să se dăruiască printr-o inefabilă comuniune, un suflu nou de viaţă, pregnant regenerator şi viguros.
Ne-am născut ca popor din rândul “…celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci…” şi nu trebuie decât să ne amintim de Mircea cel Bătrân, de Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazul pentru a conştientiza că ei sunt continuatorii acestui spirit al vitejiei şi dreptăţii pe care noi avem acum datoria să-l facem să trăiască şi să se expansioneze din nou în inimile tuturor românilor.
A sosit clipa să participăm AICI şi ACUM cu tot sufletul şi plini de aspiraţie la destinul de excepţie al acestui neam românesc care, printre altele, este chemat să facă posibilă victoria luminii divine pe această gură de rai, împotriva forţelor satanice planetare care sunt declanşate din umbră de FRANCMASONERIE. Avem acum ocazia să luptăm cu sabia discernământului şi cu scutul iubirii de adevăr şi dreptate pentru ca în această ţară binecuvântată de Dumnezeu faimoasele profeţii ale lui Sundar Singh să se împlinească mult mai repede.
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români…” – Mihai Eminescu
Ovidiu LAPUSNEANU
11 ianuarie 2009
RAPORTUL DEPUTATULUI LIVIU CODÎRL Ă (AZI MEMBRU PD-L) C ĂTRE LIDERUL PRM Rezumatul discuţiei purtate ieri: 1) Lobby-ul unguresc şi cel evreiesc a reuşit – la nivelul unor cercuri politico-economice înalte europene – să suprapună imaginea dumneavoastră peste cea a lui Le Pen şi Heider. Părerea lui Mîşu este că ar trebui, fără a vă delimita de cei 2 şi fără a face referire directă la ei, să scoateţi în evidenţă următoarele asp ecte: cei 2 au căpătat imaginea de naţionalişti-extremişti datorită, în esenţă, a două probleme, şi anume cetăţenia şi imigraţia. Ambii au considerat cetăţenia un drept „al sîngelui”, fiind împotriva acordării cetăţeniei străinilor şi „al pămîntului” (locul naşterii) –, militînd pentru vize stricte şi pentru expulzări. Naţionalismul dumneavoastră ţine de conservarea şi recunoaşterea tradiţiilor, culturii, statului unitar, ş.a.m.d. Mîşu spune că e foarte important să faceţi aceste distincţii. 2) Mîşu a avut o discuţie lungă cu Iliescu, la Scroviştea. Concluziile sînt următoarele: – omul nu vrea locul doi; nu vrea nici preşedinte fondator, nici ideolog al partidului, nici altceva; el vrea şef; în sensul acesta, pînă nu se rezolvă această problemă, partea stîngă a eşichierului politic nu va avea linişte şi nu se va putea contura clar. – i-am spus părerea dumneavoastră despre Petre Roman („piatră de moară la gîtul lui Iliescu”) şi mi-a spus că Roman este tot timpul prezent lîngă Iliescu şi că îi picură în ureche: „Ce-au făcut ăştia din partidul dumneavoastră; fără dumneavoastră n-au nici o şansă; sînteţi singurul care puteţi coaliza stînga…”; în concluzie, nu va renunţa la el şi, momentan, ar trebui să facem abstracţie, pentru un timp, de Roman; el va fi doar un om în construcţia lui Iliescu, iar pe noi ne interesează construcţia; Iliescu nu are nimic împotriva dumneavoastră şi e dispus să meargă împreună cu PRM la un moment dat, conştient că altfel nu se poate.
– deci se va lansa acest Pol Social; rugămintea lui Mîşu este să nu dăm în el, pînă nu vedem cum se va concretiza. 3) În legătură cu protocolul, crede că trebuie să fim consecvenţi şi să cerem semnarea lui; consideră că este foarte important acest lucru. Pentru că protocolul se face în primul rînd în vederea moţiunii, crede că e foarte important să susţinem public moţiunea şi căderea guvernului, nu susţinînd alt guvern, ci cerînd alegeri anticipate. Pe fond, e de acord că nu trebuie să permitem formarea unui megapartid prezidenţial şi să-i dăm lui Băsescu p uterea absolută. Astfel va trebui să susţinem protocolul şi moţiunea, iar în final aceasta să nu treacă. 4) Vă roagă să nu mai daţi în grupul de la Cluj, fiindcă nu-i faceţi un serviciu lui Geoană. Grupul de la Cluj e problema lui internă şi şi-o va rezolva singur, dacă poate. Astfel, Rus va veni şi va spune că Geoană trădează partidul, că s-a aliat cu dumneavoastră împotriva membrilor PSD, că după el vor fi atacaţi şi alţi fruntaşi ai partidului ş.a.m.d. Dacă în urma atacurilor de ieri împotriva lui Ponta , Rus, Dîncu, unul dintre ei ripostează public, vă roagă să-i trataţi cu indiferenţă şi să nu intraţi în conflicte mediatice cu ei.
Pro PRM
10 martie 2009
Un fenomen inevitabil:MOARTEA PARTIDELOR POLITICE
Autor : CORNELIU VADIM TUDOR
Tricolorul:10 martie 2009
La 20 de ani de la „baia de sînge“ din decembrie 1989 asistăm la finalizarea unui fenomen curios: moartea partidelor politice. Practic, acestea şi-au trăit traiul, şi-au mîncat mălaiul. Prima „serie neagră“ fusese cea inaugurată în Secolul XX: Partidul Conservator, Partidul Totul pentru Ţară, Partidul Social-Democrat, Partidul Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Comunist Român. A doua „serie neagră“ a fost cea de la cumpăna secolelor şi mileniilor: FSN, PDSR, ApR, PSM, PDAR, PUNR, PUR, PNŢCD (readus la viaţă, pentru scurtă vreme, într-o formă uşor modificată), PAC, PNL-AT, PNL-Cerveni, PSD-Cunescu. Unele au fost, pur şi simplu, ca o marfă. În sfîrşit, cea de-a treia „serie neagră“ se derulează acum, sub ochii noştri, avalanşa asta strivind toate partidele, dintre care unele sînt de tip „bidon“, cu denumiri şi doctrine schimbate, dar cu aceiaşi animatori: UDMR, PSD, PC, PD, PD-L, PNL (readus, şi ăsta, la viaţă, după o criogenie de vreo 40 de ani)… Degeaba se mai agită, ţin Conferinţe de Presă, fac Congrese etc. Ele horcăie şi dau ochii peste cap. Ele mor. Nu mai au suflu vital. Ce idealuri? Ce doctrine? Partidele politice din România sînt nişte găşti, care au ca scop acapararea de bunuri şi valori. Un om de spirit spunea, odinioară, că scopul partidelor politice este preluarea puterii, iar scopul puterii este înfăptuirea binelui obştesc. Toată lumea vede că, în aceşti 20 de ani blestemaţi, partidele care s-au perindat la putere n-au înfăptuit binele obştesc – ci răul obştesc. Aşa că populaţia le-a întors spatele. Şi nu s-a mai dus la vot. Iar proporţia boicotului va fi şi mai devastatoare în 2009. Ce loc ocupă, în acest tablou, Partidul România Mare? Exact locul pe care îl ocup eu. Fiind un partid de lider, PRM nu poate muri decît o dată cu mine. Ştiind că PRM este, sistematic, furat la alegeri – populaţia refuză să mai meargă la vot. Şi mai e ceva: prin însăşi denumirea sa, această formaţiune vrea să facă România Mare, aşadar nu are, neapărat, un ideal social, ci unul istoric. Iar idealurile de acest fel nu se sting niciodată, mai ales într-o ţară atît de rănită, ca România.
Mor partidele? Să moară. Ele sînt paravane şi refugii pentru răufăcători. PRM va supravieţui. Fiindcă este plămădit din alt aluat. Şi e mai mult decît un partid politic – e o hartă. Evident că nici mie nu-mi place ideea „partidului unic“. Dar nu e vina mea că PRM e singurul partid patriotic şi cinstit, care, cu orice risc, înfruntă furtuna.
Pro PRM
19 martie 2009
Tricolorul, nr. 1515, editia din 19.03.2009
ISTORIA ŞI FRANCMASONERIA (I)
Încă de la începuturile ei, o dată cu instalarea fanarioţilor în România, masoneria nu a avut în realitate intenţii bune faţă de ţara noastră. Organizaţia francmasoneriei şi-a urmat planurile stabilite şi impuse din umbră de suprastructura masonică mondială, împlinind de multe ori istoria României în modul dorit de ei. Cei care nu s-au supus acestor ordine secrete, au fost eliminaţi prin asasinare. Prezentăm următoarele cazuri şi dovezi: HOREA (Nicolae Ursu din Albac) Apartenenţa sa la masonerie a fost asumată public chiar de către actualele loji româneşti. Se ştie despre el că umbla cu haine şi însemne masonice. Împăratul „iluminist” Iosif al II-lea era prieten cu Horea şi se spune că a dirijat din umbră „revoluţia” sa pentru a potoli tendinţele autoritare şi trufia grofilor maghiari, care doreau să obţină independenţa faţă de Imperiul Habsburgic. În portretele sale, Horea apare înfăţişat în ţinută de gală avînd la gît un colan cu însemnele masonice: steaua cu 32 de raze, care are în centru o inimă străpunsă de un pumnal, şi cu cele două cruci, dintre care una este întoarsă – semn al cultelor satanice de astăzi. La Viena, Horea locuia în casa lui Ignatz von Born – şeful francmasoneriei din Viena – , supranumit „Sarastro, distribuitorul de lumină” – , prieten intim al împăratului Iosif al II-lea. În casa lui se ţineau cenacluri ale artiştilor şi revoluţionarilor. Cel care a pictat portretul lui Horea frecventa, de asemenea, casa lui von Born – chiar portretul înfăţişează interiorul casei acestuia. Audienţele lui Horea la împărat erau aranjate, în mod evident, pe linie masonică. Istoricul Petre Pandrea scrie în revista „Manuscriptum”, nr 4/1984 despre Horea următoarele: „Se afla în confreria meşterului Manole. A intrat în rîndul ziditorilor meşterului Manole. Se cîştiga mai bine şi a învăţat multe. De la arhitectul Hiram (personaj biblic cu prim rang în riturile cultului satanic francmason), care a ridicat templul din Ierusalim, pe cheltuiala regelui Solomon, ziditorii bisericii formează o confrerie aparte, cu rituri şi tradiţii, cunoscînd ştiinţa secretă a geometriei şi secretele arhitectonice (maçon în franceză înseamnă zidar)… Horea nu poate fi înţeles fără hiramici şi fără iluminişti…Iluminiştii austrieci, ca şi cei germani, englezi şi francezi, se învăluiau în mister, cultivau misterul, stimulau tenebrele şi invocau pe Satana, practicau spiritismul. Erau demonici şi sentimentali…Horea era un revoluţionar supernaţional, care ignoră pseudo-conflictul dintre naţionalităţi şi luptă împotriva asupritorilor în numele liberalismului, pentru revendicări economice şi sociale. Era un liberal”. Datorită incompatibilităţilor existente între credinţa strămoşească şi idealurile francmasonice, pe bună dreptate, Biserica Ortodoxă Română a refuzat canonizarea lui Horea (trecerea lui în rîndurile sfinţilor din Calendarul Creştin) alături de alte figuri marcante ale istoriei naţionale – luptători pentru credinţă – , cum ar fi Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Daniil Sihastrul şi alţii. (Va urma)
Pro PRM
20 martie 2009
Tricolorul, nr. 1516, editia din 20.03.2009
ISTORIE ŞI FRANCMASONERIE (II)
Autor : TRAIAN ALEXANDRU
Alexandru Ioan Cuza A fost instalat prin manevrele „fraţilor” masoni români, simultan, pe tronul ambelor principate româneşti: Moldova şi Ţara Românească. Datorită interesului masonic al momentului de a distruge imperiile Austro-Ungar, Rus şi Otoman, masoneria a sprijinit alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti. Pentru realizarea acestui deziderat, suprastructura masonică a încurajat formarea unor curente naţionaliste în ţări mici vizate, şi anume, România, Bulgaria şi Serbia. Aceste evenimente au condus la distrugerea Imperiului Otoman şi a celui Austro- Ungar, deci la realizarea unui plan masonic de anvergură europeană. Cuza, după ce a urcat pe tron, a impus reforme populare care au favorizat „talpa ţării”, reforme care nu au fost agreate de masoni. De asemenea, a schimbat modul de prezentare a drapelului cu benzile colorate verticale (cu băţul pe verticală), cel dorit de masoni fiind cu benzile colorate orizontale (cu băţul pe orizontală) şi acest lucru i-a supărat foarte tare. Au apărut motive suficiente pentru ca masonii să hotărască eliminarea sa, mai întîi prin compromiterea publică, apoi prin înlăturarea cu ceea ce s-a numit „monstruoasa coaliţie” şi, în final, moartea în izolare şi dispreţ. Recunoaştem aici aceeaşi regie a evenimentelor ca şi în cazul lui Mihai Eminescu, şi el omorît din cauza unor acţiuni ale francmasoneriei. După înlăturarea lui Cuza a urmat domnia familiei Hohenzollern – familie cu vechi tradiţii masonice. Al. I. Cuza a fost o mare surpriză pentru mulţi dintre cei care au acţionat pentru alegerea sa ca domnitor al Principatelor Unite. Analiza atentă a evenimentelor din acea vreme dezvăluie un amestec incredibil de complex de influenţe, forţe, interese, opoziţii, necesităţi istorice şi umane care au dus la săvîrşirea Unirii. De aceea nu se poate spune, aşa cum ar dori unii masoni, că masoneria a înfăptuit Unirea. Iar evenimentele care au urmat au arătat că nu binele României a fost sau este urmărit de masoni. Aceste dovezi din Istoria României dovedesc că masoneria se răzbună cumplit. România nu a fost niciodată favorizată de francmasonerie, ci a fost interesul masonic care a coincis în momentul Unirii cu interesul României. În rest, în decursul istoriei, masoneria a lovit România ori de cîte ori interesul ei a cerut-o, inclusiv în timpurile pe care le trăim astăzi. (Sfîrşit)
MAFIA EVREIASCĂ VREA SĂ PUNĂ JUGUL PE GÎTUL ÎNTREGII LUMI
Autor : ADEVĂRATUL SERVICIU ROMÂN DE INFORMAŢII
Analiza tuturor datelor obţinute în scopul conturării unei situaţii operative cît mai apropiată de realitatea existentă astăzi în lume indică un fals grosolan care a fost livrat întregii omeniri prin intermediul diferitelor mijloace de propagare în massă, între care mass-media a jucat rolul primordial. Acest fals se numeşte „Democraţia Americană”, lansat, amplificat şi susţinu t de Oculta Mondială, care, prin intermediul instrumentelor sale suprastatale, urmăreşte ca sub acest slogan să domine întreaga Planetă. Toată averea naţiunii americane este controlată de Federal Reserve System. În fapt, coloşii principali ai acestei suprabănci care stăpîneşte America sînt evrei: Rothschild, Rockefeller, Lazard,Warburg, Lehman, Kuhn Loeb, Goldman Sachs. Înrudindu-se între ei, aceştia formează de acum o unitate nu numai biologică, ci şi financiară. Încă din Secolul XIX familia Rockefeller a reprezentat un colos între coloşi. După crearea Federal Reserve şi, mai apoi, a Council on Foreign Relations, influenţa acesteia asupra politicii americane interne şi internaţionale a fost din ce în ce mai covîrşitoare. O dată cu crearea Bilderberg Group şi a Trilateral Commission însă, deja planul Noii Ordini Mondiale a început să prindă contur din ce în ce mai clar sub conducerea lor şi a apropiaţilor. Iată, în mare, activităţile şi membrii familiei care se ocupă ori s-au ocupat de ele: The Council on Foreign Relations – David Rockefeller, David Jr., Nelson A. Rockefeller, John D. Rockefeller 3rd, Jay Rockefeller, Peggy Dulany Rockefeller, Rockefeller Foundation, Rockefeller Brothers Fund. The Trilateral Commission – David Rockefeller, Rockefeller Brothers Fund. The Bilderberg Group – David Rockefeller, John D. IV. The Asia Society – , John D. Rockefeller 3rd, John D. IV, Charles, David Rockefeller. The Population Council – John D. Rockefeller 3rd. The Council of the Americas – David Rockefeller. The Group of Thirty – The Rockefeller Foundation. The World Economic Forum – David Rockefeller. The Brookings Institution – John D. Rockefeller. The Peterson Institute (Anterior the Institute for International Economics) – David Rockefeller. The International Executive Service Corps – David Rockefeller. The Institute for Pacific Relations – John D. Rockefeller Jr. şi Rockefeller Foundation The League of Nations – John D. Rockefeller Jr. The United Nations – Nelson A. Rockefeller Peggy Dulany Rockefeller, John D. Rockefeller Jr., John Rockefeller 3rd, David Rockefeller, Rockefeller Brothers Fund. The United Nations Association – David Rockefeller. De un secol şi mai bine, funcţiile de prim rang ale ţărilor „democratice” se acordă numai acelora care fac deja parte din una sau mai multe organizaţii secrete: Bilderberg Group; Council on Foreign Relations; Trilateral Commission. Aceste trei organisme reprezintă laboratoarele „statelor civilizate”, unde se stabileşte ce şi cum şi se dau directive, îndeplinite întocmai de guvernele naţionale şi megacompanii. Astfel, Bill Clinton a fost chemat la summitul Bilderberg de la Baden Baden, din Germania, din 1991, unde, după interviu (întrevedere), a fost propus să candideze la preşedinţia SUA. În 1992 Bill Clinton a fost ales preşedintele Statelor Unite ale Americii. Tony Blair a fost chemat la summitul Bilderberg din Grecia, în anul 1993. În iulie 1994 a devenit preşedintele Partidului Laburist, iar în 1997 a fost „ales” primul-ministru al Marii Britanii. Jacques Santer, chemat în 1991 la Baden Baden, a fost „ales” preşedintele Uniunii Europene în 1995, deşi fusese îndepărtat de la conducerea Guvernului Belgiei, pentru corupţie. Lui Romano Prodi, membru al Comitetului Director Bilderberg încă de la mijlocul anilor ‘80, i s-a spus la întîlnirea din iunie 1999 din Portugalia că va fi „ales” preşedintele Comisiei Europene. A dep u s jurămîntul ca preşedinte al în septembrie 1999. Lordul George Robertson a fost chemat la reuniunea Bilderberg din Scoţia în anul 1998. În august 1999 a depus jurămîntul ca secretar general al NATO. Şi lista ar putea să continue mult şi bine. În România, interesul lor direct s-a manifestat prin ABN AMRO Rothschild faţă de PETROM şi, indirect, faţă de ROMPETROL, prin Dinu Patriciu, care îl numeşte director general executiv al companiei pe americanul John H. Works, licenţiat în drept, specialistul în investment banking al băncilor J.P. Morgan şi ABN AMRO Rothschild. Pe aceeaşi linie se înscriu achiziţiile sau implicarea în privatizări strategice: BCR- Erste Bank, Banca Ion Ţiriac – HVB Bank, Romportmet – Mittal Steel, Petrom, Alro, Azomureş, Arctic Arcelik, Luxten, Terapia Advent, Enel – pentru Distrigaz Sud şi Nord, ultimele filiale Electrica, Asiban.
Nu pînă demult, călătorii osteniţi de drum ce poposeau pe văile mirifice ale Munţilor Ţibleş, Rodnei şi Bîrgăului, aveau plăcerea de a întîlni aici oameni harnici, cu frică de Dumnezeu, liniştiţi, ce ştiau mai bine ca oricine să-şi arate ceea ce aveau mai scump: lada de zestre a credinţei străbune. Mai zilele trecute, însă, această credinţă stăbună, de 2000 de ani, a fost tulburată, zicem în mod nejustificat, de străinii veniţi pentru a ne „evangheliza“. Frumos. Ba chiar nimic de zis la prima vedere, dar, analizînd lucrurile un pic mai atent, nu vedem rostul acestei acţiuni. Haideţi să ne lămurim.
Cuvîntul Evangheliei Domnului nostru Isus Christos a fost cunoscut de timpuriu de strămoşii noştri, răspîndindu-se cu repeziciune încă de la sfîrşitul veacului apostolic, mai ales în străvechiul ţinut dintre Dunăre şi Mare, numit Scythia Minor – Dobrogea de azi. De asemenea, este cunoscut faptul că, după Pogorîrea Duhului Sfînt, în ziua Cinzecimii, Sfinţii Apostoli, apoi ucenicii lor, au început lucrarea de propovăduire a noii învăţături. Pe teritoriul ţării noastre a propovăduit Sfîntul Apostol Andrei, cum afirmă lămurit istoricul Eusebiu din Cezareea, în cartea sa „Istoria Bisericească”, scrisă în anul 325, unde spunea că „Apostolul Andrei a propovăduit evanghelia prin tragerea sorţilor în Scythia”. Acest lucru îl întăresc şi denumirile rămase : Peştera Sf. Andrei, Izvorul Sf. Andrei, sate ce-i poartă numele, ca Sîn Andrei etc. Iată, deci, că poporul român a fost evanghelizat, dacă putem spune aşa, de însuşi un apostol al Domnului. Mergînd mai departe pe firul istoriei, vedem mulţi domnitori români ce aveau în suflet credinţa dreaptă, pentru care au luptat, unii devenind martiri. Nu trebuie decît să evocăm aici figura demnă a domnitorului român Mircea cel Bătrîn, care, în faţa puhoiului de cotropitori, îşi apără „sărăcia, credinţa, nevoile şi neamul”. Ori a binecredinciosului domn Ştefan cel Mare şi Sfînt care, din dragoste şi dăruire către Dumnezeu nu numai că şi-a apărat ţara şi credinţa, dar a înălţat şi un număr impresionant de mînăstiri şi biserici (48). Cît despre domnul martir, Sfîntul Constantin Brâncoveanu, ştim că atunci cînd i s-a cerut să se lepede de credinţă, a ales să moară decît să săvîrşească sacrilegiul. Dus la Constantinopol, la curte, împreună cu cei patru fii ai săi şi ginerele, sfetnicul Ianache, i se cere abjurarea şi supunerea ţării. Circulă şi azi în folclor stihurile: Brâncovene Constantin Boier, vechi şi domn creştin/ Lasă legea creştinească/ Şi te dă-n legea turcească. Refuzînd, capetele primilor trei fii sînt retezate de călău. Fiul cel mic, Mateiaş, în vîrstă de doar 12 ani, îl roagă stăruitor să-i cruţe viaţa, dar tatăl, cu lacrimi în ochi, îl îndeamnă să-şi plece capul. Este, şi el, decapitat. În cele din urmă, va fi descăpăţînat însuşi domnul. Oare, cei ce încearcă acum să ne „evanghelizeze”, încă n-au auzit că noi sîntem deja creştini? Şi dacă au auzit, de ce o mai fac? Care din aşa-zişii evanghelizatori, pînă în acest moment, şi-a dat viaţa pentru Isus, pe care atît de mult îl iubesc? Dacă au iubire frăţească, de ce defăimează pe fraţii de altă credinţă? Precum apa este mai curată la izvor decît la vărsare, aşa şi evanghelia, adevărată şi autentică, este aceea pe care ne-a adus-o Sfîntul Apostol Andrei şi pe care au continuat-o în biserica sobornicească şi apostolească slujitorii ei. Ştiind că legiunile romane au şezut ani buni în Dacia, afirmăm cu putere că evanghelia a fost adusă şi de aceştia. Cine le-a dus-o lor? Bine ştim că atît Sfîntul Apostol Petru, dar şi Pavel, care era roman de-al lor. Şi, în final, o întrebare: avem dreptul de a ne păstra credinţa, sau numai de a o schimba?
Pro PRM
7 aprilie 2009
Un articol de exceptie scris de un mare si autentic roman:
MIRCEA ELIADE:PILOŢII ORBI.Despre crima,trădarea şi imoralitatea clasei conducătoare din România în faţa străinilor,a Ungariei,Ucrainei şi Rusiei.
Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care detine “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administratie si învătământ, că s-au desnaţionalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate. Memoria generaţiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lăsând să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) – dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor si în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenta istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai văd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – luntrea statului nstru este condusă de niste piloti orbi. Acum, când se pregăteste marea luptă după care se va sti cine merită să supravieţuiască si cine îsi merită soarta de rob – elita noastră conducătoare îsi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai găseşti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, ameninţarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sută de ani fără ca nimeni să înţeleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Şi deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani după aceea, cetătenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusă de piloţii orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înteles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, negutătorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţăranii de ogorul lor. Numai istoria ştia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afară de cea capitală: instinctul statal.
Crima elitelor conducătoare româneşti constă în pierderea acestui instinct şi în înfiorătoarea lor inconştienţă, în încăpăţânarea cu care îşi apără “puterea”. Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bună voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stă în putinţă ca să-si prelungească puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înţeleg să se resemneze.
Să amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.
Cel dintâi lucru pe care l-au făcut iugoslavii după război a fost să colonizeze Banatul românesc aducând în masă de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbeşti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea liniştea şi coheziunea politică pe care am fi putut-o avea noi: problema croată isbucnise cu violentă. Cu toate acestea, ştiind că adevărata graniţă nu e cea însemnată pe hărţi ci limita până unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au făcut tot ce le-a stat în putintă ca să deznationalizeze judeţele românesti. Şi se pare că au reuşit. În orice caz, acum, la graniţa Banatului, stau masive colonizări sârbeşti, sate care nu existau la conferinţa păcii…
La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele şvăbeşti au votat alipirea la România Mare. S-a obţinut astfel o impresionantă majoritate. Nici un guvern român n-a făcut, însă, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliaţi sinceri pe care i-am fi putut avea pentru ca să contrabalansăm elementele maghiare. Dimpotrivă, de la unire încoace saşii şi şvabii au fost necontenit umiliţi – iar ungurii favorizaţi.(Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamă de unguri!). În 1918 saşii nu se înţelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivă, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să accelerăm unirea tuturor elementelor germanice. Şi astăzi, saşii şi şvabii sunt uniţi – şi sunt împotriva noastră.
Ungurii au colonizat granita încă din 1920, deşi şi astăzi se găsesc înapoia acestei centuri de fier nu ştiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizări, pentru că toate satele de pe frontieră sunt româneşti. În schimb, am stat cu mâinile în sân şi am privit cum se întăreşte elementul evreiesc în oraşele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum ţara Oaşului s-a părăginit, cum s-au făcut colonizări de plugari evrei în Maramureş, cum au trecut pădurile din Maramureş şi Bucovina în mâna evreilor şi maghiarilor etc. etc.
Cei 10.000 de ţărani români veniţi din Ungaria continuă să moară de foame. Am luat sate de români din Banat şi am colonizat Cadrilaterul – în loc să păstrăm pe bănăţeni acolo unde sunt şi să aducem la frontiera bulgară numai macedoneni, singurii care răspund la cutit cu toporul şi la insulte cu carabina. Astăzi româncele bănăţene cersesc în Balcic…
Dintre toate minorităţile noastre, în afară de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lăsat să plece. Pământurile lor, în bună parte, au intrat în stăpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lăsat pe bulgari să-şi cumpere şi să cultive pământ până la Gurile Dunării. Piloţii orbi s-au făcut unealta celei mai înspăimântătoare crime împotriva fiinţei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunării spre Deltă şi Basarabia. N-a fost un singur om politic român care să înţeleagă că ultima noastră nădejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este să ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunăreni cu slavii din Basarabia. În loc să alungăm elementul bulgăresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur şi simplu Gurile Dunării cu grădinari bulgari.
În acelasi timp, piloţii orbi au deschis larg portile Bucovinei şi Basarabiei. De la război încoace, evreii au cotropit satele Maramureşului şi Bucovinei şi au obtinut majoritatea absolută în toate oraşele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de- a lungul Basarabiei şi astăzi mai au foarte puţin să-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunăre. Reni este punctul de unire a celor două populaţii slave – pe pământ românesc. Imediat după război, în Basarabia românii reprezentau 68 la sută din populaţie. Astăzi, după statistici oficiale, ei sunt numai 51 la sută.
Elitele politice româneşti, în loc să se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitaţiilor separatiste – asa cum au făcut guvernele austriece până la război, încurajând sistematic pe ruteni ca să lovească în români şi poloni – s-au mulţumit să tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar şi în Basarabia.
În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galiţia), care ar fi trebuit să devină semi-autonomă în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au ştiut să se apere (în Constituanta austriacă de la Kremsir). Dar rutenii, după războiul cel mare, au găsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc să lupte pentru revendicările ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arătat prietenia fată de acesti slavi lăsându-i să se înmulţească peste măsură în Bucovina şi să coboare cât mai jos în Basarabia. Astăzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hărti ale viitorului stat ucrainean în care se găsesc înglobate Bucovina şi Basarabia. Nădăjduiesc că la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atenţia asupra hărţilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varşovia) a izbutit să le fotografieze pe toate – pentru ca să facem amândoi dovada, dacă va fi nevoie.
Inutil să mai continui. Şi am fost stăpânit de acest înspăimântător sentiment al inutilitătii în tot timpul cât am scris paginile de faţă. Ştiu foarte bine că ele nu vor avea nici o urmare. Ştiu foarte bine că evreii vor tipa că sunt antisemit, iar democraţii că sunt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine că unii îmi vor spune că “administraţia” e proastă – iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minorităţilor. Ca si când aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa să rezolve problema minorităţilor măcelărind 100.000 de greci în Anatolia. Ca şi când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu şi-au permis să persecute fătiş, cu închisoarea, chiar satele germane, ca să nu mai vorbesc de celelalte. Ca şi când cehii au şovăit să paralizeze, până la sugrumare, minoritatea germană!
Cred că suntem singura ţară din lume care respectă tratatele minoritătilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura şi ajutându- le să-şi creeze un stat în stat. Şi asta nu numai din bunătate sau prostie. Ci pur şi simplu pentru că pătura conducătoare nu mai ştie ce înseamnă un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mă supără când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvăzători, îşi apără primatul economic şi politic pe care l-au dobândit cu atâta trudă risipind atâta inteligenţă şi atâtea miliarde. Ar fi absurd să te aştepti ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii – după ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-şi menţină deocamdată poziţiile lor, în aşteptarea unei viitoare ofensive – şi, în ceea ce mă priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristeţea sşi spaima mea îşi au, însă, izvorul în altă parte. Pilotţii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai puţin românească, politicianizată până în măduva oaselor – care asteaptă pur si simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi. Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trăi într-o societate pe acţiuni, ca si când am avea înaintea noastră o sută de ani de pace, ca şi când vecinii nostri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi. Iar dacă le spui că pe Bucegi nu mai auzi româneşte, că în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste idiş, că pier satele româneşti, că se schimbă fata oraşelor – ei te socotesc în slujba nemţilor sau te asigură că au făcut legi de protecţia muncii naţionale.
Sunt unii, buni “patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc că românul în veci nu piere, că au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, săracii că în Evul Mediu românii se hrăneau cu grâu şi peşte şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând că blestemul a început să apese neamul nostru odată cu introducerea secarei (la sfârşitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioţii care au introdus porumbul – slăbind considerabil rezistenţa tăranilor. Blestemele s-au ţinut apoi lanţ. Mălaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea până în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul. Piloţii orbi au intervenit şi aici, cu imensa lor putere politică şi administrativă.
Toată Muntenia şi Moldova de jos se hrăneau iarna cu peste sărat; căruţele începeau să colinde Bărăganul îndată ce se culegea porumbul şi peştele acela sărat, uscat cum era, alcătuia totuşi o hrană substanţială. Piloţii orbi au creat, însă, trustul peştelui. Nu e atât de grav faptul că la Brăila costă 60-100 lei kilogramul de peşte (în loc să coste 5 lei), că putrezesc vagoane întregi cu peşte ca să nu scadă preţul, că în loc să se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brăilei se recoltează numai 5 vagoane şi se vinde numai unul (restul putrezeşte), grav e că ţăranul nu mai mănâncă, de vreo 10 ani, peşte sărat. Şi acum, când populaţia de pe malul Dunării e secerată de malarie, guvernul cheltuieşte (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând că un neam nu se regenerează cu chinină şi aspirină, ci printr-o hrană substanţială.
Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-şi păstreze măcar o inimă obosită care bate tot mai rar şi tot mai stins. Adevărul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendară de acum câteva veacuri. În Moldova şi în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrănit, care mănâncă grâu, peşte, fructe şi care bea vin în loc de ţuică.
Noi n-am înţeles nici astăzi că românul nu rezistă băuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunăoară. Ne lăudăm că “ţinem la băutură”, iar gloria aceasta nu numai că e ridiculă, dar e în acelaşi timp falsă. Alcoolismul sterilizează legiuni întregi şi ne imbecilizează cu o rapiditate care ar trebui să ne dea de gândit.
…Dar piloţii orbi stau surâzători la cârmă, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Şi acesti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bună-credintă, si cu bunăvoinţă; numai că, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care contează în ceasul de fată – instinctul statal – nu văd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lăsând locul altor neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această ţară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.
Uneori, când sunt bine dispuşi, îti spun că n-are importanţă numărul evreilor, căci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacă fac avere, averile lor rămân tot în ţară. Dacă asa stau lucrurile nu văd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, căci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi. Dar un neam în care o clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeste despre calităţile unor oameni străini – nu mai are mult de trăit. El, ca neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria…
Că piloţii orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor – puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat. Şi asta e destul ca să începi să plângi.
Vremea
Nr. 505, 19 Septembrie 1937
Pro PRM
8 aprilie 2009
A sosit momentul să fie proclamată Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă!
Autor : Dr. CORNELIU VADIM TUDOR, Preşedintele Partidului România Mare 7 aprilie 2009
Comunicat de Presă Am luat cunoştinţă cu bucurie – nu cu îngrijorare – de evenimentele din Republica Moldova. Iată că la 20 de ani de la resurecţia Mişcării Naţionale de peste Prut, torţa demnităţii româneşti este aprinsă din nou, pentru a nu se mai stinge niciodată. A sosit timpul ca al II-lea război mondial să ia sfîrşit pentru Neamul Românesc – şi mă refer la anularea efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov, în virtutea căruia ne-au fost răpite Basarabia şi Bucovina de Nord. Singura soluţie este Unirea! Pentru înfăptuirea acestui ideal, trebuie refăcute alegerile parlamentare din Republica Moldova, sub severa monitorizare a Uniunii Europene. Apoi, Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul de la Chişinău trebuie reunite, de urgenţă, pe unul dintre malurile Prutului şi ele trebuie să proclame Unirea celor două state-surori. Nu este cîtuşi de puţin o utopie! Făurirea României Mari este datoria sacră a generaţiei noastre. Pînă atunci: prudenţă, înţelepciune şi fermitate! Am informaţii că în tulburările care au loc acum în Basarabia sînt implicate şi forţe ale Armatei a XIV-a şi ale regimului ilegal de la Tiraspol. Dar, indiferent ce provocări şi diversiuni s-ar pune la cale, indiferent la ce nelegiuiri va recurge regimul miliţienesc al bătrînului komisar sovietic Vladimir Voronin – cursul Istoriei nu mai poate fi oprit. Felicitări eroicului tineret al Basarabiei româneşti! Cu Dumnezeu înainte!
Pro PRM
11 aprilie 2009
Tricolorul, nr. 1535, editia din 11.04.2009
AM LUAT LUPTA PE CONT PROPRIU
Autor : Dr. CORNELIU VADIM TUDOR Preşedintele Partidului România Mare (Textul Conferinţei de Presă de vineri, 10 aprilie 2009, a fost difuzat pe postul OTV).
Conferinţa de Presă a Partidului România Mare – Am luat cunoştinţă cu bucurie – nu cu îngrijorare – de evenimentele din Republica Moldova. Iată că la 20 de ani de la resurecţia Mişcării Naţionale de peste Prut, torţa demnităţii româneşti este aprinsă din nou, pentru a nu se mai stinge niciodată. A sosit timpul ca al II-lea război mondial să ia sfîrşit pentru Neamul Românesc – şi mă refer la anularea efectelor Pactului Ribbentrop – Molotov, în virtutea căruia ne-au fost răpite Basarabia şi Bucovina de Nord. Singura soluţie este Unirea! Pentru înfăptuirea acestui ideal, trebuie refăcute alegerile parlamentare din Republica Moldova, sub severa monitorizare a Uniunii Europene. Apoi, Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul de la Chişinău trebuie reunite, de urgenţă, pe unul dintre malurile Prutului şi ele să proclame Unirea celor două state-surori. Nu este cîtuşi de puţin o utopie! Făurirea României Mari este datoria sacră a generaţiei noastre. Pînă atunci: prudenţă, înţelepciune şi fermitate! Am informaţii că în tulburările care au loc acum în Basarabia sînt implicate şi forţe ale Armatei a XIV-a şi ale regimului ilegal de la Tiraspol. Dar, indiferent ce provocări şi diver siuni s-ar pune la cale, indiferent la ce nelegiuiri va recurge regimul miliţienesc al bătrînului komisar sovietic Vladimir Voronin – cursul Istoriei nu mai poate fi oprit. Felicitări eroicului tineret al Basarabiei româneşti! Cu Dumnezeu înainte! În vreme ce mor români în Basarabia, ce face regimul antinaţional Băsescu-Boc-Geoană? Ţine Armata Română în iadul din Afganistan şi Irak! Fiindcă asta e realitatea: românii sînt terorizaţi de bolşevici în Basarabia, dar nu-i apără nimeni, fiindcă Armata noastră a fost transformată într-o bandă de mercenari, încartiruită departe şi de ţară, şi de lumea civilizată. Iar militarii români mor pe capete. În ultima săptămînă au murit doi ofiţeri, mai exact căpitani, în Afganistan. De ce? Care e raţiunea prezenţei noastre acolo? Nu se mai termină o dată coşmarul acesta?
Aici, în această slugărnicie dezgustătoare, se vede cel mai bine în ce hal de degradare a fost adusă ţara noastră. La alegerile prezidenţiale din anul 2000, eu am fost pus la stîlpul infamiei de către Ion Iliescu şi oamenii lui, între care Ioan Talpeş şi Ioan Mircea Paşcu, sub acuzaţia că, dacă vin la Putere, am să bag ţara în război. Dar ţara era deja în război şi avea să se afunde şi mai tare în vulcanii noroioşi ai unor încleştări armate din care, de fapt, eu încercam să o scot, cu fruntea sus. Mai ţineţi minte ce campanie abjectă se declanşase împotriva mea şi a familiei mele? Eu, pacifistul şi creştinul – eram demonizat ca un războinic sîngeros, care va expune ţara la mari riscuri. Totul pe dos. Mereu şi mereu pe dos. Fiindcă asta e România după lovitura de stat de acum 20 de ani: o ţară pe dos! Mafioţii pozează în investitori respectabili iar oamenii cinstiţi intră la puşcărie; trădătorii de Neam şi Ţară, care au clocit, de pildă, Tratatul umilitor cu Ucraina, defilează prin Europa, în chip de diplomaţi, iar patrioţii care se luptă pentru drepturile românilor din Basarabia şi Bucovina sînt ştampilaţi ca extremişti şi răi cetăţeni; în fine, un şovin insuportabil, care le otrăveşte viaţa românilor de 20 de ani încoace, pe nume Lászlo Tökeş, e băgat, prin fraudă, în Parlamentul European, ca să ne înfigă şi mai adînc cuţitul în spate, dar patrioţii români sînt acuzaţi de toate păcatele iadului, inclusiv cu sprijinul presei, pe motiv că n-au ce căuta la Bruxelles, sînt anacronici, antieuropeni, terorişti ş.a.m.d. Nu-i adevărat ce spun eu? Ba e foarte adevărat. Iată de ce am numit România „o ţară pe dos”. Totul e cu fundu-n sus în ţara noastră, binele e prezentat ca fiind rău, frumosul devine urît şi impostorii sînt travestiţi în oameni politici care se agaţă, cu ghearele şi cu dinţii, de Putere, deşi ţara reală ştie bine ce le poate pielea şi i-ar sfîşia de vii. În aceste condiţii, ce era să facă un om ca mine? Am luat lupta pe cont propriu. Le-am arătat acestor nemernici că ţara asta este, totuşi, locuită şi că forţele naţionale n-au capitulat în faţa pigmeilor şi a mitocanilor cu ifose intelectuale. După alegerile parlamentare din noiembrie 2008 s-a dat ordin ca PRM să fie boicotat prin tăcere. Nici o Conferinţă de Presă a noastră, nici o acţiune, nici o declaraţie nu au fost reflectate de posturile centrale de Televiziune, care, pur şi simplu, le-au ignorat. Astăzi, ne caută toate Televiziunile, de dimineaţă pînă noaptea tîrziu, ba chiar şi-au adus aminte şi de Conferinţa de Presă, de vineri, a PRM. De ce? Foarte simplu: fiindcă cei care conduc ţara asta din umbră au priceput, în sfîrşit, că, în ciuda strategiei lor mincinoase şi a sondajelor de opinie scoase din burtă, care prezintă PRM cu 2%, noi n-am murit, ba din contră, sîntem cît se poate de zdraveni şi timpul lucrează pentru noi. Sincer să fiu, nu-mi imaginam că Mafia politică, dirijată de agenţii unor Servicii Secrete străine, este atît de redusă mintal! Cum a fost posibil ca, timp de 4 luni, din decembrie 2008 pînă în martie 2009 inclusiv, să se iluzioneze că un partid mare, care a intrat, de 4 ori consecutiv, în Parlament, brusc să se stingă, să dispară, să moară? Fenomen curios şi ridicol, iluzie optică, provocată de scamatoria cifrelor din sondaje. Uite că noi ne-am ţinut bine pe picioare şi ne-am uitat la „echipa de zgomote” ca la nişte caricaturi. Acum ne aflăm în acest punct, pe traseul unui an electoral care nu seamănă deloc cu ceilalţi ani electorali. Iar cel mai bun agent electoral e FOAMEA. Foamea pe care au adus-o pe aceste meleaguri şi au făcut-o să ia proporţii monstruoase toţi cei care s-au perindat la Putere şi au jefuit ţara: PSD, PC, PNL, PD, UDMR. De acuzaţiile astea n-au cum să scape. Nu mai e timp de pierdut şi nici o scuză, sau justificare plină de ambiguităţi nu poate semăna confuzie în mintea românilor. Populaţia ştie că PRM e singura forţă care n-a fost la Putere fiindcă n-a fost lăsată să vină la Putere, întrucît ar fi oprit maşinăria jafului. Orice s-ar spune în afara acestui adevăr nu-i interesează pe români, care nu mai pot fi păcăliţi. Iată de ce deviza mea electorală în acest an e atipică şi sună astfel: „Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara asta? Puşcăria vă mănîncă!” Din tabăra escrocilor se vor auzi scîncete de genul „Alături de ţară, împreună cu ea!”, sau „Să trăiţi bine!”, ori „Împreună pentru România!” – dar lumea nu mai dă doi bani pe şabloanele astea prăfuite şi ele, oricum, vor fi acoperite de tunetul acuzaţiilor noastre: „Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara asta? Puşcăria vă mănîncă!”
Am să prezint, în continuare, cîteva dintre cele mai scandaloase şi mai bănoase afaceri, care îi unesc pe cei coalizaţi împotriva PRM în anul 2008, pentru a rămîne numai ei pe prima scenă a vieţii politice, fiindcă noi le încurcam socotelile. Iată-l pe Traian Băsescu, „il capo di tutti capi”, cel care face mişcări bezmetice pentru a-şi cumpăra al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Veţi vedea ce încrengături mafiote uluitoare, tăvălite bine prin sosul unui comportament paranoic, stau în spatele tuturor acţiunilor lui Băsescu. Între patronii unor societăţi de construcţii, cunoscuţi ca sponsori ai lui Traian Băsescu, au avut loc disensiuni, determinate de lupta pentru obţinerea de contracte şi plata lucrărilor prestate. Unii dintre aceştia au început să negocieze cu PSD, ceea ce l-a revoltat pe Băsescu. Alţii nu şi-au respectat promisiunile făcute, neachitînd Clanului Băsescu comisioanele pretinse. Băsescu a cerut mai multor protejaţi ai săi sume mari de bani, cu care să-şi cumpere de peste Ocean încă un mandat. A afirmat că doreşte să plătească mai mult decît Mircea Geoană, care a dat, în urmă cu aproximativ 2 luni, o primă tranşă, de 56 milioane de dolari. Printre cei la care a apelat Băsescu se numără Puiu Popoviciu, Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, Dorinel Umbrărescu, Dan Besciu, Sorin Vulpescu, Nelu Iordache şi chiar Gigi Becali. Arestarea lui Gigi Becali se datorează şi faptului că acesta a refuzat să-i dea lui Băsescu o sumă importantă de bani. Din aceste motive, şi mai ales pentru a arăta opiniei publice că indivizi ca Dorinel Umbrărescu, Costel Căşuneanu, Nelu Iordache, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu nu sînt protejaţii Palatului Cotroceni, Traian Băsescu le-a pus gînd rău, ordonînd întocmirea unor dosare penale, în vederea arestării. Întrebarea care se pune este: cum va scăpa din această situaţie Radu Berceanu, care, în multe situaţii, a fost intermediar între Băsescu şi „regii asfaltului”? După cum se ştie, despre Traian Băsescu au fost vehiculate o serie întreagă de informaţii privind legăturile suspecte ale acestuia cu patronii „Golden Blitz”, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu. Precizăm că Dan Besciu şi Sorin Vulpescu sînt şi patronii SC „EUROCONSTRUCT” SRL, care a reuşit să cîştige, în urma unor licitaţii aranjate, contracte substanţiale pentru reabilitarea şi întreţinerea unor drumuri şi şosele, contracte plătite cu bani de la bugetul de stat. Atît noi, cît şi alţii, au dezvăluit faptul că Ioana Băsescu a achiziţionat, în condiţii suspecte, o vilă de la SC „EUROCONSTRUCT” SRL. şi această proprietate a Clanului Băsescu trebuie justificată. Poate explica Ioana Băsescu de unde a avut bani pentru cumpărarea respectivei vile? Poate face dovada că a plătit impozit pentru banii cu care a cumpărat vila? De beţiile lui Băsescu, ce au avut loc la „Golden Blitz”, nu mai amintim nimic, întrucît sînt de notorietate. Un alt „rege al asfaltului” vizat de Băsescu este Costel Căşuneanu, patronul „PA AND CO INTERNATIONAL” SRL. Prieten cu Traian Băsescu, Costel Căşuneanu a beneficiat de numeroase contracte încheiate cu Statul atît în regimul PSD, cît şi în cel al lui Băsescu, realizînd o avere de mai multe sute de milioane de euro. Acesta i-ar fi „vîndut”, în cursul anului 2000, lui Traian Băsescu un autoturism marca Mercedes SEL 600, care nu a figurat în Declaraţiile de Avere ale lui Băsescu. În cursul lunii august 2000, Băsescu ar fi „cumpărat”, tot de la Căşuneanu, un teren de aproximativ 3700 mp, situat pe Aleea Privighetorilor, din Cartierul Băneasa, cu suma de 1.480.000.000 lei vechi (aproximativ 36.000 dolari). În numai cîteva luni, Traian Băsescu a cîştigat din respectiva tranzacţie suma de 10.400.000.000 lei vechi. Nici această fostă proprietate, şi nici banii rulaţi de Traian Băsescu nu au fost menţionaţi în Declaraţiile de Avere, ceea ce înseamnă că a fost vorba de o şpagă mascată. Precizăm că în localitatea Oituz, Costel Căşuneanu are sediul firmei şi un palat evaluat la peste 12 milioane de euro. Costel Căşuneanu a beneficiat, în perioada în care Băsescu a fost ministru al Transporturilor, de autorizaţii de transport scutite de taxe pe destinaţiile Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cehia şi Franţa.
Noi am informat opinia publică despre faptul că fiica mai mică a lui Traian Băsescu este proprietara unei vile situată pe Str. Cîmpul Pipera, colţ cu Str. Potcoavei, din Cartierul Băneasa. Curtea interioară a vilei este de 5-6.000 mp. În aceeaşi incintă se află un grajd, în care sînt crescuţi 3 cai de rasă. Informaţiile deţinute de noi evidenţiază că această proprietate a fost dată drept şpagă de Costel Căşuneanu. Solicităm DNA şi Parchetului General să se sesizeze în acest caz. Dorinel Umbrărescu, speriat de suma de bani cerută de Băsescu şi de faptul că urmează să fie arestat, a plecat, chipurile, în concediu de odihnă în Elveţia, de unde se va întoarce numai după limpezirea apelor. Puiu Popoviciu a căzut la pace cu Băsescu, căruia i-a livrat o primă tranşă din banii solicitaţi, şi a început lobby-ul pentru Băsescu în SUA. Aşteptăm cu nerăbdare ca Băsescu să treacă la arestarea persoanelor la care ne-am referit şi o să vedem ce va ieşi. Un lucru este cert: zilele în libertate ale lui George Copos sînt numărate pe degete. Mai precizăm că Traian Băsescu deţine încă două apartamente de lux (pe lîngă cel al fiicei sale, Ioana Băsescu), în complexul rezidenţial Băneasa City. Aceste apartamente figurează ca fiind proprietatea nepoţilor săi, Raluca şi Dragoş Băsescu (prin urmare, copiii lui Mircea Băsescu), iar de închirierea acestora, pe sume de cîteva mii de euro pe lună, se ocupă aşa-zisa notăriţă şi vînzătoare de trabuce Ioana Băsescu. Acolo, în Băneasa City, a primit şpagă un apartament luxos şi masonul Marian Tutilescu, şeful Poliţiei Capitalei. Eu sînt cel care a difuzat, în premieră, la postul OTV, miercuri seara, această informaţie – iar joi, Tutilescu, care părea bătut în cuie, a fost destituit, dar, fiind mason, măsura a fost blocată, la ora actuală se discută, se negociază. Excesul de zel – de fapt, barbaria – prin care „gorilele” mascate ale lui Tutilescu l-au arestat pe Gigi Becali, la ora 7 dimineaţa, terorizîndu-i mama bătrînă şi cele trei fetiţe minore, se datorează şi obligaţiilor sale faţă de cel care l-a cumpărat „în viu”, Puiu Popoviciu. Aşa merge treaba în România: un şef de Poliţie corupt îl arestează pe un şef de partid, la ordinele unui şef de Stat şi ale unui gangster! Dar, să mergem mai departe. Acest Băsescu nu-i, totuşi, de capul lui – mai e şi Geoană în arenă, el ce cusur are, de ce să nu se căpătuiască? Mai ales că nu prea e timp, s-ar putea ca mîine să fie tras pe dreapta. Are Geoană o vilă şi o fermă, mai ceva ca în serialul „Dallas”, în statul american Colorado? Are! Mai are el şi 12 vile la Poiana Ţapului, făcute împreună cu un om de afaceri din Germania, pe care le va vinde, ori le va închiria în curînd? Are! Şi el pretinde că e social-democrat, apărînd interesele celor mulţi, mai ales ale şomerilor! Dar, iată cum sună o „NOTĂ”, pe care am primit-o, zilele trecute, de la ofiţeri SRI, citez: „În timp ce opinia publică îşi îndreaptă atenţia către arestările executate la comanda Palatului Cotroceni, Mafia lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană acţionează în linişte. În plin scandal al celor două arestări ale lui Puiu Popoviciu şi Gigi Becali, Traian Băsescu şi Mircea Geoană au operat schimbări în Consiliul de Administraţie al TRANSELECTRICA, instalîndu-şi rudele sau acoliţii. Astfel, în urmă cu 8 zile au fost numiţi pe blat în Consiliul de Administraţie al TRANSELECTRICA următorii: 1) IONUŢ COSTEA, cumnatul lui Mircea Geoană; 2) Gheorghe Seculici, socrul primarului PD-L al Municipiului Arad FALCĂ, finul lui Traian Băsescu; 3) Carmen Boagiu, ruda senatoarei PD-L ANCA BOAGIU, fostă amantă a lui Traian Băsescu şi mamă a unui copil făcut cu acesta. Din acelaşi Consiliu de Administraţie mai fac parte ELENA IAMBA, ALEXANDRU SĂNDULESCU şi CRISTIAN ENE CORBEANU. Dintre aceste ultime trei persoane nominalizate, una este tot pila Clanului Băsescu. Ne întrebăm: celelalte două persoane ale cui pile sînt? Menţionăm că, recent, cumnatul lui Mircea Geoană, IONUŢ COSTEA, a fost numit şi preşedintele EXIMBANK, el înlocuind-o din funcţie pe CARMEN RADU. Ceilalţi lideri ai PSD cunosc toate aceste aranjamente ale lui Mircea Geoană şi îi forţează mîna să ia atitudini publice împotriva lui Traian Băsescu, pentru a altera relaţiile dintre cei doi corupţi” – am încheiat citatul. În sfîrşit, am aflat şi de ce s-a speriat de bombe S.O.Vântu şi s-a răsucit cu 180 de grade, aşa încît postul Realitatea TV nu l-a mai atacat pe Băsescu, dar a sărit cu copitele pe patrioţii români, pe care a încercat, în zadar, să-i încaiere. Iată ce am aflat. În decembrie 2008, în ultimele zile ale Guvernului Tăriceanu, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a făcut o pomană colosală fostului său finanţator şi stăpîn Vântu: e vorba de o rambursare de TVA ilegală, în valoare de 4 6,5 milioane de euro! Asta drept mulţumire pentru sprijinul pe care Vântu l-a dat PNL-ului în alegeri, prin sondajele falsificate şi prin propaganda făcută la Realitatea TV şi „Cotidianul“. Momentul a fost ales cu viclenie: la final de mandat, prin iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă. Din păcate pentru toţi cei implicaţi, Băsescu a aflat şi a trimis procuratura peste firmele lui Vântu. Reamintim şi alte cazuri de genul acesta: în decembrie 2004, Guvernul Năstase i-a făcut cadou lui Adriean Videanu carierele de marmură; apoi, în decembrie 2006, Radu Berceanu (încă ministru) a scutit de impozite (Ordonanţa de Urgenţă 128) 34 de firme şi societăţi comerciale din domeniul energetic, aducînd statului o pagubă de 8,3 miliarde de euro; alte fraude de genul acesta s-au făcut în luna iunie, mai mulţi ani la rînd, cînd Parlamentul intra în vacanţă. Nu ştiu cît timp vor mai putea fi muşamalizate aceste fraude strigătoare la cer. De altfel, la noi a ajuns informaţia conform căreia acest S.O.Vântu i-a vîndut lui Dinu Patriciu 35% din trustul lui de presă, inclusiv din postul Realitatea TV.
Referitor la alte subiecte la ordinea zilei, voi face unele anunţuri şi consideraţii. 1) Invit presa să nu mai fabuleze, adică să nu mai fabrice ştiri false pe seama mea, fiindcă ea se face de rîs, avînd în vedere că eu nu rămîn dator nimănui. Mă refer, în special, la intoxicarea de ieri, cum că eu aş fi declarat că îl vizitez, imediat, pe Gigi Becali în arest. Toate televiziunile şi ziarele erau acolo, aşteptîndu-mă. Ce-i cu voi, copi i ai durerii? V-a apucat, brusc, dragostea de mine? Evident că au aşteptat degeaba, fiindcă eu n-am zis, niciodată, că mă voi duce, joi, să-l vizitez pe acest om închis pe nedrept. Dimpotrivă, eu am spus că, avînd în vedere numărul mic de vizite la care el are dreptul în arest – mai precis doar 4 pe săptămînă – eu nu doresc să limitez posibilităţile familiei sale, înaintea Paştelui, de a-l vedea. Asta e tot. În ceea ce priveşte avalanşa de atacuri murdare care s-a pornit în ultimele zile datorită mişcării de şah-mat pe care le-am dat-o nemernicilor, mărturisesc că n-am cum să-i ajut. şi, de altfel, leacul turbării a fost inventat demult, în 1885, de Louis Pasteur. Îmi daţi voie să nu vă bag în seamă? Românii au o vorbă şi pentru cei care fac spume la gură de neputinţă: „Nu mor caii cînd vor cîinii…” Am să reproduc un articol, sub titlul „Doi pe-un balansoar!”, publicat de fostul deputat Lazăr Lădariu în ziarul „Cuvîntul liber”, din Tg Mureş, citez: „Gigi Becali va candida, aşadar, pe listele PRM la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European! Magnatul din Pipera a acceptat propunerea lui Corneliu Vadim Tudor, ocupînd locul al doilea pe listă, după liderul PRM. O mişcare- cum preciza un comentator politic – «rapidă şi inteligentă a lui Corneliu Vadim Tudor». Deci, două personalităţi cu orgolii mari pe aceeaşi listă! Rămase în afara Parlamentului la alegerile trecute, după ce adevăraţii patrioţi şi luptătorii pentru demnitate şi verticalitate naţională au fost scoşi din Camera Deputaţilor şi Senat, (…) cele două partide şi-au dat mîna. Votul, se ştie, este politic. Acumulînd frustrările sociale actuale, ţinînd seama şi de gafele şi abuzurile comise la arestarea preventivă a lui Gigi Becali, cele două partide ar avea şanse de reuşită, făcînd procentele necesare pentru a trece pragul electoral (…) O gîscă beată, de la o televiziune (căreia nu dorim să-i facem publicitate!), se întreabă cu o figură tîmpă: «De ce Vadim şi Becali, tocmai în Parlamentul European?!» De ce nu se întreabă gaiţa asta, a dracului, ce caută şi, mai ales, cîte fac acolo împotriva României UDMR şi Tökeş Lászlo? Românii de bună-credintă aplaudă gestul democratic, de bun-simţ. Să fie într-un ceas bun!” 2) Partidul România Mare a luat notă de cacealmaua sinistră a lansării unei candidaturi din … curte, sau din bătătură: actoraşul ratat şi securist Radu Duda (de profesie ginerică) vrea să fie preşedintele României! După Prostănacul Geoană şi Mireille Mathieu Antonescu, exact asta le mai lipsea românilor, care nici nu mai au după ce bea apă: pl oşniţa Duda, cu cîrlig la babe, adică profanator de cadavre. Este evident că avem de-a face cu o diversiune. Dacă ea e clocită de Băsescu, vom afla folosind următoarea „hîrtie de turnesol”: CNSAS, prin vocea Poetului Cimpanzeu din Slobozia, îi va elibera acestui cabotin certificat de bună-purtare, adică de necolaborare cu Securitatea, deşi el a colaborat vîrtos cu aceasta. Dimpotrivă, dacă Băsescu e deranjat de mizeria cu pricina, Mircea Dinescu va găsi aşa, ca din întîmplare, dosarul de colaborator al lui Radu Duda. Vorba lui Caragiale: Din această dilemă nu puteţi ieşi, am zis! Şi încă ceva: femeia care se tot agită pe aici şi e prezentată drept şefa de campanie a lui Barack Obama e o ilustră anonimă. Iată ce ne-a declarat o persoană apropiată de liderii Partidului Democrat din America: „Referitor la această Betsy Myers – dacă ar fi fost şefa campaniei lui Obama şi atît de bună în această campanie, i s-ar fi oferit un post la Casa Albă, aşa cum au primit majoritatea celor importanţi”. 3) Permiteţi-mi, în încheiere, să urez membrilor şi simpatizanţilor noştri, care sînt de religie catolică şi greco-catolică, Sărbători Fericite. E un Paşte trist, dar prevestitor de mari schimbări pentru Poporul Român. Aveţi încredere în noi. Nu numai că n-am murit (după cum ne cîntau prohodul nişte troglodiţi), dar sîntem mai puternici decît oricînd, înregistrăm o creştere vertiginoasă, de la o zi la alta, în adevăratele sondaje de opinie şi ne pregătim să dăm asaltul final împotriva Mafiei.
Cu noi este Dumnezeu!
Dacia Rediviva
12 iulie 2009
Octavian Sărbătoare (Australia), profesor de studii ale religiilor şi filosofie
Prezentare la Congresul al X-lea de Dacologie şi la Academia Dacoromână – Iunie 2009 Bucureşti, România
RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI,
RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR
Proiectul a pornit odată cu lansarea pe 24 februarie 2009, la sărbătoarea Dragobetelui, a ideii de înregistrare a zamolxianismului ca religie în România şi Republica Moldova. Prezenta lucrare este centrată pe a răspunde la întrebarea: poate religia geto-dacilor să fie renăscută? Pentru aceasta am construit un argument bazat pe noţiuni de religie în general şi pe tradiţia populară religioasă românească în particular.
Ce împortanţă are religia în viaţa unui popor? În esenţă o religie se adresează sufletului, el însuşi chintesenţa fiinţei umane, în sensul de conştiinţă a existenţei. Binecunoscutul erudit Mircea Eliade afirmă că omul spiritual este într-o continuă opoziţie cu desacralizarea lumii spirituale. O astfel de constatare se aplică şi în cazul etosului românesc care astăzi este asaltat, în condiţiile expansiunii societăţilor de consum.
Ce este important în aceste circumstanţe? Este imperativ să ne redescoperim statornicia în identitatea noastră etnică spirituală. Precum spune cercetătoarea în domeniul etnografiei şi folclorului românesc, Corina Bistriceanu: „Ne paşte altminteri pericolul transformării în adevăraţi nomazi ai noii lumi desacralizate, în populaţii mişcătoare, cărora dorul şi urâtul nu le poate fi astâmpărat decât prin amintirea vetrelor părăsite”. Milioanele de români care şi-au părăsit vetrele după revoluţia din 1989 sunt o mărturie a atracţiei lumii desacralizate. Dar avem un mare avantaj, în comparaţie cu alte popoare din Europa. La noi, românii, există un filon spiritual sănătos rămas de la străbuni. În vestul Europei, mitologiile populare au pierit sufocate de dogma bisericii creştine.
Prezentarea RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR, aduce în discuţie distincţia care trebuie făcută între cele două componente ale creştinismului ortodox românesc de astăzi, id est, creştinismul propriu-zis şi tradiţia religioasă strămoşească, urmaşă a ceea ce se ştie că reprezenta în vechime religia geto-dacilor, zamolxianismul.
Sincretismul religios, prin definiţie, permite o separare clară a constituenţilor. Ne întrebăm astfel, care sunt elementele de creştinism şi care cele autohtone româneşti? Răspunsul la această întrebare ne face să aducem în prim plan spiritualitatea arcului carpatin. În ceea ce urmează vom arăta cum religia nativă a românilor există acum şi aici, cu noi, în arealul carpatin. Cei mai mulţi dintre noi purtăm în suflet, mai mult sau mai puţin conştient, acest filon spiritual oriunde trăim în lume, la New York, Barcelona, Roma sau îndepărtatul Sydney.
Cum poate fi conceptualizat zamolxianismul modern din realitatea zilei, şi nu din trecutul istoric? Religia zamolxiană modernă are ca temei memoria colectivă a neamului românesc. Poate fi conceptualizată mai ales din tradiţiile populare ale românilor; ele conţin date necesare pentru a constitui un crez de factură religioasă, având prezente cele cinci componente esenţiale: definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă. Mărturiile istorice şi arheologice despre geto-daci servesc drept punţi de legătură cu spiritualitatea străbunilor românilor.
Faptul că în acest areal există felurite influenţe spirituale din multe culturi şi de la alte popoare nu handicapează constituirea unui crez religios carpatin. O cercetare a originii lor poate interesa pe antropolog, pe etnolog sau pe istoric şi mai puţin pe omul religios. Dimensiunea sacrului unui popor se îmbogăţeşte cu abundenţa şi varietatea ideilor spirituale ale altora. Religia zamolxiană modernă reprezintă stadiul evolutiv al filonului ancestral geto-dacic, şi nu o reconstituire a celui din vechime. La conceptualizarea zamolxianismului trebuie să se ţină seama de această premisă: nu reînviem spiritualitatea dacilor ci o facem să renască în haine noi. Veşmintele noi spirituale sunt cele ale zilei, ceea ce găsim în prezent în arealul carpatin. Din teologia populară se constituie o religie autohtonă care ne reprezintă ca popor. Alte popoare au procedat la fel când şi-au conştientizat spiritualitatea proprie. Exemple: Shinto japonez sau religiile amerindienilor sau ale aborigenilor australieni.
Prin renaşterea zamolxianismului vom reuşi să intrăm spiritual în matca proprie şi să devenim creatori conştienţi ai propriei identităţi spirituale. Timpul este de partea noastră, generaţiile care vor urma vor fi mult mai conştiente de spiritualitatea care ne reprezintă ca popor şi vor marginaliza importurile religioase care nu ne reprezintă pe noi, ci alte areale spirituale intrinseci altor oameni căutând legătura cu Dumnezeu şi salvarea în modalităţile lor caracteristice. Omul religios se împlineşte şi este mântuit atunci când îşi regăseşte sinele prin proiectarea imanentului către transcendent prin mijlocirea lumii în care a deschis ochii. Pentru români această lume este arealul carpatin, nicidecum deşerturi, mări sau munţi de prin alte locuri din lume care îi reprezintă pe alţi oameni, în căutarea împlinirii lor. Nu este nevoie să trăim religios din importuri de orice natură, avem o comoară de spirit care ne foloseşte la împlinirea fiinţei, la salvare şi transcendere.
În ce fel zamolxianismul pe care îl înfăţişăm conceptualizează dihotomia om- Dumnezeu? Dumnezeu, ca principiu transcendent al existenţei, descins în materie, este bine conturat în portretul Mântuitorului Zamolxe, personalitate paradigmatică a legăturii dintre oameni şi Dumnezeul transcendent. O articulare de idei a ceea ce înseamnă Dumnezeu este întotdeauna speculativă. În schimb, putem vorbi despre Zamolxe, portretul omului simplu, care ca homo religiosus a atins mântuirea devenind astfel una cu Dumnezeu. Poporul român păstrează vie amintirea trecerii lui Zamolxe prin lumea carpatină. Zamolxe sau Zeul Moş sau Zeul cu Tâmpla Ninsă, cum i se mai spune în popor, este bine reprezentat de Sărbătoarea Crăciunului. Bradul, simbolul pomului sacru carpatin, este asociat cu Moş Crăciun şi sărbătorile de iarnă din timpuri precreştine.
Legendele despre Zamolxe punctează în direcţia omului simplu ajuns zeu prin dobândirea înţelepciunii. Zamolxianismul, ca religie, ţinteşte înţelepciunea, nu sfinţenia, căutată în alte crezuri. Căci prin înţelepciune omul îşi stăpâneşte gândurile, îşi drămuieşte vorba şi îşi cântăreşte faptele. Astfel moralitatea, urmărită din perspectiva sfinţeniei în unele crezuri, devine o latură a aplicării înţelepciunii, şi nu a unui dogmatism de idei. Cenzurările mentale, fără înţelepciune, duc la boală mai degrabă decât la eradicarea răului. În zamolxianism regăsim o filosofie a vieţii abordată din perspectiva lui Socrate: înţelepciunea duce la virtute şi virtutea conduce la fericire. Omul zamolxian vede în realitatea lumii un teren de manifestare, în care aplicarea înţelepciunii duce la viaţa frumoasă îndeplinită aici şi acum, în această lume. Raportarea cu armonie la realitatea lumii îl situează pe zamolxian de partea ordinii lucrurilor şi astfel a împlinirii fiinţei umane, care este scopul vieţii per se.
Prin multitudinea de zeităţi care participă la viaţa românului, zamolxianismul se situează în sfera unui politeism care converge într-un monoteism de factură specială, concretizat de calea mântuirii arătată de Zamolxe, omul care prin efortul propriu a reuşit să atingă salvarea sufletului. Specialiştii în cercetarea religiei vor găsi în viitor o denumire potrivită zamolxianismului modern, marcat de o cale proprie mântuirii sufletelor şi de misterele realităţii lumii. Există o caracteristică a noastră, care a căpătat un contur din ce în ce mai pregnant după revoluţia din 1989: Zamolxe revine în sufletele românilor. Zeul care „ a dispărut” pentru o vreme, aşa cum afirmă câţiva cercetători ai fenomenului religios, printre care şi Mircea Eliade, renaşte în noi odată cu dorinţa de a ne întoarce la sănătatea religioasă a tradiţiei strămoşeşti. „Tentaţia dacică” a lui Densuşianu devine reală odată cu activarea spiritului străbunilor.
Un alt aspect în atenţie este teologia zamolxianismului. Religiile politeiste sunt lipsite prin definiţie de un panteon unitar care să creeze o coerenţă riguroasă teologică. Tocmai aici este prezentă latura creatoare a zamolxianismului: panteonul este deschis, pentru ca în viitor alte forme ale imaginarului religios să prindă contur. Mecanismul de înţelegere a zeităţilor, ca fiind o „creaţie umană”, este evident. Zânele şi zeii sunt creaţii spirituale ale imaginarului uman care se raportează la principiul existenţei, Dumnezeu. Divinităţile noastre populare exprimate prin Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian fac parte din panteonul zamolxian, care are multe astfel de spirite şi duhuri, amplificând latura sa de mister. În două cuvinte putem spune că zamolxianismul este: mântuire şi mister.
Un alt aspect de menţionat este reprezentat de practicile zamolxiene, centrate în jurul cultului focului, prevalent la ciobanii carpatini din vremuri imemoriale. Există astfel focul sacru de mărimi diferite, precum sunt lumânarea, torţa şi rugul lui Zamolxe. Focul este folosit ca intermediar între planul existenţial al omului şi cel divin. La focul sacru al lui Zamolxe, omul religios, homo religiosus, intră în conexiune cu transcendentul lumii şi prin rugăciune creează legătura pământ-cer.
Alte practici ţin de momentele ciclice cheie ale anului solar, cele două echinopţii, cel de primăvară şi toamnă, şi cele două solstiţii, cel de vară şi cel de iarnă. Practicile zamolxiene sunt puternic marcate de participarea mediului, având astfel un caracter natural, nicidecum declarat prin revelaţia unei minţi umane care poate fi supusă judecăţii subiective. Practicile zamolxiene nu fac cultul personalităţilor declarate profetice sau sfinte, ci exprimă o conexiune a omului cu elementul natural din care este parte intrinsecă.
Şi un ultim aspect al definirii unei religii este reprezentat de societatea religioasă al cărei celule de bază este omul religios. Structura socială de perspectivă este: familia zamolxiană, grupul social zamolxian extins, comunitatea zamolxiană şi naţiunea română.
O societate religioasă necesită o organizare sacerdotală. În cazul nostru există deja un cler zamolxian, chiar în mijlocul celui creştin ortodox românesc. Aceasta se întâmplă deoarece creştinismul ortodox la români se află în sincretism religios cu tradiţia populară religioasă a românilor, care este provenită din vechiul zamolxianism, fiind forma evoluată a religiei geto-dacilor. Foştii preoţi zamolxieni, numiţi decenei, au fost absorbiţi în clerul creştin, aspectele sacerdotale caracteristice zamolxianismului au devenit parte din teologia actualului cler creştin ortodox românesc. Numai aşa se explică de ce această formă de creştinism pune mare accent pe tradiţia strămoşească. Este iminent momentul în timp când un preot creştin ortodox român va spune: „Sunt preot deceneu! Vreau să servesc într-un templu zamolxian, nu într-o biserică!” Şi o atare ieşire din clerul ortodox românesc este îndreptăţită. Preoţii decenei au existat înainte de cei creştini.
Activităţile sacerdotale în zamolxianism capătă forme specifice de rituri de trecere, iniţieri şi alte manifestări religioase caracteristice. La românii de astăzi primul sacerdot din viaţa omului este de exemplu moaşa care a ajutat la venirea copilului pe lume. Sunt felurite obiceiuri legate de prima baie a pruncului, de botez, de ajungerea la adolescenţă, maturitate, căsătorie, moarte. Se mai practică de exemplul obiceiul, mai mult sau mai puţin organizat, al existenţei unui sacerdot al casei, o persoană care are sarcina de a menţine tradiţia spirituală a familiei. Un astfel de rol va fi mai bine conturat odată cu cristalizarea societăţii zamolxiene moderne. Feluritele ritualuri, care acum sunt practicate mai mult sau mai puţin în cadrul creştinismului ortodox care patronează religia populară, vor căpăta coerenţă proprie zamolxiană.
Societatea zamolxiană este un organism în devenire. Vom asista treptat la un fenomen de renaştere a românilor pe o fundaţie spirituală ancestrală. Aşteptăm cu interes să-i cunoaştem pe preoţii decenei care se declară independenţi de clerul creştin-ortodox. Vom asista la construirea primelor temple zamolxiene moderne şi a noi sanctuare zamolxiene. În prezent le avem doar pe cele moştenite de la daci. Primul cimitir zamolxian îl avem deja la Săpânţa în Maramureş.
Ne întrebăm: Cine sunt zamolxienii zilelor noastre? Sunt milioanele de români, care deşi nu sunt pe deplin conştienţi de bogăţia spirituală pe care am moştenit-o de la străbuni, îşi vor da seama în timp de sinele lor autentic. Personal pot spune fără ezitare: Sunt zamolxian! Şi vor fi din ce în ce mai mulţi români care, realizând valoarea spiritualităţii noastre autohtone, vor afirma: Suntem zamolxieni!
În concluzie, discutând cele cinci teme fundamentale care constituie o religie, id est, definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă, constatăm că ele au consistenţă în spiritualitatea autohtonă a românilor. Lucrarea se adresează mai degrabă publicului larg decât specialiştilor din domeniul religiei zamolxiene moderne emergente. Am făcut un apel la înţelegerea emoţională şi logică a celor care consideră religia ca fiind importantă în viaţa lor. Premisele expuse fac referiri la noţiuni cunoscute la nivelul popular religios. Prin metoda evaluării deductiv-logice am construit un argument al renaşterii zamolxianismului.
Şi răspunsul la întrebarea dacă poate religia geto-dacilor să fie renăscută este: DA. În prezent există date suficiente pentru conceptualizarea zamolxianismului modern într-o religie care exprimă etosul poporului român şi al străbunilor lui geto-dacii, şi prin aceasta reaşezarea ca centralitate în conştiinţa românilor a spiritualităţii autohtone a arcului carpatin.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
ochiul liber
2 octombrie 2009
EU VOI CÎŞTIGA ALEGERILE – BĂSESCU ŞI CU ATÎT MAI PUŢIN GEOANĂ…
Conferinţa de Presă a Partidului România Mare
Pe măsură ce se apropie data alegerilor, Conferinţele de Presă ale Partidului România Mare vor fi mai lapidare. Motivul? Timpul vorbelor a trecut, ce era de spus s-a spus. Ani de zile am reclamat imense fraude electorale, dar toţi infractorii se coalizaseră împotriva mea şi pretindeau că nu e adevărat şi că n-am dovezi. Dovezile erau la vedere, pentru toată lumea: avalanşa de Liste suplimentare, turismul electoral de-a dreptul deşănţat, numărul de buletine de vot anulate, numeroase alte ilegalităţi – pentru care nimeni nu a plătit, nimeni nu a dat socoteală. Fiindcă în România ce s-a furat, rămîne bun furat. Şi Autoritatea Electorală Permanentă, şi străinătatea recunoşteau că da, au fost nereguli, dar acestea n-au influenţat rezultatul votului. Cîtă neruşinare! Îi dai omului în cap, sau partidului, îl împiedici să vină la Putere, ba chiar îl scoţi din Parlament – dar, vezi, Doamne, asta n-a avut nici cea mai mică influenţă. A trebuit să vină un ministru de Interne în exerciţiu, care răspunde şi de administraţia teritorială, adică de Prefecturi, pentru a spune exact ce spun eu, cel puţin de la alegerile din anul 2000 încoace. Şi pentru că România e ţara unde adevărul umblă cu capul spart, ministrul respectiv a fost dat afară din Guvern şi, la scurtă vreme, a fost pedepsit şi partidul său, fiind eliminat de la guvernare. Are Mafia puterea asta? Uite că o are, deocamdată. Dacă acest Dan Nica nu spune, acum, TOT ceea ce ştie despre fraudele electorale, precum şi despre alte nelegiuiri care se petrec în România, atunci îşi merită soarta. Capul răutăţilor este, ca de obicei, Traian Băsescu. N-are rost să-i mai fac un portret, i-am făcut în nenumărate rînduri, lumea îl cunoaşte ca pe-un cal breaz. Probleme nu e Băsescu, el e un nebun pe fond alcoolic, care va pierde, în cîteva săptămîni, nu numai Puterea, îşi va pierde şi libertatea.
Degeaba încearcă el şi ,,echipa de zgomote” a lui să lanseze intoxicarea că m-aş fi înţeles cu el şi că îi voi da voturile mele în turul II. De dat, o să-i dau ceva, dar nu voturile mele, ci una după ceafă, de-o să se ducă de-a berbeleacul. Problema este a slugilor sale, din politică şi mass-media, care mint populaţia şi denaturează adevărul. În ce ţară vor trăi, de pildă, servitorii de la fiţuica stupidă ,,Curentul”, patronată de un primitiv pe nume Mihai Iacob, care, de frica arestării pentru devalizarea unei bănci, publică cele mai jenante texte împotriva adversarilor lui Băsescu? Întrebarea e valabilă şi pentru fomiştii care pretind că sînt sociologi şi care falsifică realitatea, difuzînd cele mai scelerate sondaje de opinie, toate scoase din burtă şi prezentîndu-l pe Băsescu finalist şi cîştigător. Aşa cum s-a observat, în ultimele 3 săptămîni n-a mai fost publicat nici un sondaj. Lucru suspect, pentru toată lumea. Motivul? Mafia sondajelor de opinie nu s-a pus de acord, nu ştie pe cine să ridice şi pe cine să coboare, fiindcă primeşte bani de la toate partidele şi echipele de campanie. Cu o excepţie: PRM. Noi nu dăm nici un ban, nimănui. În primul rînd că nu avem bani. În al doilea rînd, de ce să dăm bani? Pentru a falsifica scorurile? N-avem nevoie şi nu ne stă în caracter. Pentru a le difuza pe cele reale? Iarăşi n-avem nevoie, fiindcă evoluţia evenimentelor face necesară şi obligatorie corectitudinea. Pe fundalul acestei muţenii generale, aseară am primit, prin telefon, un ultim sondaj de opinie, care clarifică situaţia. El a fost realizat de americani, printre care se află şi unii foşti ofiţeri CIA. Menţionez că cercetarea s-a făcut într-o singură zi, joi, la cererea UDMR-ului. Datele metodologice sînt următoarele: eşantion – 10.000 de oameni, dintre care 2.000 din Transilvania; marjă de eroare ą3%. Iată clasamentul: 1) Corneliu Vadim Tudor: – 29,5%; 2) Mircea Geoană – 20,5%; 3) Traian Băsescu – 25%; 4) Crin Antonescu – 11%; 5) Sorin Oprescu – 9,5%; 6) Gigi Becali – 1,5%. Tendinţele sînt şi mai grăitoare: în următoarele zile eu voi avea o creştere de 3,8 procente iar Băsescu va pierde 6 procente. Ne putem închipui ce se va întîmpla pînă la 22 noiembrie!
Dar, iată cum arată un alt sondaj de opinie. Acesta nu e făcut de americani, ci de români. 1) Corneliu Vadim Tudor – 34%; 2) Traian Băsescu – între 18% şi 20%; 3) Mircea Geoană – 24%; 4) Crin Antonescu -18%; 5) Sorin Oprescu – între 3% şi 4%. Acest sondaj i-a fost prezentat lui Băsescu, care a turbat de furie. Am să adaug la toate astea şi beţiile tot mai crîncene pe care le face, aşa cum a fost cea de la Cluj, cînd nedemnul personaj a căzut în patru labe lîngă maşină.
Exact aşa s-a întîmplat. Prin urmare, pretextul afirmaţiilor lui Dan Nica despre ,,Operaţiunea Autobuzul” a fost unul gîndit şi căutat. Permiteţi-mi să nu divulg numele interlocutorului meu, fiindcă am fost şi am rămas un om de onoare.
Am să abordez şi alte subiecte, telegrafic:
1) Eu am ştiut, încă de acum o lună, ce au în cap Băsescu şi banda lui. Într-o anumită împrejurare, cînd un lider PD-L mi-a propus un Protocol scris de colaborare şi acordarea mai multor funcţii de secretar de Stat – propuneri pe care le-am respins, categoric – eu am întrebat : În definitiv, ce strategie aveţi voi, ce vreţi să faceţi?. Răspunsul a fost fără echivoc : „Întîi îl vom da afară pe Dan Nica, după care îl vom scoate de la guvernare tot PSD-ul.” Exact aşa s-a întîmplat. Prin urmare, pretextul afirmaţiilor lui Dan Nica despre Operaţiunea Autobuzul a fost unul pîndit şi căutat. Permiteţi-mi să nu divulg numele interlocutorului meu fiindcă am fost şi am rămas un om de onoare.
2) În ceea ce priveşte fraudarea alegerilor, Vasile Blaga e campion mondial absolut, la toate categoriile! Era la mintea cocoşului că el va deveni ministru de Interne, conform zicalei care spune că ,,Ucigaşul revine la locul crimei”. În mai multe rînduri, acest Blaga s-a lăudat, la un pahar de băutură, că îl are la mînă pe Băsescu, printre altele şi cu o casetă porno, în care acesta apare împreună cu o cunoscută vivandieră din PD-L, cu care, de altfel, are şi un copil din flori. La acest prezidiu se află un om care poate depune mărturie că aşa stau lucrurile, fiindcă Blaga i-a spus chiar lui ce ,,as” are pe mînecă. Una dintre măsurile pe care le va lua, în următoarele zile, aşa-zisul ministru de Interne este aceea de a angaja încă 800 de oameni la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului – adică la fostul ,,Doi şi-un sfert”. E clar, nu?
3) Miercuri seară, Traian Băsescu le-a reproşat lui Adriean Videanu şi Vasile Blaga faptul că, prin intervenţia brutală de la Primăria Generală a Capitalei, ei au victimizat PRM-ul. ,,Trebuie să dispară, din toată mass-media!” – a mai ţipat istericul personaj. De asemenea, el a poruncit să se facă tot posibilul să nu se închirieze PRM-ului Sala Operei Române din Capitală, unde ar fi trebuit ca sîmbătă să-mi lansez candidatura la Preşedinţia României. În această situaţie, mă văd nevoit să-mi amîn lansarea candidaturii, pentru o dată pe care o voi anunţa.
4) Din campania care s-a declanşat împotriva mea face parte şi publicarea unui articol penibil, în foaia ,,Curentul”, de către un şantajist analfabet, pe nume George Roncea. E vorba de un vot pe care eu l-am dat, în ziua de 17 septembrie, în Parlamentul European, alături de imensa majoritate a membrilor acelui înalt forum continental. Fusese, astfel, adoptată o Rezoluţie prin care Parlamentul European recomanda Lituaniei să elimine unele confuzii dintr-o lege internă a sa. Atît şi nimic mai mult. Ei, bine, acest nemernic pe nume George Roncea – dat afară, de-a lungul timpului, pentru şantaj, de la ziarele ,,Ziua” şi ,,Atac” – şi-a permis să mintă că eu şi toţi ceilalţi, aproape 350 de parlamentari europeni, care au invitat Lituania la clarificarea situaţiei şi la respectarea drepturilor minorilor, le-am fi ţinut partea unor homosexuali (?!?). Pentru infamia asta, anunţ că l-am dat în judecată pe aurolacul George Roncea, solicitînd daune morale de 10 miliarde de lei vechi.
5) Tot din suita fraudelor electorale face parte şi ampla operaţiune de contrabandă, cu marfă destinată campaniei electorale de către mafioţii PD-L. Anunţată de mine la Conferinţa de Presă de săptămîna trecută, această operaţiune a fost clarificată în cîteva zile. Iată cum sună NOTA SPECIALĂ pe care a elaborat-o un colonel (r) din SRI, actualmente consilier al meu, citez: ,,Mafia patronată de PD-L şi de Traian Băsescu desfăşoară ample acţiuni de contrabandă, cu produse chinezeşti, prin Portul Constanţa – Sud (Agigea). După cum se ştie, în Portul Constanţa – Sud (Agigea) sînt aduse mărfuri în containere. Acest port maritim se află sub controlul Mafiei şi al lui Mircea Băsescu. Pe aici s-au efectuat acţiunile de contrabandă cu armament şi muniţie în care au fost implicaţi fraţii Băsescu (Traian şi Mircea). Tot ce mişcă în Portul Constanţa-Sud are girul lui Alin Pilcă, fostul şef al Regionalei Vamale Constanţa (membru PD-L), şi al lui Mircea Băsescu. Numitul Iulian Teşeleanu, şeful Vămii Port Constanţa-Sud, ascultă şi execută, necondiţionat, ordinele primite de la Alin Pilcă, acesta hotărînd orice angajare sau disponibilizare de personal, ce containere sînt exceptate de la controlul vamal etc. Acesta este cel care colectează şpaga pentru partid de la angajaţii vămii. Alin Pilcă este acţionarul principal al Grupului de Firme Alma, care are în componenţă inclusiv o autobază de transport containere. În cursul lunii septembrie a.c., în Portul Constanţa-Sud au sosit mai multe transporturi la ordin, adică pe conosamentul încărcăturii apărea menţiunea „Transport la ordin”. E vorba de 4 vapoare, care conţineau cca. 2.000 de containere. Aceste containere au fost răspîndite în toată ţara cu TIR-urile lui Alin Pilcă. Din informaţiile pe care le deţinem rezultă că respectivele containere conţin produse ca: îmbrăcăminte, adidaşi, rechizite, aparatură electronică, biciclete, jucării, dulciuri etc., toate de provenienţă chineză. În această afacere este implicată şi Mafia chinezească din România. Încărcătura din containere a fost subevaluată sau nedeclarată în totalitate, aşa că s-au plătit taxe vamale de numai 3 – 400 euro/container. Produsele introduse prin contrabandă sînt destinate mituirii electoratului, pentru ca Traian Băsescu să obţină al II-lea mandat de preşedinte. Aceleaşi surse ne-au semnalat că operaţiunile de contrabandă continuă. Acum ne explicăm de ce Emil Boc l-a demis pe ministrul Dan Nica şi l-a numit în locul acestuia pe Vasile Blaga, cunoscut contrabandist de produse petroliere şi droguri. Deşi informată, Ambasada R.P. Chineze la Bucureşti păstrează o tăcere extrem de dubioasă: acolo sînt oameni care ori se tem de Traian Băsescu, ori au legături cu Mafia chinezească – sau, cine ştie, poate că ambele variante sînt valabile”.
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
(Textul Conferinţei de Presă de vineri,
2 octombrie 2009, a fost difuzat de OTV)
Sa ne informam
26 noiembrie 2009
Apel către toţi românii cinstiţi şi patrioţi: boicotaţi – prin absenţă şi dispreţ – turul II al alegerilor prezidenţiale, care e
Comunicat de Presă Le cer membrilor şi simpatizanţilor PRM, dar şi celorlalţi compatrioţi care mai cred în cinste, adevăr şi dreptate, să NU participe la turul II al alegerilor prezidenţiale, de la 6 decembrie 2009. Prin urmare, să boicoteze – prin absenţă şi dispreţ – această mascaradă neruşinată. E singura formă de protest care le-a mai rămas românilor împotriva unei Mafii blestemate, care se eternizează la Putere, de 20 de ani. Este evident că, din anul 2000 şi pînă acum, există un centru unic de comandă, care coordonează şi supraveghează falsificarea tuturor proceselor electorale din România. Acest centru se află la Ambasada SUA din Bucureşti.
Eu am fost furat, ca-n codru, şi la alegerile din 2000, şi la alegerile din 2004, şi la alegerile din 2009. Îmi e şi silă să mai comentez, toţi oamenii zdraveni la cap ştiu bine ce s-a întîmplat. Mai ales fraudele şi fărădelegile strigătoare la cer din acest noiembrie 2009 reprezintă o batjocură umilitoare, care i-a umplut pe români de revoltă şi a aruncat în aer credibilitatea demersurilor Uniunii Europene în favoarea democraţiei şi a drepturilor omului. Ruşine, domnilor! De la americani n-aveam nici o pretenţie, ei aşa se comportă pretutindeni, iar uneori mai şi lichidează cîte un lider politic incomod. Dar voi, liderii Uniunii Europene? Aţi trimis aici o misiune OSCE de-a dreptul caricaturală, care a minţit că alegerile au fost, în general, corecte (?!). Aşa a minţit misiunea OSCE şi în anul 2000, şi în anul 2004.
Ar fi multe de spus. E clar că se doreşte ca România să rămînă la statutul de colonie africană. Eu mi-am făcut datoria. Dacă acest popor n-a înţeles, nici acum, că e minţit şi tîlhărit, n-am cum să-l ajut. Mămăliga nu face explozie, aşa e, dar, de cîţiva ani, nici măcar nu mai bolboroseşte. Ţăranii de la 1907, îndobitociţi de mizerie şi de boli, au fost mai demni decît generaţiile de azi, care se uită la televizor de dimineaţa pînă noaptea şi aşteaptă ca alţii să le rezolve problemele. Eu, unul, mă sacrific în mod idealist. Mai mult decît atît nu ştiu ce aş putea să fac. Nu sînt dator să dau voturile mele – cu mult peste 30%, nu 5%, cum mint aceşti nemernici – la nimeni.
Oricare altă variantă la Palatul Cotroceni, în afară de mine, va fi catastrofală. Despre Traian Băsescu nu mai e nimic de spus: el e un mafiot şi un dement pe fond alcoolic, care e capabil să bage ţara în război civil. Şi în privinţa lui Mircea Geoană m-am lămurit: el ştia, de luni de zile, sondajele reale, mi-a promis că le va da publicităţii, dar stăpînii lui din SUA nu l-au lăsat, fiindcă scenariul era ca eu să fiu redus la 5%. (În paranteză fie spus, dacă eu am doar atît, de ce se bat toţi pe voturile mele? Şi unde s-o fi dus electoratul naţionalist, care are un nucleu de cel puţin 15%?). Nu mă obligă nimeni să fac pîrtie pentru venirea la Putere a PSD-ului, adică a bandei stătute şi lacome a lui Ion Iliescu. Mi se spune că interesul este să scape ţara de Băsescu – fireşte, dar cu ce preţ? Cu preţul „invaziei lăcustelor”? Al venirii la Putere a lui Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan, Culiţă Tărîţă, Al. Bittner, Adrian Petrache, Puiu Popoviciu, Corneliu Iacobov, Toni Greblă, Dan Matei Agathon şi a altor ciocoi, baroni şi mafioţi, la care se adaugă, acum, Dinu Patriciu şi alţi „liberali”? Nu se poate una ca asta! Eu n-am fost, niciodată, marioneta nimănui. Şi nici nu sînt genul de om să vîndă voturi. Mi se tot transmit mesaje, şi dintr-o tabără, şi din alta, că PRM va primi funcţii de secretari de Stat, de prefecţi, de directori etc. Nu ne interesează. Ne-am ţinut bine, pînă acum – de ce să ne înecăm, ca ţiganul la mal, chiar în vîltoarea unei crize devastatoare? Aşteptăm ca ea, această criză, să-i măture pe toţi, pe absolut toţi cei vinovaţi de dezastrul ţării, iar la Putere să vină oameni cu frica lui Dumnezeu şi iubitori de Ţară.
În concluzie: români, nu vă duceţi la vot! Nu daţi satisfacţie Mafiei! Ia să vedem, le va ieşi hoţilor socoteala? În turul I n-au votat nici 35%, restul fiind voturile multiple. La 6 decembrie, prin neparticiparea voastră, n-o să voteze nici măcar 20%. Dacă va cîştiga Băsescu – se va sparge buboiul mai repede. Dacă va cîştiga Geoană – agonia se va prelungi cu ceva timp, dar deznodămîntul va fi acelaşi. În orice eventualitate, va fi rău pentru voi, românii, fiindcă banii de salarii, de pensii şi de ajutoare de şomaj s-au terminat. Numai eu aş fi putut să vă răcoresc sufleteşte şi să pun pumnul în pieptul furtunii: îi arestam pe marii gangsteri, le confiscam averile, naţionalizam PETROM-ul, BCR-ul şi alte valori date pe mîna străinilor şi relansam economia reală. Nu m-au lăsat yankeii, care se poartă aici ca stăpînii de sclavi pe plantaţii şi se folosesc de puradeii drojdiei fanariote, de pe Dîmboviţa, pe care îi dirijează să falsifice sondaje şi să fure alegeri. În România a luat naştere şi s-a dezvoltat o industrie a fraudei electorale unică pe Planetă. Şi aşa se face că, aidoma anomaliilor votului uninominal, candidatul clasat pe locul I, cu aproape 40% (Vadim), a fost aruncat pe locul IV, iar candidatul de pe locul IV, cu 11% (Băsescu), a fost instalat pe locul I.
Triste Sărbători de Iarnă mai are ţara asta. Parcă nu se mai termină blestemul. Şi nici Dumnezeu nu ne dă semne că vrea să ne ajute. Nici în 1917, nici în 1940 n-a fost atît de rău ca acum. Asta-i situaţia. Eu rezist. Dar voi?
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
25 nov. 2009
6,vine presa
2 decembrie 2009
Apel hotărît către toţi compatrioţii:Români, boicotaţi Mafia electorală şi nu vă duceţi duminică la vot!
Comunicat de Presă Stimaţi români, rămîne cum am vorbit: nu vă duceţi la vot duminică, 6 decembrie 2009! Nu validaţi, prin participarea voastră la turul II, frauda neruşinată din turul I! Martor îmi este Bunul Dumnezeu că am dat dovadă de bunăvoinţă şi de înţelegere, dar ţara noastră a devenit o colonie de mîna a doua, în care se fură totul, absolut totul, inclusiv voinţa electoratului – jaf umilitor, tolerat şi încurajat de străinătate. Evoluţia evenimentelor confirmă justeţea deciziei pe care am luat-o imediat după turul I, de boicotare a turului II. PRM nu e nici carne de tun, nici ruda săracă a altor partide, iar eu nu dau voturile mele (care sînt cu mult mai numeroase decît 550.000!) la nimeni, fiindcă nimeni nu le merită.
Eu nu fac negoţ cu visele şi speranţele românilor. Am spus-o şi mă văd nevoit să repet: în imensa lor majoritate, cetăţenii acestei ţări şi românii din străinătate vor să dispară toţi borfaşii din politică şi să nu ajungă la putere, ci la puşcărie. Cîinii violenţei şi ai intoleranţei au fost dezlegaţi. Ce să caute un partid creştin şi pacifist, ca PRM, între cele două tabere, desfigurate de ură? Acum înţelege toată lumea cine este extremist, cu adevărat. Iar marile, violentele tulburări sociale încă nu s-au produs. Cel mai înţelept este să lăsăm cele două bande rivale, însetate de putere şi de avere, să se sfîşie între ele. Cînd doi beţivi se încaieră, omul cu mintea zdravănă trece pe trotuarul celălalt. Spectacolul de curvăsărie politică şi de ură, dat în aceste zile de PD-L, pe de o parte, şi de fostele sale partenere de guvernare PSD şi PNL, pe de altă parte, este nu numai jenant, ci şi foarte periculos. Din păcate, situaţia începe să scape de sub control şi în România miroase a război civil. Nu vreau să plătim noi, cei de la PRM, oalele sparte de alţii. Noi n-am mers la furat cu ei, ci, dimpotrivă, am fost necruţători şi cu unii, şi cu alţii. Toţi sînt o apă şi-un pămînt. Toţi sînt nişte hoţi nenorociţi. Toţi au furat de la PRM, şi la alegerile din 2007, şi la alegerile din 2008, şi la alegerile din 2009 – aşa s-au umflat, ca broasca, şi PD-L, şi PSD, şi PNL. Acestea nu sînt partide politice, ci bande de gangsteri, care nu ştiu cum să se mai deghizeze şi să se mai prefacă pentru a evita sau a amîna judecata cea dreaptă a Poporului Român. Dar, vorba cuiva: de ce le e frică, nu vor scăpa. Procesul Marii Trădări Naţionale va avea loc mai repede decît se poate bănui. Lipseşte doar o scînteie.
Fraţilor, oricare altă soluţie la Palatul Cotroceni, în afară de mine şi de echipa mea de patrioţi justiţiari, va însemna desăvîrşirea dezastrului. Cereţi anularea alegerilor şi repetarea lor! Staţi deoparte de acest război de exterminare pe care l-au declanşat cele două tabere mafiote. Aveţi încredere în instinctul şi judecata mea, dar mai ales în planul lui Dumnezeu. Pregătiţi-vă pentru vremuri mari. Că mult a fost, puţin a rămas. Sau, vorba lui Tudor Vladimirescu: „Pînă nu vine iarna, primăvară nu se face”.
Explicaţie poză: „Aurolacul şi Prostănacul”, trucaj care circulă în aceste zile pe Internet
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
2 decembrie 2009
Copyright Tricolorul
6,vine presa
3 decembrie 2009
Pentru crima din Sfînta Zi de Crăciun a anului 1989
De LILIANA MARINESCU
Păcat de neiertat în lumea creştină: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi prin împuşcare, fără judecată dreaptă, într-o Sfîntă Zi de Crăciun, pe 25 decembrie 1989. Unde am ajuns după cei 20 de ani care s-au scurs de la lovitura de Stat de atunci? Cine dispune acum de destinele noastre? Traian Băsescu – un individ oportunist, cameleonic, perfid şi imoral, care s-a numărat printre demnitarii beneficiari ai celor mai multe funcţii politice în Executiv, mai bine zis de furat.
Prin fraudarea alegerilor din noiembrie 2004, „mogulii” de presă şi grupurile de interese ilegitime l-au căţărat pe Traian Băsescu în funcţia supremă, aceea de preşedinte al României.
De-a lungul celor 5 ani de mandat prezidenţial, impostorul a coordonat Mafia, a instaurat dictatura, a sărăcit populaţia şi i-a lăsat pe tineri fără perspective. Fără să vrem, comparăm perioada ceauşistă cu epoca Băsescu. Cu toate că a eşuat, comunismul a avut şi părţi bune.
În comunism, românii ştiau ce înseamnă demnitatea umană şi egalitatea de şanse, iar Şcoala se afla pe o poziţie binemeritată, într-un sistem sănătos de valori. Toţi aveau locuri de muncă, locuinţe sociale, beneficiau de asistenţă medicală gratuită, nu existau mari discrepanţe din punct de vedere material, iar societatea oferea repere şi modele de urmat. În perioada aceea s-au realizat cele mai mari investiţii în economie. De atunci ne bucurăm de Metrou şi ne mîndrim cu Casa Poporului, sau cu Transfăgărăşanul; pe vremea lui Ceauşescu s-au construit hidrocentralele care ne asigurau independenţa energetică. Am îndurat şi neajunsuri, desigur. Nu se pot uita interdicţia liberei circulaţii a cetăţenilor, cenzura presei, sau lipsa libertăţii de exprimare. Acum le avem. Dar cu ce preţ? Şi la ce foloseau?
Asasinarea barbară a soţilor Ceauşescu în ziua de Crăciun a anului 1989 a atras un blestem crunt asupra Poporului Român. Blestemul victimelor loviturii de Stat din decembrie 1989 şi al Ceauşeştilor împuşcaţi a culminat cu Epoca Băsescu. Cei 20 de ani de capitalism sălbatic, de dictatuă a Mafiei şi a neamului prost au însemnat hoţie la nivel înalt şi dezastrul acestei ţări năpăstuite. Ce s-a ales de democraţia, în numele căreia a curs atîta sînge? Jaf şi umilinţă! În urma privatizării frauduloase a peste 6.000 de întreprinderi, evaluate la peste 700 de miliarde de euro, Statul Român a încasat doar 1% din valoarea lor de piaţă. Restul banilor a ajuns în buzunarele fără fund ale Mafiei rapace. Una dintre consecinţele dezastruoase ale privatizărilor frauduloase a fost desfiinţarea a peste 6 milioane de locuri de muncă. Oameni necăjiţi, rămaşi pe drumuri, gîrboviţi de datorii, cu copii de hrănit şi fără speranţe…
De frica atitudinii vehemente a preşedintelui Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor, care, în Parlamentul României, a demascat şi a condamnat virulent înstrăinarea unor obiective economice, în dauna intereselor României, Mafia a „cruţat” C.E.C., Spitalul Fundeni, „Antibiotice”- Iaşi ş.a.
Aşadar, Traian Băsescu înseamnă doar Mafie, Teroare, Sărăcie şi Deznădejde. La ora actuală, datoria publică a Statului Român se ridică la aproape 120 de miliarde de euro. Mafia a amanetat viitorul copiilor noştri. În marea lor majoritate, românii nu mai au locuri de muncă, locuinţe sigure, iar medicamentele, spitalele şi educaţia au devenit un lux.
Şeful Mafiei din România, adică Traian Băsescu, a depăşit „performanţele” lui Al Capone al Americii anilor ’30. Individul din fruntea ţării şi-a înrobit poporul, dispreţuieşte Legea şi pe Dumnezeu. Preşedintele satanist, ipocrit, mafiot şi criminal, ceasul rău al naţiunii române, aleargă disperat după imagine. Uneori, dacă nu face băi de mulţime, dă buzna prin biserici, la sărbătorile religioase, însă nu înainte de a chema, pe ascuns, presa, ca să fie mediatizat, gudurîndu-se pe lîngă preoţi şi icoanele sfinţilor. Băsescu este el însuşi doar atunci cînd nu există camere de luat vederi prin preajmă, cînd ascultă telefoanele supuşilor şi cînd pune la cale, împreună cu mafioţii portocalii, jafuri şi fărădelegi, precum distrugerea Catedralei Sfîntul Iosif sau a Parcului Bordei. Vorbeşte cu nonşalanţă despre Interesul Naţional, uitînd că, pe vremea cînd ocupa fotoliul de ministru al Transporturilor, a vîndut la străini Flota României şi a prejudiciat Statul cu cca. 325 de milioane de dolari. În calitate de primar general al Capitalei, „luptătorul anticorupţie” de la Golden Blitz şi-a însuşit celebra vilă din Strada Mihăileanu. Pînă să devină preşedinte al României, Băsescu nu pierdea nici un prilej de a-i persifla pe politicienii care locuiau în Cartierul Primăverii, ca şi cum ar fi fost o ruşine să domiciliezi în celebra zonă a Capitalei. Ce a făcut imediat după ce a fost impus ca preşedinte? S-a mutat chiar într-o vilă din Cartierul Primăverii, ca păduchele în frunte! Cu vreo 6 ani în urmă, acelaşi Băsescu îl lua peste picior pe Adrian Năstase, pentru că folosea girofarul în deplasări. Ajuns la Cotroceni, marele Ipocrit Naţional nu se mai dezlipeşte de girofar. De altfel, doar în girofar îi mai stau vigoarea şi autoritatea.
Traian Băsescu pozează în incoruptibil, în timp ce rudele lui sînt implicate, pînă în vîrful unghiilor, în afaceri cu armament, energie sau tranzacţii imobiliare; gurile rele mai vorbesc despre trafic de droguri şi chiar prostituţie. Ticăloşia fără margini a preşedintelui „tuturor românilor”, maestru emerit al şantajului, a adus sponsorii în pragul sinuciderii. Nefericiţii oameni de afaceri Anghelescu şi Erbaşu şi-au pus capăt zilelor în urma „colaborării” cu Matrozul Chior. Tot victimă a manevrelor lui mîrşave a căzut şi regretatul deputat Mircea Cuzino, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu. La aceste „crime” se adaugă cei peste 3.000 de români care se sinucid anual din cauza Regimului Băsescu, sinonim cu Disperarea. De altfel, apucăturile criminale ale lui Băsescu s-au manifestat încă din timpul mandatului său de primar general, o dată cu masacrarea a peste 70.000 de cîini ai străzii. Spre norocul bietelor necuvîntătoare care au scăpat cruzimii, celebra lege de protecţie a animalelor, iniţiată de fostul senator Marius Marinescu, a fost impusă de Parlamentul României de aprope 2 ani, iar măcelul a încetat. De curînd, am fost martorii unei alte mostre de minciună şi agresivitate din partea Tiranului. Este de notorietate cum, în public, Băsescu face paradă de tandreţe faţă de copii: îi îmbrăţişează, îi mîngîie părinteşte, îi strînge la piept cu o afecţiune înduioşătoare. Numai că, în momentele în care se crede ferit de ochii lumii, le mai „scapă” cîte un pumn în plină figură, cu mişcări rapide, de hoţ versat. Pentru „preşedintele-jucător”, politica e un şmen. Din nefericire, am ajuns să nu ne mai mire nimic din ceea ce vine de la Chiriaşul din Dealul Cotrocenilor şi numărăm zilele care au mai rămas pînă duminică, 6 decembrie, la fel cum îşi numără soldaţii zilele rămase pînă la sfîrşitul stagiului militar, adică pînă la „Liberare”!
Acesta este adevăratul Traian Băsescu, coşmarul şi blestemul de care ne vom descotorosi de ziua Sfîntului Nicolae.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Copyright Tricolorul
6,vine presa
31 decembrie 2009
EUROPA VALAHILOR
Oricât de hazardat le-ar putea părea unora, Europa secolelor XIV şi XV a aparţinut din punct de vedere militar micilor formaţiuni statale româneşti care s-au opus cu succes celei mai mari forţe a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fără niciun fel de exagerare, putem spune că dacă este să păstrăm proporţiile cu ceea ce eram acum 500-600 ani, România de azi ar trebui să înfrângă în luptă armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei… Nu-i aşa că vă pufneşte râsul? Trecând peste neîncrederea şi dezamăgirea provocate de situaţia României din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie să ne amintim măcar că eram într-atât de neclintiţi pe vremuri, încât administram înfrângeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt încă convinşi de forţa şi spiritul războinic al strămoşilor noştri, le prezint o scurtă comparatie între proporţia de forţe întâlnită între “marile” bătălii ale Europei Apusene şi confruntările militare ale voievodatelor româneşti. Faimosul Război de o sută de ani, bătăliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntări între oşti care numărau maximum 10.000-20.000 de soldaţi, ultimele chiar mai puţin de 5.000…
În faimoasa bătălie de la Tannenberg, când este stopată înaintarea cavalerilor teutoni spre răsărit, s-au confruntat corpuri de armată de 10.000, respectiv 16.000 soldaţi. Vreţi mai mult? Ei bine, în perioada Războiului celor Două Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de actori angrenaţi în spectacolul sângeros al Zeului Marte. În celebra bătălie de la Rimini din 1469, când Federico da Urbino înfrânge armata papală, au murit…100 de oameni şi au fost răniţi circa 3.000. Şi, nu uitaţi, cronicile contemporane o numesc “bătălie cumplită” (Atrox Dimicato)!
Cele mai mari încleştari din aceste secole par a fi luptele între principii elveţieni şi regele Carol Temerarul. Trupele de soldaţi implicate în luptele de la Granson şi Morat se ridică la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta şi gândirea militară în Europa apuseană de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decădere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele în domeniu ale Europei de Vest se înregistrează mult mai târziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventă a armelor de foc şi a prafului de puscă în războaie. În răsăritul Europei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Ţaratele şi cnezatele ruseşti nu reprezentau (încă) o forţă militară, regatul polon era tributar manevrelor şi conceptelor militare de-a dreptul falimentare de import apusean (merită dat exemplu, impasul polon de la Marienburg şi apariţia providenţială a trupelor moldoveneşti care au întors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au strălucit prea mult pe câmpul de luptă. Bulgarii, sârbii şi bizantinii au căzut după o dârză dar tristă rezistenţă în faţa forţei Semilunei.
Românul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor între anii 1444-1447, dar spre final este înfrânt de aceştia. Într-un episod puţin cunoscut al istoriei naţionale, bravul războinic transilvan organizează în anul 1448 o ultimă mare campanie care viza cucerirea Salonicului. În acest proiect ambiţios, îl avea partener pe însuşi leul albanezilor, prinţul Skanderbeg. Din motive încă neştiute, acţiunile celor doi conducători creştini nu sunt bine sincronizate. Rezultatul este dureros. În lupta de la acelaşi trist Kossovopolje, Iancu de Hunedoara este înfrânt după o încleştare catastrofală care durase trei zile şi trei nopţi… Singurii care s-au adaptat cu succes şi au pus la punct tactici revoluţionare alături de manevre eficiente au fost voievodatele româneşti ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Conduse de voievozi realişti şi inspiraţi precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş şi marele Ştefan, valahii au fost singurii europeni care au ţinut la respect hidra otomană. Turcii erau la apogeu. Conduşi de cumplitul Mahomed al doilea, supranumit Fatîh (Cuceritorul), otomanii cuceriseră Bizanţul, una dintre cele două cetăţi ale creştinătăţii, precum şi o bună parte a Europei de răsărit. Cum turcii nu deţineau o flotă militară care să le permită invazia Apusului prin Mediterana, în drumul ordiilor spre Roma nu mai stăteau decât voievodatele româneşti…
Moldova dacilor liberi
În aceeaşi perioadă, asupra Moldovei pândeau nu numai otomanii, ci şi ochii lacomi ai tătarilor din Hoarda de Aur. În anul 1469, o hoardă a tătarilor de pe Volga, condusă de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneşte o expeditie de jaf în Moldova, atras de prosperitatea economică datorată măsurilor luate de Ştefan cel Mare. Cruzimea şi tupeul nomazilor meritau pedepsite…. Ştefan strânge în grabă o oaste de curteni şi răzeşi din Ţara de Sus (actuala Bucovina) şi porneşte după tătari. Aceştia au parte de ghinionul vieţii lor, când sunt prinşi în ziua de 20 august lângă Lipinţi. Măcelul este înfiorător. Hoarda tătărască este masacrată, având mari pierderi în oameni, Eminec însuşi este făcut prizonier de Ştefan. Hanul cel bătrân de pe Volga, tot nu înţelege cu cine are de a face, astfel încât îşi permite să-i trimită lui Ştefan o solie mânioasă de 100 de oameni (exact câţi au murit la bătălia din Rimini!). Solie care are tupeul să-i ceară lui Ştefan nu doar eliberarea prizonierilor tătari ci şi …despăgubiri pentru pierderile suferite! Inconştienţa şi nesimţirea cererii sunt pedepsite pe loc. Ştefan cel Mare ordonă tragerea în ţeapă a tuturor prizonierilor alături de 99 de tătari din solie. Fiul hanului este tăiat pe loc în bucăţi. Supravieţuitorului i se taie nasul şi urechile şi este trimis călare înapoi la Hoarda de Aur să povestească hanului ultimele noutăţi…
Turcii se dovedesc, la rândul lor, la fel de grei de cap… Cuceritorul Bizanţului vedea în Moldova principalul obstacol în invadarea Europei. În plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitivă a Hoardei de Aur alături de consolidarea unei viitoare alianţe cu tătarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu în ultimul rând, sultanul vedea în bogatul voievodat moldovenesc, o bază de operaţiuni militare, un izvor de resurse economice şi de luptători valoroşi care puteau fi angajaţi ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fuseseră (sultanul avea exemplul contingentelor sârbeşti şi bulgăreşti care erau forţate să lupte de partea turcilor după căderea ţărilor respective)… Un alt aspect politico-strategic care îl deranja la culme pe Mahomed, era încercarea continuă a lui Ştefan cel Mare de a sustrage Ţara Muntenească/Valahia de sub autoritatea Porţii. Cu aproape 150 ani înaintea Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui Ştefan încerca de fapt o unitate a Ţărilor Române. Unitate a cărei valoare şi importanţă regională fuseseră subliniate chiar de sultanul Murad al doilea. Toţi aceşti factori la care se adăuga refuzul marelui domnitor de a închina ţara turcilor sau de a le plăti tribut, alimentează furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducătorul unei ţări mici situată la marginea Imperiului clădit prin jaf şi sânge de generaţii de sultani turci.
Vin Turcii!
“În zilele albe ale miezului iernii înaintau mulţimile negre, zecile de mii de duşmani, ieniceri, spahii şi gloata, ca lupii flămânzi ” – Nicolae Iorga
Într-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenţa lui Ştefan să fie pedepsită cât mai repede posibil, iar Moldova cea rebelă să ajungă paşalâc unde să domnească legea Profetului şi bunul plac al turcilor. În acest scop, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune oşti ale Imperiului. Temutele şi încercatele trupe otomane călite în luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg şi comandate de eunucul Soliman Paşa, primesc ordinul să abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alătura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elită al sultanului, la care se adăuga un eşantion de 12.000 de valahi din Ţara Munteniei/Valahiei trimis de turci să lupte contra voii lor cu fraţii moldoveni.
Vedem, aşadar, că Mahomed al doilea nu a precupeţit niciun efort pentru a-l înfrânge pe Ştefan. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Veneţia, corpul expediţionar turcesc număra circa 120.000 de războnici, cărora li se adăugau alte zeci de mii de auxiliari. Ameninţarea era deosebit de serioasă. Ştefan cel Mare, propulsat în rol de unic apărător al întregii creştinătăţi se vede nevoit să ceară ajutor militar la curţile Europei. Primeşte în schimb… laude şi încurajări! În faţa unui asemenea colos, Ştefan reuşeste totuşi să strângă aproape 40.000 de oşteni moldavi cărora li se adaugă un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. În calea urgiei musulmane, Ştefan cel Mare opune eficienta tactică a pârjolirii pământurilor, retragerii populaţiei, otrăvirii fântânilor, astfel ca invadatorii să simtă colţii demoralizatori ai foamei, setei şi molimelor. Soliman Paşa vrea să termine treaba repede. Strateg iscusit, el îşi dă seama că un război de uzură nu i-ar aduce decât probleme. Turcul vrea o singură luptă în care să decidă soarta campaniei în favoarea sa. Convins că armata Semilunii va căuta orice prilej pentru a da încleştarea finală, Ştefan ordonă retragerea spre Vaslui. Acolo, Măria Sa alege o zonă strategică bună, situată într-un loc unde dealurile care înconjoară lunca Bârladului se apropiau între ele. Cum dealurile erau împădurite, turcii nu puteau să surprindă oastea Moldovei printr-un atac din flanc.
Apus de…Semilună
În zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomană zărea pentru prima dată oastea moldovenească printre aburii cetoşi ai luncii Bârladului. Armata duşmană era deja slăbită de marşurile lungi peste care se adăuga lipsa alimentelor şi a odihnei. Natura parcă-i ura la rândul său pe turci, deoarece cu câteva zile înainte de bătălie, vremea s-a încălzit, în consecinţă zăpezile începuseră să se topească transformând lunca într-o mlaştina vâscoasă în care se putea împotmoli şi un şoarece. Conform cronicarului turc Kemal Paşa Zade, Ştefan a oprit înaintarea turcă trăgând în aceştia cu tunuri, bombarde şi săgeţi. Prinşi în valea înconjurată de păduri, otomanii nu se pot replia să înconjoare poziţiile moldoveneşti din cauza copacilor şi a terenului mlăştinos. Lupta se transformă într-un conflict de uzură, din care moldovenii ies avantajaţi datorită poziţiilor mai bune deţinute de voievod. Acelaşi Kemal-Zade ne spune ca în faţa neputinţei străpungerii liniilor moldoveneşti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasă căpetenie otomană a organizat un “buluc” compus din ieniceri de elită “pentru al căror suflet bătălia era o plăcere”, şi s-a avântat în fruntea lor asupra moldovenilor.
Manevra albanezului turcit pare să reuşească pe moment, ienicerii pătrunzând în rândurile moldovenilor. Lupta se transformă într-o încleştare cumplită. Cum orice bătălie are un moment critic, un punct de răscruce în care totul se poate răsturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul Înalt. Conştient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Ştefan cel Mare pregăteşte atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i deruta şi mai rău pe turci, Măria Sa ordona ca sătenii plasaţi pe dealurile din faţă să facă un zgomot cât mai mare din trâmbiţe, tobe şi buciume. Turcii muşcă momeala crezând că vor fi atacaţi din flancul stâng, se regrupează şi se pregătesc de apărare. Atunci, Ştefan cu grosul armatei cade ca un fulger în spatele turcilor retezându-le orice eventuală retragere. Furia moldovenilor nu cunoaşte margini, masacrarea invadatorilor continua cu frenezie. Totul se transforma încet, încet într-o masă amorfă în care urmaşii dacilor liberi dezlănţuie asupra Semilunii un adevărat Armagheddon mobil făurit din ghioage, securi, coase, paloşe şi lănci. Mândria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri şcoliţi în academii militare să devină aşi ai iataganului, este zdrobită fără drept de replică.
Pierderile sunt uriaşe. Nicăieri vreo armată musulmană nu mai fusese decimată în asemenea hal. Chiar cronicile turceşti afirmă că atunci au fost tăiaţi 40.000 de vajnici ieniceri şi spahii, o sumă enormă pentru oamenii acelor timpuri. Şocul psihologic s-a transmis într-o clipită. Văzând ce soartă crudă-i macină pe cei mai buni războinici ai armatei, restul soldaţilor turci intră în panică şi fug dezordonat. Încercările lui Soliman de a organiza o rezistenţă sunt sortite eşecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. “Niciodată o oaste turcească n-a mai suferit o astfel de înfrângere”, bocea într-o cronică mama sultanului Mahomed Fatîh. În timp ce cronicarul polonez, Jan Dlugozs, contemporan cu marele Ştefan, scrie la rândul său: “Foarte puţini turci si-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci, mulţi s-au înecat în apa Siretului, chiar şi aceia care au scăpat şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi”. Cronica lui Kemal-Paşa-Zade este încă mai sumbră, turcul scriind despre trista soartă a turcilor după încheierea bătăliei. Aflăm aşadar, că otomanii au pierdut un număr de 40 de stindarde de luptă, un număr record în istoria Turciei. Ştefan cel Mare a tras în ţeapă toţi prizonierii turci, în afară de câteva paşale. Pentru a scăpa de numărul imens de cadavre turceşti care, dacă s-ar fi descompus odată cu venirea primăverii, ar fi dezlanţuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordonă strângerea hoiturilor otomane în movile dupa care li s-a dat foc…
Victoria zdrobitoare are reverberaţii în întreaga lume. Cei mai fericiţi sunt creştinii sârbi, bulgari, greci şi armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Ştefan primeşte laude şi aprecieri din Persia până la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios şi îl numeşte “Atletul lui Christos”. Cronicile se întrec între ele în laude şi mulţumiri la adresa domnitorului. Aşa ne a fost dat şi nouă, românilor, să scriem o pagină importantă din Istoria Lumii şi Europei! Şi asta nu a fost nici prima şi nici ultima.
Români! Ridicaţi capetele plecate! Îndreptaţi spinările încovoiate! Alungaţi tristeţea şi lipsa de speranţe din aceste zile. Nu mai staţi timoraţi şi complexaţi în faţa unei Europe care ne datorează însăşi existenţa.
SDR
14 ianuarie 2010
EMINESCU SI RAZBOIUL SAU PENTRU REFACEREA DACIEI MARI
Eminescu, a carui zi se sarbatoreste maine, este poetul national al Romaniei. Gresit! Eminescu nu este numai atat. La 20 de ani de la momentul 1989, cand s-au implinit 100 de ani de la uciderea “romanului absolut” – cum ii spunea Tutea -, iata, putem dezvalui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre razboiul nevazut dus de militantul Mihai Eminescu pentru visul sau, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r). La 120 de ani de la anul eliminarii fizice a ganditorului national – dupa ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, bagat la nebuni si interzis – un grup de cercetatori si ziaristi refac, pas cu pas, misterele vietii si mortii lui Eminescu, ale razboiului nevazut dus, neincetat, pentru idealurile nationale.
Putina lume stie, chiar si azi, ca militantul Mihai Eminescu, membru al societatii cu caracter secret “Carpatii”, constituita, poate nu intamplator, intr-o zi de 24 ianuarie, era urmarit pas cu pas de agentii Imperiului austro-ungar, pentru care devenise “periculos”. “Carpatii” milita pentru Unirea Transilvaniei cu tara si Eminescu deranja. Atat de mult incat P.P. Carp ii scrie de la Viena lui T. Maiorescu celebra sentinta: “Si mai potoliti-l pe Eminescu!”. Maiorescu era agent al imperiului, dupa cum o dovedesc astazi istoricii eminescologi. In “Carpatii”, pentru a-i supraveghea activitatile lui Eminescu, este introdus Slavici, la randul sau spion al Vienei, care ii da rapoarte amanuntite lui Maiorescu. “Controlorul” Slavici il si gazduia. Sotia lui Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, este cea care invoca prima “nebunia” lui Eminescu, in depesa pe care i-o trimite lui Maiorescu in fatidica zi de 28 iunie 1883, soldata cu internarea jurnalistului: “Domnu Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte reu”. Deja Eminescu i se confesase lui Creanga privind revolverul pe care il purta asupra sa: “Imi este frica sa nu ma ucida cineva”.
“Argus!” ii strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul garii, in timp ce era bagat intr-un tren cu destinatia Viena, la o zi dupa ce fusese scos de la nebuni si tot la o zi dupa ce Romania semnase Tratatul de “neagresiune” cu Imperiul lui Franz Iosef. Acelasi imparat care isi pusese apostila pe o Nota informativa din 1882 privind o intrunire secreta a societatii “Carpatii”, livrata de Baronul von Mayr, ambasadorul sau la Bucuresti, in care se arata: “Eminescu, redactorul sef al ziarului a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari”. Romania Mare.
La fel de putina lume stie cum a fost ucis Eminescu, in urma cu 120 de ani: cantand “Desteapta-te romane!”. Confesiunea martorului ocular care a asistat la momentul mortii lui Eminescu, frizerul sau, a fost descoperita de profesorul Nae Georgescu si introdusa in volumul “Boala si moartea lui Mihai Eminescu”: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te romane!”(…) Si a inceput sa cante Desteapta-te romane!, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: . “Aceasta “afacere”, in care au participat imparati, regi, amici, dame, informatori, tradatori, plagiatori, homosexuali, agenti multipli etc., devine descifratoare pentru istoria Romaniei si, un strop, pentru istoria Europei. Descifrarile si dezvaluirile ne vor ajuta sa intelegem de ce si atunci, si astazi a fost asa si nu altfel”, scrie filosoful Constantin Barbu in preambulul uriasei sale lucrari in 10 volume, de 7000 de pagini, “Codul invers”.
“Asadar, Eminescu e poetul national si expresia integrala a sufletului romanesc pentru ca ne-a dat de lucru pentru sute de ani, pana va secatui mitul sau viu, o data cu disparitia neamului romanesc”, spune eminescologul Theodor Codreanu. Legea lui Eminescu, care ne ramane, e simpla: “Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a taranei, ci iubirea trecutului?”.
doina noastra...
15 ianuarie 2010
DOINA (de Mihai Eminescu)
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna ’n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ’ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu ’n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s’aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca –
Sarac în tara saraca!
Cine a indragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ’ntreaga, noaptea ’ntreaga,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te ’nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ’n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
S.D.R.
24 ianuarie 2010
CONSTITUIREA STATULUI NAŢIONAL MODERN ROMÂN – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE (1859)
Datorită împrejurărilor interne şi externe nefavorabile, poporul român a trăit timp de secole în unităţi statale şi provincii distincte, fiecare cu o viaţă politică proprie. Nici diviziunea statală, nici stăpânirile străine n-au putut împiedica dezvoltarea unitară şi continuitatea poporului român pe teritoriul pe care s-a format. El şi-a păstrat nealterate limba şi portul, tradiţiile, obiceiurile, fiinţa naţională.
Conştiinţa comunităţii de origine şi limbă a fost prezentă permanent la români, de o parte şi de alta a Carpaţilor. Ideea originii romanice a moldovenilor, muntenilor şi transilvănenilor, a conştiinţei unităţii teritoriale şi a comunităţii poporului român a fost puternic exprimată de cronicarii şi cărturarii din secolele XVII-XVIII.
O caracteristică a dezvoltării Ţărilor Române a constituit-o permanenţa legăturilor economice, politice, culturale între cele trei Ţări Române. Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic în timpul revoluţiei din 1848. După revoluţia din 1848, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, punând în mişcare cele mai largi mase ale poporului.
Unirea Ţării Româneşti cu Moldova reprezintă unul din momentele cardinale ale istoriei patriei noastre, actul politic care stă la baza României moderne. Înfăptuită la 24 ianuarie 1859 , Unirea este rezultatul firesc al unui îndelungat proces istoric, care s-a maturizat în condiţiile începutului orânduirii capitaliste şi ale formării naţiunii române.
După înăbuşirea revoluţiei din 1848, reacţiunea internă şi forţele intervenţioniste din afară au luat măsuri de reorganizare a regimului regulamentar restaurat. Prin întelegerea realizată între Turcia, puterea suzerană, şi Rusia, puterea protectoare, s-a încheiat în aprilie 1849, la Balta Liman, o convenţie care justifică prezenţa trupelor celor două state în Principate pentru ,,a reprima orice mişcare de insurecţionare”. Ocupaţia militară a Principatelor Române se va prelungi până în 1851. Războiul Crimeei, izbucnit în 1853, va aduce o nouă ocupaţie străină, la început a trupelor ruse, iar apoi a celor austriece care se vor retrage abia în 1857.
Potrivit convenţiei de la Balta Liman, s-au numit în ambele principate alţi domni pe timp de şapte ani: Grigore Alexandru Ghica în Moldova şi Barbu Ştirbei în Muntenia. În aceşti ani s-au făcut anumite îmbunătăţiri în administraţia Principatelor, mai ales în Moldova, unde domnitorul ducea o politică cu tendinţe liberale. Noii domni n-au putut să nu ţină seama de realităţile impuse de evenimentele din 1848.
Deşi înfrântă, revoluţia din 1848 a dat impuls dezvoltării societăţii şi a adus transformări importante. Anii imediat următori revoluţiei se caracterizează prin rolul crescând al burgheziei, care cucereşte poziţii noi în viaţa economică şi politică.
Are loc o dezvoltare a producţiei şi a schimbului de mărfuri; lărgirea transporturilor rutiere şi a navigaţiei, intensificarea legaturilor economice între diferite regiuni. Aceasta a avut ca urmare atenuarea particularităţilor locale, lărgirea schimburilor comerciale dintre Principatele Române, care se transformă treptat într-o unitate economică. Pieţele locale, provinciale, s-au contopit astfel într-o piaţă unică; o etapă importantă a reprezentat-o desfiinţarea vămii dintre Moldova şi Ţara Românească, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848.
Progresul economic şi social al Ţărilor Române era frânat de menţinerea formelor feudale de exploatare în agricultură, care au dominat în Moldova şi Ţara Românească până în 1864, de farâmiţarea statală şi de dominaţia străină. Pentru accelerarea dezvoltării societăţii româneşti, o condiţie necesară era făurirea statului naţional unitar şi independent.
Datorită împrejurărilor interne şi externe nefavorabile, poporul român a trăit timp de secole în unităţi statale şi provinciale distincte, fiecare dintre ele cu o viaţă politică proprie. Dar nici diviziunea statală, nici stăpânirile străine n-au putut împiedica dezvoltarea unitară şi continuitatea poporului român pe teritoriul pe care s-a format. El şi-a păstrat nealterate limba şi portul, tradiţiile, obiceiurile, fiinţa naţională.
O caracteristică a dezvoltării Ţărilor Române a constituit-o permanenţa legăturilor economice, politice, culturale între teritoriile de o parte şi de alta a Milcovului, între aceste şi
Transilvania.
Înfăptuirea unităţii şi a independenţei poporului român a devenit o preocupare permanentă a exponentilor luptei sale revoluţionare. Ideea unirii românilor s-a impus ca problema centrală din deceniul al 4-lea al secolului al XIX-lea, răspunzând unor necesităţi obiective ale procesului de dezvoltare istorică a societăţii româneşti. În deceniul premergător revoluţiei are loc un contact direct tot mai amplu între fruntaşii mişcării naţionale din cele trei Ţări Române, care a prilejuit cunoaşterea reciprocă a realităţilor din fiecare provincie româneasca, a cimentat legături şi a generat planuri de acţiune comune.
Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic în timpul revoluţiei din 1848. Înconjurate de state reacţionare, forţele patriotice interne singure nu s-au dovedit însă suficient de mature pentru a înfăptui Unirea în timpul revoluţiei.
În 1850, Nicolae Bălcescu a sesizat şi a definit magistral esenţa cerinţelor obiective ale evoluţiei societăţii româneşti pentru o întreagă epocă. El scria că după revoluţia din 1848 ,,ne mai ramânea să facem alte două revoluţii”. Bălcescu se referea în mod clar la realizarea unităţii statului şi, mai târziu, la obţinerea independenţei naţionale, pentru ca în felul acesta ,,naţiunea să intre în plenitudinea drepturilor sale naturale”.
Dupa revoluţia din 1848, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, punând în mişcare cele mai largi mase ale poporului.
Unirea era o cauză a întregului popor. Dar în raport cu interesele lor de clasă, forţele sociale româneşti au înţeles în mod diferit conţinutul şi caracterul Unirii.
Forţa socială principală în mişcarea unionistă au constituit-o masele largi populare de la oraşe şi sate, care au acţionat cu cea mai mare energie şi hotărâre. Ele legau de înfăptuirea acestui mare act naţional şi împlinirea aspiraţiilor sociale. Ţăranii urmăreau, în primul rând, ca prin Unire să scape de clacă şi să obţină pământ, iar păturile oraşeneşti considerau ca prin Unire, se va realiza cadrul politic favorabil unor largi libertăţi democratice.
Burghezia, în plină ascensiune, socotea că într-un stat unitar se vor crea condiţii prielnice pentru prosperitatea ei economică şi pentru obţinerea unei poziţii preponderente în viaţa politică a ţării.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi, ca: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Nicolae Orăşanu s.a. . Cărturari şi oameni politici de seamă, animaţi de idei înaintate, au adus o contribuţie preţioasă la progresul general al
ţării.
În ceea ce priveşte boierimea, o mare parte a acesteia, din interese economice şi politice apropiate de cele ale burgheziei, s-a alăturat puternicelor forţe naţionale unioniste. Unii dintre marii boieri, în număr neînsemnat, de teamă că Unirea ar putea pune în primejdie privilegiile lor de clasă, s-au grupat în partida antiunionistă.
Activitatea patriotică a foştilor conducători revoluţionari din 1848 a continuat, în pofida condiţiilor grele, atât în ţară cât şi în exil.
Prin publicaţii şi conferinţe, memorii şi demersuri diplomatice, aceştia au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii. Răspândiţi în diverse centre diplomatice (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol), patrioţii unionişti au desfăşurat o laborioasă activitate, pentru a crea un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei româneşti.
În fruntea exilaţilor, până în 1852, Nicolae Bălcescu, urmat de C.A.Rosetti, fraţii Goleşti, fraţii Brătianu, Vasile Mălinescu, Costache Negri ş.a. Aceştia erau în legătură cu unii reprezentanţi ai popoarelor europene, grupaţi în Comitetul central democratic european, înfiinţat în 1850, la Londra, din initiaţiva italianului Giuseppe Mazzini. Cu toţii îţi exprimau speranţa că va izbucni o nouă revoluţie în Europa.
La 29 noiembrie 1852, s-a stins din viaţă în Italia, la Palermo, marele patriot şi democrat-revoluţionar Nicolae Bălcescu, ceea ce a îndurerat mult întregul popor român şi cercurile progresiste europene.
Mişcarea unionistă din ţară, ca şi intensa activitate a emigraţiei din afara hotarelor au impus năzuinţa fundamentală a românilor în atenţia diplomaţiei europene. De asemenea, interesele contradictorii ale marilor puteri în Balcani şi în bazinul Marii Negre, ajunse într-o
anumită fază …
În deceniul în care a urmat revoluţiei paşoptiste s-au amplificat acţiunile românilor pentru unire duse în emigraţie şi în ţară. Activitatea desfăşurată în emigraţie, îndeosebi în Franţa, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicaţii ca “România viitoare” (1850 – Paris), “Junimea română” (1851), “Republica română” (Paris – 1851, Bruxelles – 1853); afilierea la Comitetul Central Democratic European, cu sediul la Londra, care urmărea declanşarea unei noi revoluţii europene; memorii către Napoleon al III-lea – împăratul Franţei şi către Palmerston – premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza “Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalităţi marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, H. Despez).
În ţară, acţiunile unioniste s-au desfăşurat în noul context determinat de prevederile Convenţiei de la Balta Liman, afirmându-se modalităţi variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iaşi şi la Bucureşti (1856); editarea unor organe de presă ca “România Literară”, “Steaua Dunării” (Iaşi), “Românul” (Bucureşti); venirea în patrie a unor revoluţionari paşoptişti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Existenţa în rândul românilor a unui puternic curent unionist şi interferarea intereselor Marilor Puteri în sud-estul Europei au facut ca problema unirii Principatelor să devină o problemă europeană. Ea a fost discutată în cadrul Conferinţei de la Viena (martie 1855), precum şi a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capăt războiului Crimeii (1853–1856). La Paris, cele şapte ţări participante au avut atitudini diferite, în funcţie de propriile interese: în favoarea Unirii s-au pronunţat Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia (ulterior şi-a schimbat atitudinea), iar împotrivă s-au declarat Austria şi Turcia. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18 / 30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunarilor Ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune “bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigaţiei pe Dunăre, ş.a.
Alegerile pentru Adunările Ad-hoc au evidenţiat disputa dintre partizanii unirii (“partida naţională”) şi forţele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei şi Turciei. Falsificarea alegerilor din Moldova de către caimacanul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de tensiune internă şi internaţională. În august 1857, prin întâlnirea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria, situaţia s-a dezamorsat, încheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea unor noi alegeri în Moldova (în care forţele unioniste au obţinut victoria), iar Franţa renunţa la principiul unirii depline sub un principe străin. Cum era firesc, cele două Adunări ad-hoc au exprimat hotărârea de Unire a Moldovei şi Munteniei sub un principe străin; s-au adus în discuţie şi alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare, organizarea internă.
Rezoluţia Adunărilor Ad-hoc (1857) prevedea următoarele:
“- respectarea autonomiei Principatelor;
– unirea Principatelor într-un singur stat, sub numele de România;
– prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării;
– neutralitatea pamântului Principatelor;
– puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări obşteşti în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.”
Întrunite în capitala Franţei pentru a lua în discuţie cererile celor două Adunări, puterile europene au adoptat Convenţia de la Paris (7 / 19 august 1858) care îndeplinea rolul unei Constitutii: Principatele îşi păstrau autonomia sub suzeranitatea Porţii Otomane şi sub protecţia celor şapte puteri; se adoptă denumirea de “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, fiecare având instituţii proprii; se înfiinţau instituţii comune precum Comisia Centrală de la Focşani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, armata; se prevedeau principii de organizare şi modernizare a viitorului stat (separaţia puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor de clasă, egalitatea în faţa legii, drepturi politice pentru creştini, libertatea individuală); dreptul de vot rămânea cenzitar. Acest act constituţional adoptat la Paris nu împlinea, dar nici nu anula speranţa de unire a românilor. Ramânea ca după ce “Europa ne-a ajutat”, să “ne ajutăm noi înşine” (Vasile Boerescu).
Pe baza Convenţiei de la Paris, la 5 ianuarie la Iaşi şi la 24 ianuarie 1859 la Bucureşti a fost ales ca domn Alexandru Ioan Cuza, cunoscut revoluţionar paşoptist. Acest fapt simboliza Unirea Principatelor şi a fost salutat cu entuziasm de populaţie, ziua de 24 ianuarie devenind o sărbătoare naţională a românilor. Dubla alegere a lui Cuza punea puterile europene “în faţa faptului împlinit”.
PRM Deva 
Bieţii români
Autor : Dumitru Avram
Emil Boc şi-a prezentat programul de guvernare. Un document total neconvingător şi nerealist, pe care majoritatea „uninominală“ l-a aprobat fără să crîcnească. Promisiunile din campania electorală au fost date uitării, deşi nu s-au schimbat prea multe lucruri, de atunci, în România. Criza începuse să facă ravagii, iar disponibilizările de personal provocau deja frisoane. Alegerile au trecut, a ieşit cine trebuia, iar acum vorbim de rigoare bugetară şi de reducerea drastică a cheltuielilor. Toate acestea nu i-au împiedicat pe cîţiva şmecheri din apropierea Bucureştilor să plece, în frunte cu primarul, într-o călătorie în Thailanda. De altfel, primarii stau mai mult prin străinătăţuri, numai că de data aceasta a fost vorba probabil de o recompensă venită din partea celor care îşi împart acum puterea. Cine trece dimineaţa prin preajma Spitalului Colentina nu poate să nu vadă un amărît înfofolit în haine vechi şi dormind pe o bancă. Nimeni nu-l bagă în seamă. Puţin mai departe, o familie întreagă şi-a improvizat un culcuş în apropierea unui bloc, într-un parc. Nici pe ei nu-i bagă nimeni în seamă. Dar pentru că sîntem în ţara tuturor sfidărilor, am ţinut neapărat să intrăm în Cartea Recodurilor, trimiţînd în stradă aproape 4000 de Moşi Crăciuni. Românii nu mai pot de fericire, aşa cum s-au bucurat şi cînd au primit cîte 100 de lei de la unii competitori din campania electorală. Acum îşi plîng zilele şi amarul. Numai de Cartea Recordurilor mai aveam nevoie, pentru că, altfel, totul este în regulă! L-am înjurat pînă acum pe Adrian Năstase pentru cele 4 case ale lui şi iată că vine în Parlament un tînăr care are numai puţin de 1603 case. Aflu că prin Colegiul în care a candidat, plin de oameni săraci şi mereu păcăliţi, au fost împărţite telefoane mobile, iar celor bătrîni li s-au dat ochelari de vedere. Declaraţia de avere a respectivului proaspăt parlamentar are nu mai puţin de 72 de pagini. Ce să fi căutat eu, de exemplu, într-o competiţie cu un asemenea nabab? Cum ne-ar fi stat nouă, celor din PRM, în vecinătatea unor persoane care şi-au pierdut, pur şi simplu, simţul măsurii? Un Parlament şi un Guvern construite pe argumentul banilor şi al afacerilor prospere nu au cum să reziste.
Cineva spunea că, deşi fragil, „cabinetul“ lui Emil Boc are în spate forţe care îl pot ţine 8 ani la putere. Problema este dacă poporul mai are răbdare mai mult de cîteva luni. Beculeţele şi ghirlandele colorate nu-i ţin de foame, şi nici de frig. Dar, pînă atunci, unii continuă să se îmbogăţească, să acumuleze miliarde de euro – avem un român, pe locul 462 în lista celor mai bogaţi oameni din lume, care cumpără acum una dintre cele mai importante firme din domeniul imobiliarului. Achiziţia este făcută în timp ce o mare parte a pieţelor de proprieăţi din Europa sînt afectate de actuala criză a creditelor, provocînd temeri că afacerile imobiliare ar putea ceda. Actualul Guvern împinge la paroxism incertitudinile politice şi economice din România. Criza financiară şi economică va ajunge în curînd la apogeu. La noi sînt, cum spuneam, bogaţi şi săraci. Compania Alro Slatina, deţinută de grupul olandez Vimetco, va concedia 1800 din cei 3500 de angajaţi ai săi. Pentru început, acest grup din domeniul aluminiului îşi va reduce producţia cu 50%, înainte de închiderea totală a filialei sale din România, în luna martie. Reducerea producţiei la Alro – atrage după sine alte 20.000 de disponibilizări în Judeţul Olt, oameni legaţi de această uzină. Alro – primul mare fabricant de aluminiu din Europa Centrală şi de Est şi una dintre cele mai mari companii din România – a înregistrat o scădere a profitului cu 22%, în cursul primelor luni din 2008, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cît îl priveşte pe Emil Boc, al cărui Guvern creşte de la 17 la 21 de portofolii, numai populism şi demagogie. Însuşi actualul premier a uitat complet ceea ce le-a promis clujenilor – fidelitate eternă şi faptul că nu va părăsi oraşul de pe Someş nici pentru funcţia de prim-ministru. Programul său conţine, în egală măsură, texte de campanie şi promisiuni care nu pot fi respectate. Cine poate să creadă în reducerea cu 5% a şomajului, în faptul că rata impozitului va rămîne neschimbată, că salariul minim va fi de 500 de euro, iar cel mediu va creşte cu aproape cu 70%, că se dublează ajutorul familial, că bugetul va prelua 30% din cheltuielile agricole şi, gogoriţa-gogoriţelor, că în 4 ani vor fi construiţi aproape 1000 de kilometri de autostradă? Dincolo de lipsa de profesionalism a multora dintre noii miniştri, de afacerile controversate ale unora dintre ei, rămîne o întrebare esenţială: de unde bani? FMI n-are clienţi şi ne-ar da cu plăcere, numai că dobînzile acestuia sînt de-a dreptul împovorătoare. Ne îndreptăm, aşadar, spre nicăieri şi spre niciunde. Un lucru este sigur în România. În pofida crizei, unii vor fi tot mai bogaţi, iar sărăcia se întinde, nemilos, la scara întregii populaţii…
Sursa:Tricolorul (23.12.2008)
http://ro.altermedia.info/antisistem/holocaust-ologii-vectori-ai-razboiului-axiologic-2_10862.html#more-10862
http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-12-24&id=247279
CRACIUN FERICIT TUTUROR !!!
Renaşterea României
Trezirea urgentă a fiinţei noastre către o stare profundă de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc
Motto: „Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat, nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee forţă care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.” – Mihai Eminescu
Din nefericire, momentul actual prin care trece ţara noastră are ca particularitate tendinţa preponderentă a românilor de a acţiona întocmai ca nişte celule separate şi haotice. Acest aspect, care este evident pentru o minte lucidă şi pătrunzătoare, ar trebui să ne dea de gândit, întrucât, după cum se ştie, un popor există în baza unei conştiinţe tainice de grup, a unei conştiinţe fundamentale, colective, etnice, care se sprijină într-un mod criptic pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă.
Toate aceste legături tainice sunt acum grav ameninţate mai ales datorită faptului că, sub presiunea nevoilor umane elementare, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor de mult. Ca urmare a acestui fenomen, oamenii nu mai au cel mai adesea aproape deloc capacitatea să gândească, pe termen lung, la ceea ce va rămâne după aceste generaţii chinuite de tulburările politice şi istorice ale secolului XX, pentru că oamenii sunt în continuare interesaţi cel mai mult de puterea lor financiară sau de disperarea că ar putea muri de foame. Marile valori spirituale şi morale care au ridicat şi au menţinut popoare în istorie acum aproape că sunt pe cale să se piardă, o dată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu.
Ştiind toate acestea, trebuie tocmai de aceea să ne îndreptăm ferm atenţia mai ales către ceea ce este necesar să menţinem nealterat şi chiar să amplificăm: credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Să ne amintim că aproape întotdeauna ortodoxismul a fost coloana vertebrală a românismului şi să nu uităm că respectul faţă de cultură şi tradiţie, respectul faţă de înaintaşi şi faţă de eroii neamului au reprezentat la noi nişte trăsături definitorii.
Mai ales astăzi, se impune să păstrăm un moment de reculegere pentru toate marile suflete ale marilor eroi ai unităţii naţionale a românilor: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Ei au făcut sau au visat Unirea cu preţul vieţii lor, închinându-se cu mâna dreaptă şi sprijinindu-se ferm pe sabie cu mâna stângă. Lor li se pot adăuga Alexandru Ioan Cuza şi Ferdinand I care au dus-o apoi la bun sfârşit la masa tratativelor…
Dar, pentru ca acum România să renască este necesar să contribuim cu toţii la trezirea unei comuniuni tainice şi plenar inspiratoare cu Sufletul Neamului Românesc care în permanenţă există şi ne poate îmbrăţişa cu suflul său emoţional. În această direcţie, dacă pentru fiinţa umană trezirea sufletului reprezintă începutul contopirii inefabile în Dumnezeu, trezirea unei stări tainice de comuniune inefabilă cu sufletul unui neam este cel mai adesea determinată de o profundă conştientizare în fiinţa proprie a unităţii ascunse a tuturor sufletelor cu un destin de excepţie, ce este intuită de toţi cei ce au trăit sau trăiesc în sânul acelui neam.
În felul acesta, se face trecerea de la cadrul limitat al simplei supravieţuiri în interiorul speciei umane la conştiinţa misterioasă a unicităţii individului, ce se raportează în vederea creşterii sale spirituale, morale şi fizice la valorile tainice fundamentale ale sufletului neamului în care el se naşte şi apoi trăieşte. Astfel, sufletul acelei naţiuni îl hrăneşte, îl inspiră, îl potenţează şi îl îmbogăţeşte pe cel care devine conştient că aparţine unui popor, şi, nu în ultimul rând, marele suflet tainic al neamului primeşte de la cel care este dornic să se dăruiască printr-o inefabilă comuniune, un suflu nou de viaţă, pregnant regenerator şi viguros.
Ne-am născut ca popor din rândul “…celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci…” şi nu trebuie decât să ne amintim de Mircea cel Bătrân, de Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazul pentru a conştientiza că ei sunt continuatorii acestui spirit al vitejiei şi dreptăţii pe care noi avem acum datoria să-l facem să trăiască şi să se expansioneze din nou în inimile tuturor românilor.
A sosit clipa să participăm AICI şi ACUM cu tot sufletul şi plini de aspiraţie la destinul de excepţie al acestui neam românesc care, printre altele, este chemat să facă posibilă victoria luminii divine pe această gură de rai, împotriva forţelor satanice planetare care sunt declanşate din umbră de FRANCMASONERIE. Avem acum ocazia să luptăm cu sabia discernământului şi cu scutul iubirii de adevăr şi dreptate pentru ca în această ţară binecuvântată de Dumnezeu faimoasele profeţii ale lui Sundar Singh să se împlinească mult mai repede.
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români…” – Mihai Eminescu
RAPORTUL DEPUTATULUI LIVIU CODÎRL Ă (AZI MEMBRU PD-L) C ĂTRE LIDERUL PRM Rezumatul discuţiei purtate ieri: 1) Lobby-ul unguresc şi cel evreiesc a reuşit – la nivelul unor cercuri politico-economice înalte europene – să suprapună imaginea dumneavoastră peste cea a lui Le Pen şi Heider. Părerea lui Mîşu este că ar trebui, fără a vă delimita de cei 2 şi fără a face referire directă la ei, să scoateţi în evidenţă următoarele asp ecte: cei 2 au căpătat imaginea de naţionalişti-extremişti datorită, în esenţă, a două probleme, şi anume cetăţenia şi imigraţia. Ambii au considerat cetăţenia un drept „al sîngelui”, fiind împotriva acordării cetăţeniei străinilor şi „al pămîntului” (locul naşterii) –, militînd pentru vize stricte şi pentru expulzări. Naţionalismul dumneavoastră ţine de conservarea şi recunoaşterea tradiţiilor, culturii, statului unitar, ş.a.m.d. Mîşu spune că e foarte important să faceţi aceste distincţii. 2) Mîşu a avut o discuţie lungă cu Iliescu, la Scroviştea. Concluziile sînt următoarele: – omul nu vrea locul doi; nu vrea nici preşedinte fondator, nici ideolog al partidului, nici altceva; el vrea şef; în sensul acesta, pînă nu se rezolvă această problemă, partea stîngă a eşichierului politic nu va avea linişte şi nu se va putea contura clar. – i-am spus părerea dumneavoastră despre Petre Roman („piatră de moară la gîtul lui Iliescu”) şi mi-a spus că Roman este tot timpul prezent lîngă Iliescu şi că îi picură în ureche: „Ce-au făcut ăştia din partidul dumneavoastră; fără dumneavoastră n-au nici o şansă; sînteţi singurul care puteţi coaliza stînga…”; în concluzie, nu va renunţa la el şi, momentan, ar trebui să facem abstracţie, pentru un timp, de Roman; el va fi doar un om în construcţia lui Iliescu, iar pe noi ne interesează construcţia; Iliescu nu are nimic împotriva dumneavoastră şi e dispus să meargă împreună cu PRM la un moment dat, conştient că altfel nu se poate.
– deci se va lansa acest Pol Social; rugămintea lui Mîşu este să nu dăm în el, pînă nu vedem cum se va concretiza. 3) În legătură cu protocolul, crede că trebuie să fim consecvenţi şi să cerem semnarea lui; consideră că este foarte important acest lucru. Pentru că protocolul se face în primul rînd în vederea moţiunii, crede că e foarte important să susţinem public moţiunea şi căderea guvernului, nu susţinînd alt guvern, ci cerînd alegeri anticipate. Pe fond, e de acord că nu trebuie să permitem formarea unui megapartid prezidenţial şi să-i dăm lui Băsescu p uterea absolută. Astfel va trebui să susţinem protocolul şi moţiunea, iar în final aceasta să nu treacă. 4) Vă roagă să nu mai daţi în grupul de la Cluj, fiindcă nu-i faceţi un serviciu lui Geoană. Grupul de la Cluj e problema lui internă şi şi-o va rezolva singur, dacă poate. Astfel, Rus va veni şi va spune că Geoană trădează partidul, că s-a aliat cu dumneavoastră împotriva membrilor PSD, că după el vor fi atacaţi şi alţi fruntaşi ai partidului ş.a.m.d. Dacă în urma atacurilor de ieri împotriva lui Ponta , Rus, Dîncu, unul dintre ei ripostează public, vă roagă să-i trataţi cu indiferenţă şi să nu intraţi în conflicte mediatice cu ei.
Un fenomen inevitabil:MOARTEA PARTIDELOR POLITICE
Autor : CORNELIU VADIM TUDOR
Tricolorul:10 martie 2009
La 20 de ani de la „baia de sînge“ din decembrie 1989 asistăm la finalizarea unui fenomen curios: moartea partidelor politice. Practic, acestea şi-au trăit traiul, şi-au mîncat mălaiul. Prima „serie neagră“ fusese cea inaugurată în Secolul XX: Partidul Conservator, Partidul Totul pentru Ţară, Partidul Social-Democrat, Partidul Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Comunist Român. A doua „serie neagră“ a fost cea de la cumpăna secolelor şi mileniilor: FSN, PDSR, ApR, PSM, PDAR, PUNR, PUR, PNŢCD (readus la viaţă, pentru scurtă vreme, într-o formă uşor modificată), PAC, PNL-AT, PNL-Cerveni, PSD-Cunescu. Unele au fost, pur şi simplu, ca o marfă. În sfîrşit, cea de-a treia „serie neagră“ se derulează acum, sub ochii noştri, avalanşa asta strivind toate partidele, dintre care unele sînt de tip „bidon“, cu denumiri şi doctrine schimbate, dar cu aceiaşi animatori: UDMR, PSD, PC, PD, PD-L, PNL (readus, şi ăsta, la viaţă, după o criogenie de vreo 40 de ani)… Degeaba se mai agită, ţin Conferinţe de Presă, fac Congrese etc. Ele horcăie şi dau ochii peste cap. Ele mor. Nu mai au suflu vital. Ce idealuri? Ce doctrine? Partidele politice din România sînt nişte găşti, care au ca scop acapararea de bunuri şi valori. Un om de spirit spunea, odinioară, că scopul partidelor politice este preluarea puterii, iar scopul puterii este înfăptuirea binelui obştesc. Toată lumea vede că, în aceşti 20 de ani blestemaţi, partidele care s-au perindat la putere n-au înfăptuit binele obştesc – ci răul obştesc. Aşa că populaţia le-a întors spatele. Şi nu s-a mai dus la vot. Iar proporţia boicotului va fi şi mai devastatoare în 2009. Ce loc ocupă, în acest tablou, Partidul România Mare? Exact locul pe care îl ocup eu. Fiind un partid de lider, PRM nu poate muri decît o dată cu mine. Ştiind că PRM este, sistematic, furat la alegeri – populaţia refuză să mai meargă la vot. Şi mai e ceva: prin însăşi denumirea sa, această formaţiune vrea să facă România Mare, aşadar nu are, neapărat, un ideal social, ci unul istoric. Iar idealurile de acest fel nu se sting niciodată, mai ales într-o ţară atît de rănită, ca România.
Mor partidele? Să moară. Ele sînt paravane şi refugii pentru răufăcători. PRM va supravieţui. Fiindcă este plămădit din alt aluat. Şi e mai mult decît un partid politic – e o hartă. Evident că nici mie nu-mi place ideea „partidului unic“. Dar nu e vina mea că PRM e singurul partid patriotic şi cinstit, care, cu orice risc, înfruntă furtuna.
Tricolorul, nr. 1515, editia din 19.03.2009
ISTORIA ŞI FRANCMASONERIA (I)
Încă de la începuturile ei, o dată cu instalarea fanarioţilor în România, masoneria nu a avut în realitate intenţii bune faţă de ţara noastră. Organizaţia francmasoneriei şi-a urmat planurile stabilite şi impuse din umbră de suprastructura masonică mondială, împlinind de multe ori istoria României în modul dorit de ei. Cei care nu s-au supus acestor ordine secrete, au fost eliminaţi prin asasinare. Prezentăm următoarele cazuri şi dovezi: HOREA (Nicolae Ursu din Albac) Apartenenţa sa la masonerie a fost asumată public chiar de către actualele loji româneşti. Se ştie despre el că umbla cu haine şi însemne masonice. Împăratul „iluminist” Iosif al II-lea era prieten cu Horea şi se spune că a dirijat din umbră „revoluţia” sa pentru a potoli tendinţele autoritare şi trufia grofilor maghiari, care doreau să obţină independenţa faţă de Imperiul Habsburgic. În portretele sale, Horea apare înfăţişat în ţinută de gală avînd la gît un colan cu însemnele masonice: steaua cu 32 de raze, care are în centru o inimă străpunsă de un pumnal, şi cu cele două cruci, dintre care una este întoarsă – semn al cultelor satanice de astăzi. La Viena, Horea locuia în casa lui Ignatz von Born – şeful francmasoneriei din Viena – , supranumit „Sarastro, distribuitorul de lumină” – , prieten intim al împăratului Iosif al II-lea. În casa lui se ţineau cenacluri ale artiştilor şi revoluţionarilor. Cel care a pictat portretul lui Horea frecventa, de asemenea, casa lui von Born – chiar portretul înfăţişează interiorul casei acestuia. Audienţele lui Horea la împărat erau aranjate, în mod evident, pe linie masonică. Istoricul Petre Pandrea scrie în revista „Manuscriptum”, nr 4/1984 despre Horea următoarele: „Se afla în confreria meşterului Manole. A intrat în rîndul ziditorilor meşterului Manole. Se cîştiga mai bine şi a învăţat multe. De la arhitectul Hiram (personaj biblic cu prim rang în riturile cultului satanic francmason), care a ridicat templul din Ierusalim, pe cheltuiala regelui Solomon, ziditorii bisericii formează o confrerie aparte, cu rituri şi tradiţii, cunoscînd ştiinţa secretă a geometriei şi secretele arhitectonice (maçon în franceză înseamnă zidar)… Horea nu poate fi înţeles fără hiramici şi fără iluminişti…Iluminiştii austrieci, ca şi cei germani, englezi şi francezi, se învăluiau în mister, cultivau misterul, stimulau tenebrele şi invocau pe Satana, practicau spiritismul. Erau demonici şi sentimentali…Horea era un revoluţionar supernaţional, care ignoră pseudo-conflictul dintre naţionalităţi şi luptă împotriva asupritorilor în numele liberalismului, pentru revendicări economice şi sociale. Era un liberal”. Datorită incompatibilităţilor existente între credinţa strămoşească şi idealurile francmasonice, pe bună dreptate, Biserica Ortodoxă Română a refuzat canonizarea lui Horea (trecerea lui în rîndurile sfinţilor din Calendarul Creştin) alături de alte figuri marcante ale istoriei naţionale – luptători pentru credinţă – , cum ar fi Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Daniil Sihastrul şi alţii. (Va urma)
Tricolorul, nr. 1516, editia din 20.03.2009
ISTORIE ŞI FRANCMASONERIE (II)
Autor : TRAIAN ALEXANDRU
Alexandru Ioan Cuza A fost instalat prin manevrele „fraţilor” masoni români, simultan, pe tronul ambelor principate româneşti: Moldova şi Ţara Românească. Datorită interesului masonic al momentului de a distruge imperiile Austro-Ungar, Rus şi Otoman, masoneria a sprijinit alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti. Pentru realizarea acestui deziderat, suprastructura masonică a încurajat formarea unor curente naţionaliste în ţări mici vizate, şi anume, România, Bulgaria şi Serbia. Aceste evenimente au condus la distrugerea Imperiului Otoman şi a celui Austro- Ungar, deci la realizarea unui plan masonic de anvergură europeană. Cuza, după ce a urcat pe tron, a impus reforme populare care au favorizat „talpa ţării”, reforme care nu au fost agreate de masoni. De asemenea, a schimbat modul de prezentare a drapelului cu benzile colorate verticale (cu băţul pe verticală), cel dorit de masoni fiind cu benzile colorate orizontale (cu băţul pe orizontală) şi acest lucru i-a supărat foarte tare. Au apărut motive suficiente pentru ca masonii să hotărască eliminarea sa, mai întîi prin compromiterea publică, apoi prin înlăturarea cu ceea ce s-a numit „monstruoasa coaliţie” şi, în final, moartea în izolare şi dispreţ. Recunoaştem aici aceeaşi regie a evenimentelor ca şi în cazul lui Mihai Eminescu, şi el omorît din cauza unor acţiuni ale francmasoneriei. După înlăturarea lui Cuza a urmat domnia familiei Hohenzollern – familie cu vechi tradiţii masonice. Al. I. Cuza a fost o mare surpriză pentru mulţi dintre cei care au acţionat pentru alegerea sa ca domnitor al Principatelor Unite. Analiza atentă a evenimentelor din acea vreme dezvăluie un amestec incredibil de complex de influenţe, forţe, interese, opoziţii, necesităţi istorice şi umane care au dus la săvîrşirea Unirii. De aceea nu se poate spune, aşa cum ar dori unii masoni, că masoneria a înfăptuit Unirea. Iar evenimentele care au urmat au arătat că nu binele României a fost sau este urmărit de masoni. Aceste dovezi din Istoria României dovedesc că masoneria se răzbună cumplit. România nu a fost niciodată favorizată de francmasonerie, ci a fost interesul masonic care a coincis în momentul Unirii cu interesul României. În rest, în decursul istoriei, masoneria a lovit România ori de cîte ori interesul ei a cerut-o, inclusiv în timpurile pe care le trăim astăzi. (Sfîrşit)
http://www.zelea-codreanu.com/to%20root%20dupa%20aranj%20headings/r_Cuvantul_Legionar,%20Diverse/Despre%20masonerie.htm
Tricolorul, nr. 1519, editia din 24.03.2009
MAFIA EVREIASCĂ VREA SĂ PUNĂ JUGUL PE GÎTUL ÎNTREGII LUMI
Autor : ADEVĂRATUL SERVICIU ROMÂN DE INFORMAŢII
Analiza tuturor datelor obţinute în scopul conturării unei situaţii operative cît mai apropiată de realitatea existentă astăzi în lume indică un fals grosolan care a fost livrat întregii omeniri prin intermediul diferitelor mijloace de propagare în massă, între care mass-media a jucat rolul primordial. Acest fals se numeşte „Democraţia Americană”, lansat, amplificat şi susţinu t de Oculta Mondială, care, prin intermediul instrumentelor sale suprastatale, urmăreşte ca sub acest slogan să domine întreaga Planetă. Toată averea naţiunii americane este controlată de Federal Reserve System. În fapt, coloşii principali ai acestei suprabănci care stăpîneşte America sînt evrei: Rothschild, Rockefeller, Lazard,Warburg, Lehman, Kuhn Loeb, Goldman Sachs. Înrudindu-se între ei, aceştia formează de acum o unitate nu numai biologică, ci şi financiară. Încă din Secolul XIX familia Rockefeller a reprezentat un colos între coloşi. După crearea Federal Reserve şi, mai apoi, a Council on Foreign Relations, influenţa acesteia asupra politicii americane interne şi internaţionale a fost din ce în ce mai covîrşitoare. O dată cu crearea Bilderberg Group şi a Trilateral Commission însă, deja planul Noii Ordini Mondiale a început să prindă contur din ce în ce mai clar sub conducerea lor şi a apropiaţilor. Iată, în mare, activităţile şi membrii familiei care se ocupă ori s-au ocupat de ele: The Council on Foreign Relations – David Rockefeller, David Jr., Nelson A. Rockefeller, John D. Rockefeller 3rd, Jay Rockefeller, Peggy Dulany Rockefeller, Rockefeller Foundation, Rockefeller Brothers Fund. The Trilateral Commission – David Rockefeller, Rockefeller Brothers Fund. The Bilderberg Group – David Rockefeller, John D. IV. The Asia Society – , John D. Rockefeller 3rd, John D. IV, Charles, David Rockefeller. The Population Council – John D. Rockefeller 3rd. The Council of the Americas – David Rockefeller. The Group of Thirty – The Rockefeller Foundation. The World Economic Forum – David Rockefeller. The Brookings Institution – John D. Rockefeller. The Peterson Institute (Anterior the Institute for International Economics) – David Rockefeller. The International Executive Service Corps – David Rockefeller. The Institute for Pacific Relations – John D. Rockefeller Jr. şi Rockefeller Foundation The League of Nations – John D. Rockefeller Jr. The United Nations – Nelson A. Rockefeller Peggy Dulany Rockefeller, John D. Rockefeller Jr., John Rockefeller 3rd, David Rockefeller, Rockefeller Brothers Fund. The United Nations Association – David Rockefeller. De un secol şi mai bine, funcţiile de prim rang ale ţărilor „democratice” se acordă numai acelora care fac deja parte din una sau mai multe organizaţii secrete: Bilderberg Group; Council on Foreign Relations; Trilateral Commission. Aceste trei organisme reprezintă laboratoarele „statelor civilizate”, unde se stabileşte ce şi cum şi se dau directive, îndeplinite întocmai de guvernele naţionale şi megacompanii. Astfel, Bill Clinton a fost chemat la summitul Bilderberg de la Baden Baden, din Germania, din 1991, unde, după interviu (întrevedere), a fost propus să candideze la preşedinţia SUA. În 1992 Bill Clinton a fost ales preşedintele Statelor Unite ale Americii. Tony Blair a fost chemat la summitul Bilderberg din Grecia, în anul 1993. În iulie 1994 a devenit preşedintele Partidului Laburist, iar în 1997 a fost „ales” primul-ministru al Marii Britanii. Jacques Santer, chemat în 1991 la Baden Baden, a fost „ales” preşedintele Uniunii Europene în 1995, deşi fusese îndepărtat de la conducerea Guvernului Belgiei, pentru corupţie. Lui Romano Prodi, membru al Comitetului Director Bilderberg încă de la mijlocul anilor ‘80, i s-a spus la întîlnirea din iunie 1999 din Portugalia că va fi „ales” preşedintele Comisiei Europene. A dep u s jurămîntul ca preşedinte al în septembrie 1999. Lordul George Robertson a fost chemat la reuniunea Bilderberg din Scoţia în anul 1998. În august 1999 a depus jurămîntul ca secretar general al NATO. Şi lista ar putea să continue mult şi bine. În România, interesul lor direct s-a manifestat prin ABN AMRO Rothschild faţă de PETROM şi, indirect, faţă de ROMPETROL, prin Dinu Patriciu, care îl numeşte director general executiv al companiei pe americanul John H. Works, licenţiat în drept, specialistul în investment banking al băncilor J.P. Morgan şi ABN AMRO Rothschild. Pe aceeaşi linie se înscriu achiziţiile sau implicarea în privatizări strategice: BCR- Erste Bank, Banca Ion Ţiriac – HVB Bank, Romportmet – Mittal Steel, Petrom, Alro, Azomureş, Arctic Arcelik, Luxten, Terapia Advent, Enel – pentru Distrigaz Sud şi Nord, ultimele filiale Electrica, Asiban.
http://www.gardianul.ro/Pasapoartele-apocaliptice.-Marii-duhovnici-se-afla-%C3%AEn-opozitie-cu-Sf%C3%A2ntul-Sinod-s132517.html
Tricolorul, nr. 1531, editia din 07.04.2009
Să apărăm Biserica străbună!
Autor : IOAN AUREL RUS, Preot ortodox
Nu pînă demult, călătorii osteniţi de drum ce poposeau pe văile mirifice ale Munţilor Ţibleş, Rodnei şi Bîrgăului, aveau plăcerea de a întîlni aici oameni harnici, cu frică de Dumnezeu, liniştiţi, ce ştiau mai bine ca oricine să-şi arate ceea ce aveau mai scump: lada de zestre a credinţei străbune. Mai zilele trecute, însă, această credinţă stăbună, de 2000 de ani, a fost tulburată, zicem în mod nejustificat, de străinii veniţi pentru a ne „evangheliza“. Frumos. Ba chiar nimic de zis la prima vedere, dar, analizînd lucrurile un pic mai atent, nu vedem rostul acestei acţiuni. Haideţi să ne lămurim.
Cuvîntul Evangheliei Domnului nostru Isus Christos a fost cunoscut de timpuriu de strămoşii noştri, răspîndindu-se cu repeziciune încă de la sfîrşitul veacului apostolic, mai ales în străvechiul ţinut dintre Dunăre şi Mare, numit Scythia Minor – Dobrogea de azi. De asemenea, este cunoscut faptul că, după Pogorîrea Duhului Sfînt, în ziua Cinzecimii, Sfinţii Apostoli, apoi ucenicii lor, au început lucrarea de propovăduire a noii învăţături. Pe teritoriul ţării noastre a propovăduit Sfîntul Apostol Andrei, cum afirmă lămurit istoricul Eusebiu din Cezareea, în cartea sa „Istoria Bisericească”, scrisă în anul 325, unde spunea că „Apostolul Andrei a propovăduit evanghelia prin tragerea sorţilor în Scythia”. Acest lucru îl întăresc şi denumirile rămase : Peştera Sf. Andrei, Izvorul Sf. Andrei, sate ce-i poartă numele, ca Sîn Andrei etc. Iată, deci, că poporul român a fost evanghelizat, dacă putem spune aşa, de însuşi un apostol al Domnului. Mergînd mai departe pe firul istoriei, vedem mulţi domnitori români ce aveau în suflet credinţa dreaptă, pentru care au luptat, unii devenind martiri. Nu trebuie decît să evocăm aici figura demnă a domnitorului român Mircea cel Bătrîn, care, în faţa puhoiului de cotropitori, îşi apără „sărăcia, credinţa, nevoile şi neamul”. Ori a binecredinciosului domn Ştefan cel Mare şi Sfînt care, din dragoste şi dăruire către Dumnezeu nu numai că şi-a apărat ţara şi credinţa, dar a înălţat şi un număr impresionant de mînăstiri şi biserici (48). Cît despre domnul martir, Sfîntul Constantin Brâncoveanu, ştim că atunci cînd i s-a cerut să se lepede de credinţă, a ales să moară decît să săvîrşească sacrilegiul. Dus la Constantinopol, la curte, împreună cu cei patru fii ai săi şi ginerele, sfetnicul Ianache, i se cere abjurarea şi supunerea ţării. Circulă şi azi în folclor stihurile: Brâncovene Constantin Boier, vechi şi domn creştin/ Lasă legea creştinească/ Şi te dă-n legea turcească. Refuzînd, capetele primilor trei fii sînt retezate de călău. Fiul cel mic, Mateiaş, în vîrstă de doar 12 ani, îl roagă stăruitor să-i cruţe viaţa, dar tatăl, cu lacrimi în ochi, îl îndeamnă să-şi plece capul. Este, şi el, decapitat. În cele din urmă, va fi descăpăţînat însuşi domnul. Oare, cei ce încearcă acum să ne „evanghelizeze”, încă n-au auzit că noi sîntem deja creştini? Şi dacă au auzit, de ce o mai fac? Care din aşa-zişii evanghelizatori, pînă în acest moment, şi-a dat viaţa pentru Isus, pe care atît de mult îl iubesc? Dacă au iubire frăţească, de ce defăimează pe fraţii de altă credinţă? Precum apa este mai curată la izvor decît la vărsare, aşa şi evanghelia, adevărată şi autentică, este aceea pe care ne-a adus-o Sfîntul Apostol Andrei şi pe care au continuat-o în biserica sobornicească şi apostolească slujitorii ei. Ştiind că legiunile romane au şezut ani buni în Dacia, afirmăm cu putere că evanghelia a fost adusă şi de aceştia. Cine le-a dus-o lor? Bine ştim că atît Sfîntul Apostol Petru, dar şi Pavel, care era roman de-al lor. Şi, în final, o întrebare: avem dreptul de a ne păstra credinţa, sau numai de a o schimba?
Un articol de exceptie scris de un mare si autentic roman:
MIRCEA ELIADE:PILOŢII ORBI.Despre crima,trădarea şi imoralitatea clasei conducătoare din România în faţa străinilor,a Ungariei,Ucrainei şi Rusiei.
Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care detine “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administratie si învătământ, că s-au desnaţionalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate. Memoria generaţiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lăsând să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) – dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor si în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenta istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai văd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – luntrea statului nstru este condusă de niste piloti orbi. Acum, când se pregăteste marea luptă după care se va sti cine merită să supravieţuiască si cine îsi merită soarta de rob – elita noastră conducătoare îsi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai găseşti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, ameninţarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sută de ani fără ca nimeni să înţeleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Şi deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani după aceea, cetătenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusă de piloţii orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înteles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, negutătorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţăranii de ogorul lor. Numai istoria ştia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afară de cea capitală: instinctul statal.
Crima elitelor conducătoare româneşti constă în pierderea acestui instinct şi în înfiorătoarea lor inconştienţă, în încăpăţânarea cu care îşi apără “puterea”. Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bună voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stă în putinţă ca să-si prelungească puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înţeleg să se resemneze.
Să amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.
Cel dintâi lucru pe care l-au făcut iugoslavii după război a fost să colonizeze Banatul românesc aducând în masă de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbeşti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea liniştea şi coheziunea politică pe care am fi putut-o avea noi: problema croată isbucnise cu violentă. Cu toate acestea, ştiind că adevărata graniţă nu e cea însemnată pe hărţi ci limita până unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au făcut tot ce le-a stat în putintă ca să deznationalizeze judeţele românesti. Şi se pare că au reuşit. În orice caz, acum, la graniţa Banatului, stau masive colonizări sârbeşti, sate care nu existau la conferinţa păcii…
La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele şvăbeşti au votat alipirea la România Mare. S-a obţinut astfel o impresionantă majoritate. Nici un guvern român n-a făcut, însă, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliaţi sinceri pe care i-am fi putut avea pentru ca să contrabalansăm elementele maghiare. Dimpotrivă, de la unire încoace saşii şi şvabii au fost necontenit umiliţi – iar ungurii favorizaţi.(Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamă de unguri!). În 1918 saşii nu se înţelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivă, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să accelerăm unirea tuturor elementelor germanice. Şi astăzi, saşii şi şvabii sunt uniţi – şi sunt împotriva noastră.
Ungurii au colonizat granita încă din 1920, deşi şi astăzi se găsesc înapoia acestei centuri de fier nu ştiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizări, pentru că toate satele de pe frontieră sunt româneşti. În schimb, am stat cu mâinile în sân şi am privit cum se întăreşte elementul evreiesc în oraşele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum ţara Oaşului s-a părăginit, cum s-au făcut colonizări de plugari evrei în Maramureş, cum au trecut pădurile din Maramureş şi Bucovina în mâna evreilor şi maghiarilor etc. etc.
Cei 10.000 de ţărani români veniţi din Ungaria continuă să moară de foame. Am luat sate de români din Banat şi am colonizat Cadrilaterul – în loc să păstrăm pe bănăţeni acolo unde sunt şi să aducem la frontiera bulgară numai macedoneni, singurii care răspund la cutit cu toporul şi la insulte cu carabina. Astăzi româncele bănăţene cersesc în Balcic…
Dintre toate minorităţile noastre, în afară de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lăsat să plece. Pământurile lor, în bună parte, au intrat în stăpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lăsat pe bulgari să-şi cumpere şi să cultive pământ până la Gurile Dunării. Piloţii orbi s-au făcut unealta celei mai înspăimântătoare crime împotriva fiinţei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunării spre Deltă şi Basarabia. N-a fost un singur om politic român care să înţeleagă că ultima noastră nădejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este să ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunăreni cu slavii din Basarabia. În loc să alungăm elementul bulgăresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur şi simplu Gurile Dunării cu grădinari bulgari.
În acelasi timp, piloţii orbi au deschis larg portile Bucovinei şi Basarabiei. De la război încoace, evreii au cotropit satele Maramureşului şi Bucovinei şi au obtinut majoritatea absolută în toate oraşele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de- a lungul Basarabiei şi astăzi mai au foarte puţin să-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunăre. Reni este punctul de unire a celor două populaţii slave – pe pământ românesc. Imediat după război, în Basarabia românii reprezentau 68 la sută din populaţie. Astăzi, după statistici oficiale, ei sunt numai 51 la sută.
Elitele politice româneşti, în loc să se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitaţiilor separatiste – asa cum au făcut guvernele austriece până la război, încurajând sistematic pe ruteni ca să lovească în români şi poloni – s-au mulţumit să tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar şi în Basarabia.
În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galiţia), care ar fi trebuit să devină semi-autonomă în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au ştiut să se apere (în Constituanta austriacă de la Kremsir). Dar rutenii, după războiul cel mare, au găsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc să lupte pentru revendicările ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arătat prietenia fată de acesti slavi lăsându-i să se înmulţească peste măsură în Bucovina şi să coboare cât mai jos în Basarabia. Astăzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hărti ale viitorului stat ucrainean în care se găsesc înglobate Bucovina şi Basarabia. Nădăjduiesc că la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atenţia asupra hărţilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varşovia) a izbutit să le fotografieze pe toate – pentru ca să facem amândoi dovada, dacă va fi nevoie.
Inutil să mai continui. Şi am fost stăpânit de acest înspăimântător sentiment al inutilitătii în tot timpul cât am scris paginile de faţă. Ştiu foarte bine că ele nu vor avea nici o urmare. Ştiu foarte bine că evreii vor tipa că sunt antisemit, iar democraţii că sunt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine că unii îmi vor spune că “administraţia” e proastă – iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minorităţilor. Ca si când aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa să rezolve problema minorităţilor măcelărind 100.000 de greci în Anatolia. Ca şi când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu şi-au permis să persecute fătiş, cu închisoarea, chiar satele germane, ca să nu mai vorbesc de celelalte. Ca şi când cehii au şovăit să paralizeze, până la sugrumare, minoritatea germană!
Cred că suntem singura ţară din lume care respectă tratatele minoritătilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura şi ajutându- le să-şi creeze un stat în stat. Şi asta nu numai din bunătate sau prostie. Ci pur şi simplu pentru că pătura conducătoare nu mai ştie ce înseamnă un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mă supără când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvăzători, îşi apără primatul economic şi politic pe care l-au dobândit cu atâta trudă risipind atâta inteligenţă şi atâtea miliarde. Ar fi absurd să te aştepti ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii – după ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-şi menţină deocamdată poziţiile lor, în aşteptarea unei viitoare ofensive – şi, în ceea ce mă priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristeţea sşi spaima mea îşi au, însă, izvorul în altă parte. Pilotţii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai puţin românească, politicianizată până în măduva oaselor – care asteaptă pur si simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi. Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trăi într-o societate pe acţiuni, ca si când am avea înaintea noastră o sută de ani de pace, ca şi când vecinii nostri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi. Iar dacă le spui că pe Bucegi nu mai auzi româneşte, că în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste idiş, că pier satele româneşti, că se schimbă fata oraşelor – ei te socotesc în slujba nemţilor sau te asigură că au făcut legi de protecţia muncii naţionale.
Sunt unii, buni “patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc că românul în veci nu piere, că au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, săracii că în Evul Mediu românii se hrăneau cu grâu şi peşte şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând că blestemul a început să apese neamul nostru odată cu introducerea secarei (la sfârşitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioţii care au introdus porumbul – slăbind considerabil rezistenţa tăranilor. Blestemele s-au ţinut apoi lanţ. Mălaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea până în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul. Piloţii orbi au intervenit şi aici, cu imensa lor putere politică şi administrativă.
Toată Muntenia şi Moldova de jos se hrăneau iarna cu peste sărat; căruţele începeau să colinde Bărăganul îndată ce se culegea porumbul şi peştele acela sărat, uscat cum era, alcătuia totuşi o hrană substanţială. Piloţii orbi au creat, însă, trustul peştelui. Nu e atât de grav faptul că la Brăila costă 60-100 lei kilogramul de peşte (în loc să coste 5 lei), că putrezesc vagoane întregi cu peşte ca să nu scadă preţul, că în loc să se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brăilei se recoltează numai 5 vagoane şi se vinde numai unul (restul putrezeşte), grav e că ţăranul nu mai mănâncă, de vreo 10 ani, peşte sărat. Şi acum, când populaţia de pe malul Dunării e secerată de malarie, guvernul cheltuieşte (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând că un neam nu se regenerează cu chinină şi aspirină, ci printr-o hrană substanţială.
Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-şi păstreze măcar o inimă obosită care bate tot mai rar şi tot mai stins. Adevărul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendară de acum câteva veacuri. În Moldova şi în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrănit, care mănâncă grâu, peşte, fructe şi care bea vin în loc de ţuică.
Noi n-am înţeles nici astăzi că românul nu rezistă băuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunăoară. Ne lăudăm că “ţinem la băutură”, iar gloria aceasta nu numai că e ridiculă, dar e în acelaşi timp falsă. Alcoolismul sterilizează legiuni întregi şi ne imbecilizează cu o rapiditate care ar trebui să ne dea de gândit.
…Dar piloţii orbi stau surâzători la cârmă, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Şi acesti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bună-credintă, si cu bunăvoinţă; numai că, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care contează în ceasul de fată – instinctul statal – nu văd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lăsând locul altor neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această ţară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.
Uneori, când sunt bine dispuşi, îti spun că n-are importanţă numărul evreilor, căci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacă fac avere, averile lor rămân tot în ţară. Dacă asa stau lucrurile nu văd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, căci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi. Dar un neam în care o clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeste despre calităţile unor oameni străini – nu mai are mult de trăit. El, ca neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria…
Că piloţii orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor – puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat. Şi asta e destul ca să începi să plângi.
Vremea
Nr. 505, 19 Septembrie 1937
A sosit momentul să fie proclamată Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă!
Autor : Dr. CORNELIU VADIM TUDOR, Preşedintele Partidului România Mare 7 aprilie 2009
Comunicat de Presă Am luat cunoştinţă cu bucurie – nu cu îngrijorare – de evenimentele din Republica Moldova. Iată că la 20 de ani de la resurecţia Mişcării Naţionale de peste Prut, torţa demnităţii româneşti este aprinsă din nou, pentru a nu se mai stinge niciodată. A sosit timpul ca al II-lea război mondial să ia sfîrşit pentru Neamul Românesc – şi mă refer la anularea efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov, în virtutea căruia ne-au fost răpite Basarabia şi Bucovina de Nord. Singura soluţie este Unirea! Pentru înfăptuirea acestui ideal, trebuie refăcute alegerile parlamentare din Republica Moldova, sub severa monitorizare a Uniunii Europene. Apoi, Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul de la Chişinău trebuie reunite, de urgenţă, pe unul dintre malurile Prutului şi ele trebuie să proclame Unirea celor două state-surori. Nu este cîtuşi de puţin o utopie! Făurirea României Mari este datoria sacră a generaţiei noastre. Pînă atunci: prudenţă, înţelepciune şi fermitate! Am informaţii că în tulburările care au loc acum în Basarabia sînt implicate şi forţe ale Armatei a XIV-a şi ale regimului ilegal de la Tiraspol. Dar, indiferent ce provocări şi diversiuni s-ar pune la cale, indiferent la ce nelegiuiri va recurge regimul miliţienesc al bătrînului komisar sovietic Vladimir Voronin – cursul Istoriei nu mai poate fi oprit. Felicitări eroicului tineret al Basarabiei româneşti! Cu Dumnezeu înainte!
Tricolorul, nr. 1535, editia din 11.04.2009
AM LUAT LUPTA PE CONT PROPRIU
Autor : Dr. CORNELIU VADIM TUDOR Preşedintele Partidului România Mare (Textul Conferinţei de Presă de vineri, 10 aprilie 2009, a fost difuzat pe postul OTV).
Conferinţa de Presă a Partidului România Mare – Am luat cunoştinţă cu bucurie – nu cu îngrijorare – de evenimentele din Republica Moldova. Iată că la 20 de ani de la resurecţia Mişcării Naţionale de peste Prut, torţa demnităţii româneşti este aprinsă din nou, pentru a nu se mai stinge niciodată. A sosit timpul ca al II-lea război mondial să ia sfîrşit pentru Neamul Românesc – şi mă refer la anularea efectelor Pactului Ribbentrop – Molotov, în virtutea căruia ne-au fost răpite Basarabia şi Bucovina de Nord. Singura soluţie este Unirea! Pentru înfăptuirea acestui ideal, trebuie refăcute alegerile parlamentare din Republica Moldova, sub severa monitorizare a Uniunii Europene. Apoi, Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul de la Chişinău trebuie reunite, de urgenţă, pe unul dintre malurile Prutului şi ele să proclame Unirea celor două state-surori. Nu este cîtuşi de puţin o utopie! Făurirea României Mari este datoria sacră a generaţiei noastre. Pînă atunci: prudenţă, înţelepciune şi fermitate! Am informaţii că în tulburările care au loc acum în Basarabia sînt implicate şi forţe ale Armatei a XIV-a şi ale regimului ilegal de la Tiraspol. Dar, indiferent ce provocări şi diver siuni s-ar pune la cale, indiferent la ce nelegiuiri va recurge regimul miliţienesc al bătrînului komisar sovietic Vladimir Voronin – cursul Istoriei nu mai poate fi oprit. Felicitări eroicului tineret al Basarabiei româneşti! Cu Dumnezeu înainte! În vreme ce mor români în Basarabia, ce face regimul antinaţional Băsescu-Boc-Geoană? Ţine Armata Română în iadul din Afganistan şi Irak! Fiindcă asta e realitatea: românii sînt terorizaţi de bolşevici în Basarabia, dar nu-i apără nimeni, fiindcă Armata noastră a fost transformată într-o bandă de mercenari, încartiruită departe şi de ţară, şi de lumea civilizată. Iar militarii români mor pe capete. În ultima săptămînă au murit doi ofiţeri, mai exact căpitani, în Afganistan. De ce? Care e raţiunea prezenţei noastre acolo? Nu se mai termină o dată coşmarul acesta?
Aici, în această slugărnicie dezgustătoare, se vede cel mai bine în ce hal de degradare a fost adusă ţara noastră. La alegerile prezidenţiale din anul 2000, eu am fost pus la stîlpul infamiei de către Ion Iliescu şi oamenii lui, între care Ioan Talpeş şi Ioan Mircea Paşcu, sub acuzaţia că, dacă vin la Putere, am să bag ţara în război. Dar ţara era deja în război şi avea să se afunde şi mai tare în vulcanii noroioşi ai unor încleştări armate din care, de fapt, eu încercam să o scot, cu fruntea sus. Mai ţineţi minte ce campanie abjectă se declanşase împotriva mea şi a familiei mele? Eu, pacifistul şi creştinul – eram demonizat ca un războinic sîngeros, care va expune ţara la mari riscuri. Totul pe dos. Mereu şi mereu pe dos. Fiindcă asta e România după lovitura de stat de acum 20 de ani: o ţară pe dos! Mafioţii pozează în investitori respectabili iar oamenii cinstiţi intră la puşcărie; trădătorii de Neam şi Ţară, care au clocit, de pildă, Tratatul umilitor cu Ucraina, defilează prin Europa, în chip de diplomaţi, iar patrioţii care se luptă pentru drepturile românilor din Basarabia şi Bucovina sînt ştampilaţi ca extremişti şi răi cetăţeni; în fine, un şovin insuportabil, care le otrăveşte viaţa românilor de 20 de ani încoace, pe nume Lászlo Tökeş, e băgat, prin fraudă, în Parlamentul European, ca să ne înfigă şi mai adînc cuţitul în spate, dar patrioţii români sînt acuzaţi de toate păcatele iadului, inclusiv cu sprijinul presei, pe motiv că n-au ce căuta la Bruxelles, sînt anacronici, antieuropeni, terorişti ş.a.m.d. Nu-i adevărat ce spun eu? Ba e foarte adevărat. Iată de ce am numit România „o ţară pe dos”. Totul e cu fundu-n sus în ţara noastră, binele e prezentat ca fiind rău, frumosul devine urît şi impostorii sînt travestiţi în oameni politici care se agaţă, cu ghearele şi cu dinţii, de Putere, deşi ţara reală ştie bine ce le poate pielea şi i-ar sfîşia de vii. În aceste condiţii, ce era să facă un om ca mine? Am luat lupta pe cont propriu. Le-am arătat acestor nemernici că ţara asta este, totuşi, locuită şi că forţele naţionale n-au capitulat în faţa pigmeilor şi a mitocanilor cu ifose intelectuale. După alegerile parlamentare din noiembrie 2008 s-a dat ordin ca PRM să fie boicotat prin tăcere. Nici o Conferinţă de Presă a noastră, nici o acţiune, nici o declaraţie nu au fost reflectate de posturile centrale de Televiziune, care, pur şi simplu, le-au ignorat. Astăzi, ne caută toate Televiziunile, de dimineaţă pînă noaptea tîrziu, ba chiar şi-au adus aminte şi de Conferinţa de Presă, de vineri, a PRM. De ce? Foarte simplu: fiindcă cei care conduc ţara asta din umbră au priceput, în sfîrşit, că, în ciuda strategiei lor mincinoase şi a sondajelor de opinie scoase din burtă, care prezintă PRM cu 2%, noi n-am murit, ba din contră, sîntem cît se poate de zdraveni şi timpul lucrează pentru noi. Sincer să fiu, nu-mi imaginam că Mafia politică, dirijată de agenţii unor Servicii Secrete străine, este atît de redusă mintal! Cum a fost posibil ca, timp de 4 luni, din decembrie 2008 pînă în martie 2009 inclusiv, să se iluzioneze că un partid mare, care a intrat, de 4 ori consecutiv, în Parlament, brusc să se stingă, să dispară, să moară? Fenomen curios şi ridicol, iluzie optică, provocată de scamatoria cifrelor din sondaje. Uite că noi ne-am ţinut bine pe picioare şi ne-am uitat la „echipa de zgomote” ca la nişte caricaturi. Acum ne aflăm în acest punct, pe traseul unui an electoral care nu seamănă deloc cu ceilalţi ani electorali. Iar cel mai bun agent electoral e FOAMEA. Foamea pe care au adus-o pe aceste meleaguri şi au făcut-o să ia proporţii monstruoase toţi cei care s-au perindat la Putere şi au jefuit ţara: PSD, PC, PNL, PD, UDMR. De acuzaţiile astea n-au cum să scape. Nu mai e timp de pierdut şi nici o scuză, sau justificare plină de ambiguităţi nu poate semăna confuzie în mintea românilor. Populaţia ştie că PRM e singura forţă care n-a fost la Putere fiindcă n-a fost lăsată să vină la Putere, întrucît ar fi oprit maşinăria jafului. Orice s-ar spune în afara acestui adevăr nu-i interesează pe români, care nu mai pot fi păcăliţi. Iată de ce deviza mea electorală în acest an e atipică şi sună astfel: „Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara asta? Puşcăria vă mănîncă!” Din tabăra escrocilor se vor auzi scîncete de genul „Alături de ţară, împreună cu ea!”, sau „Să trăiţi bine!”, ori „Împreună pentru România!” – dar lumea nu mai dă doi bani pe şabloanele astea prăfuite şi ele, oricum, vor fi acoperite de tunetul acuzaţiilor noastre: „Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara asta? Puşcăria vă mănîncă!”
Am să prezint, în continuare, cîteva dintre cele mai scandaloase şi mai bănoase afaceri, care îi unesc pe cei coalizaţi împotriva PRM în anul 2008, pentru a rămîne numai ei pe prima scenă a vieţii politice, fiindcă noi le încurcam socotelile. Iată-l pe Traian Băsescu, „il capo di tutti capi”, cel care face mişcări bezmetice pentru a-şi cumpăra al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Veţi vedea ce încrengături mafiote uluitoare, tăvălite bine prin sosul unui comportament paranoic, stau în spatele tuturor acţiunilor lui Băsescu. Între patronii unor societăţi de construcţii, cunoscuţi ca sponsori ai lui Traian Băsescu, au avut loc disensiuni, determinate de lupta pentru obţinerea de contracte şi plata lucrărilor prestate. Unii dintre aceştia au început să negocieze cu PSD, ceea ce l-a revoltat pe Băsescu. Alţii nu şi-au respectat promisiunile făcute, neachitînd Clanului Băsescu comisioanele pretinse. Băsescu a cerut mai multor protejaţi ai săi sume mari de bani, cu care să-şi cumpere de peste Ocean încă un mandat. A afirmat că doreşte să plătească mai mult decît Mircea Geoană, care a dat, în urmă cu aproximativ 2 luni, o primă tranşă, de 56 milioane de dolari. Printre cei la care a apelat Băsescu se numără Puiu Popoviciu, Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, Dorinel Umbrărescu, Dan Besciu, Sorin Vulpescu, Nelu Iordache şi chiar Gigi Becali. Arestarea lui Gigi Becali se datorează şi faptului că acesta a refuzat să-i dea lui Băsescu o sumă importantă de bani. Din aceste motive, şi mai ales pentru a arăta opiniei publice că indivizi ca Dorinel Umbrărescu, Costel Căşuneanu, Nelu Iordache, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu nu sînt protejaţii Palatului Cotroceni, Traian Băsescu le-a pus gînd rău, ordonînd întocmirea unor dosare penale, în vederea arestării. Întrebarea care se pune este: cum va scăpa din această situaţie Radu Berceanu, care, în multe situaţii, a fost intermediar între Băsescu şi „regii asfaltului”? După cum se ştie, despre Traian Băsescu au fost vehiculate o serie întreagă de informaţii privind legăturile suspecte ale acestuia cu patronii „Golden Blitz”, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu. Precizăm că Dan Besciu şi Sorin Vulpescu sînt şi patronii SC „EUROCONSTRUCT” SRL, care a reuşit să cîştige, în urma unor licitaţii aranjate, contracte substanţiale pentru reabilitarea şi întreţinerea unor drumuri şi şosele, contracte plătite cu bani de la bugetul de stat. Atît noi, cît şi alţii, au dezvăluit faptul că Ioana Băsescu a achiziţionat, în condiţii suspecte, o vilă de la SC „EUROCONSTRUCT” SRL. şi această proprietate a Clanului Băsescu trebuie justificată. Poate explica Ioana Băsescu de unde a avut bani pentru cumpărarea respectivei vile? Poate face dovada că a plătit impozit pentru banii cu care a cumpărat vila? De beţiile lui Băsescu, ce au avut loc la „Golden Blitz”, nu mai amintim nimic, întrucît sînt de notorietate. Un alt „rege al asfaltului” vizat de Băsescu este Costel Căşuneanu, patronul „PA AND CO INTERNATIONAL” SRL. Prieten cu Traian Băsescu, Costel Căşuneanu a beneficiat de numeroase contracte încheiate cu Statul atît în regimul PSD, cît şi în cel al lui Băsescu, realizînd o avere de mai multe sute de milioane de euro. Acesta i-ar fi „vîndut”, în cursul anului 2000, lui Traian Băsescu un autoturism marca Mercedes SEL 600, care nu a figurat în Declaraţiile de Avere ale lui Băsescu. În cursul lunii august 2000, Băsescu ar fi „cumpărat”, tot de la Căşuneanu, un teren de aproximativ 3700 mp, situat pe Aleea Privighetorilor, din Cartierul Băneasa, cu suma de 1.480.000.000 lei vechi (aproximativ 36.000 dolari). În numai cîteva luni, Traian Băsescu a cîştigat din respectiva tranzacţie suma de 10.400.000.000 lei vechi. Nici această fostă proprietate, şi nici banii rulaţi de Traian Băsescu nu au fost menţionaţi în Declaraţiile de Avere, ceea ce înseamnă că a fost vorba de o şpagă mascată. Precizăm că în localitatea Oituz, Costel Căşuneanu are sediul firmei şi un palat evaluat la peste 12 milioane de euro. Costel Căşuneanu a beneficiat, în perioada în care Băsescu a fost ministru al Transporturilor, de autorizaţii de transport scutite de taxe pe destinaţiile Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cehia şi Franţa.
Noi am informat opinia publică despre faptul că fiica mai mică a lui Traian Băsescu este proprietara unei vile situată pe Str. Cîmpul Pipera, colţ cu Str. Potcoavei, din Cartierul Băneasa. Curtea interioară a vilei este de 5-6.000 mp. În aceeaşi incintă se află un grajd, în care sînt crescuţi 3 cai de rasă. Informaţiile deţinute de noi evidenţiază că această proprietate a fost dată drept şpagă de Costel Căşuneanu. Solicităm DNA şi Parchetului General să se sesizeze în acest caz. Dorinel Umbrărescu, speriat de suma de bani cerută de Băsescu şi de faptul că urmează să fie arestat, a plecat, chipurile, în concediu de odihnă în Elveţia, de unde se va întoarce numai după limpezirea apelor. Puiu Popoviciu a căzut la pace cu Băsescu, căruia i-a livrat o primă tranşă din banii solicitaţi, şi a început lobby-ul pentru Băsescu în SUA. Aşteptăm cu nerăbdare ca Băsescu să treacă la arestarea persoanelor la care ne-am referit şi o să vedem ce va ieşi. Un lucru este cert: zilele în libertate ale lui George Copos sînt numărate pe degete. Mai precizăm că Traian Băsescu deţine încă două apartamente de lux (pe lîngă cel al fiicei sale, Ioana Băsescu), în complexul rezidenţial Băneasa City. Aceste apartamente figurează ca fiind proprietatea nepoţilor săi, Raluca şi Dragoş Băsescu (prin urmare, copiii lui Mircea Băsescu), iar de închirierea acestora, pe sume de cîteva mii de euro pe lună, se ocupă aşa-zisa notăriţă şi vînzătoare de trabuce Ioana Băsescu. Acolo, în Băneasa City, a primit şpagă un apartament luxos şi masonul Marian Tutilescu, şeful Poliţiei Capitalei. Eu sînt cel care a difuzat, în premieră, la postul OTV, miercuri seara, această informaţie – iar joi, Tutilescu, care părea bătut în cuie, a fost destituit, dar, fiind mason, măsura a fost blocată, la ora actuală se discută, se negociază. Excesul de zel – de fapt, barbaria – prin care „gorilele” mascate ale lui Tutilescu l-au arestat pe Gigi Becali, la ora 7 dimineaţa, terorizîndu-i mama bătrînă şi cele trei fetiţe minore, se datorează şi obligaţiilor sale faţă de cel care l-a cumpărat „în viu”, Puiu Popoviciu. Aşa merge treaba în România: un şef de Poliţie corupt îl arestează pe un şef de partid, la ordinele unui şef de Stat şi ale unui gangster! Dar, să mergem mai departe. Acest Băsescu nu-i, totuşi, de capul lui – mai e şi Geoană în arenă, el ce cusur are, de ce să nu se căpătuiască? Mai ales că nu prea e timp, s-ar putea ca mîine să fie tras pe dreapta. Are Geoană o vilă şi o fermă, mai ceva ca în serialul „Dallas”, în statul american Colorado? Are! Mai are el şi 12 vile la Poiana Ţapului, făcute împreună cu un om de afaceri din Germania, pe care le va vinde, ori le va închiria în curînd? Are! Şi el pretinde că e social-democrat, apărînd interesele celor mulţi, mai ales ale şomerilor! Dar, iată cum sună o „NOTĂ”, pe care am primit-o, zilele trecute, de la ofiţeri SRI, citez: „În timp ce opinia publică îşi îndreaptă atenţia către arestările executate la comanda Palatului Cotroceni, Mafia lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană acţionează în linişte. În plin scandal al celor două arestări ale lui Puiu Popoviciu şi Gigi Becali, Traian Băsescu şi Mircea Geoană au operat schimbări în Consiliul de Administraţie al TRANSELECTRICA, instalîndu-şi rudele sau acoliţii. Astfel, în urmă cu 8 zile au fost numiţi pe blat în Consiliul de Administraţie al TRANSELECTRICA următorii: 1) IONUŢ COSTEA, cumnatul lui Mircea Geoană; 2) Gheorghe Seculici, socrul primarului PD-L al Municipiului Arad FALCĂ, finul lui Traian Băsescu; 3) Carmen Boagiu, ruda senatoarei PD-L ANCA BOAGIU, fostă amantă a lui Traian Băsescu şi mamă a unui copil făcut cu acesta. Din acelaşi Consiliu de Administraţie mai fac parte ELENA IAMBA, ALEXANDRU SĂNDULESCU şi CRISTIAN ENE CORBEANU. Dintre aceste ultime trei persoane nominalizate, una este tot pila Clanului Băsescu. Ne întrebăm: celelalte două persoane ale cui pile sînt? Menţionăm că, recent, cumnatul lui Mircea Geoană, IONUŢ COSTEA, a fost numit şi preşedintele EXIMBANK, el înlocuind-o din funcţie pe CARMEN RADU. Ceilalţi lideri ai PSD cunosc toate aceste aranjamente ale lui Mircea Geoană şi îi forţează mîna să ia atitudini publice împotriva lui Traian Băsescu, pentru a altera relaţiile dintre cei doi corupţi” – am încheiat citatul. În sfîrşit, am aflat şi de ce s-a speriat de bombe S.O.Vântu şi s-a răsucit cu 180 de grade, aşa încît postul Realitatea TV nu l-a mai atacat pe Băsescu, dar a sărit cu copitele pe patrioţii români, pe care a încercat, în zadar, să-i încaiere. Iată ce am aflat. În decembrie 2008, în ultimele zile ale Guvernului Tăriceanu, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a făcut o pomană colosală fostului său finanţator şi stăpîn Vântu: e vorba de o rambursare de TVA ilegală, în valoare de 4 6,5 milioane de euro! Asta drept mulţumire pentru sprijinul pe care Vântu l-a dat PNL-ului în alegeri, prin sondajele falsificate şi prin propaganda făcută la Realitatea TV şi „Cotidianul“. Momentul a fost ales cu viclenie: la final de mandat, prin iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă. Din păcate pentru toţi cei implicaţi, Băsescu a aflat şi a trimis procuratura peste firmele lui Vântu. Reamintim şi alte cazuri de genul acesta: în decembrie 2004, Guvernul Năstase i-a făcut cadou lui Adriean Videanu carierele de marmură; apoi, în decembrie 2006, Radu Berceanu (încă ministru) a scutit de impozite (Ordonanţa de Urgenţă 128) 34 de firme şi societăţi comerciale din domeniul energetic, aducînd statului o pagubă de 8,3 miliarde de euro; alte fraude de genul acesta s-au făcut în luna iunie, mai mulţi ani la rînd, cînd Parlamentul intra în vacanţă. Nu ştiu cît timp vor mai putea fi muşamalizate aceste fraude strigătoare la cer. De altfel, la noi a ajuns informaţia conform căreia acest S.O.Vântu i-a vîndut lui Dinu Patriciu 35% din trustul lui de presă, inclusiv din postul Realitatea TV.
Referitor la alte subiecte la ordinea zilei, voi face unele anunţuri şi consideraţii. 1) Invit presa să nu mai fabuleze, adică să nu mai fabrice ştiri false pe seama mea, fiindcă ea se face de rîs, avînd în vedere că eu nu rămîn dator nimănui. Mă refer, în special, la intoxicarea de ieri, cum că eu aş fi declarat că îl vizitez, imediat, pe Gigi Becali în arest. Toate televiziunile şi ziarele erau acolo, aşteptîndu-mă. Ce-i cu voi, copi i ai durerii? V-a apucat, brusc, dragostea de mine? Evident că au aşteptat degeaba, fiindcă eu n-am zis, niciodată, că mă voi duce, joi, să-l vizitez pe acest om închis pe nedrept. Dimpotrivă, eu am spus că, avînd în vedere numărul mic de vizite la care el are dreptul în arest – mai precis doar 4 pe săptămînă – eu nu doresc să limitez posibilităţile familiei sale, înaintea Paştelui, de a-l vedea. Asta e tot. În ceea ce priveşte avalanşa de atacuri murdare care s-a pornit în ultimele zile datorită mişcării de şah-mat pe care le-am dat-o nemernicilor, mărturisesc că n-am cum să-i ajut. şi, de altfel, leacul turbării a fost inventat demult, în 1885, de Louis Pasteur. Îmi daţi voie să nu vă bag în seamă? Românii au o vorbă şi pentru cei care fac spume la gură de neputinţă: „Nu mor caii cînd vor cîinii…” Am să reproduc un articol, sub titlul „Doi pe-un balansoar!”, publicat de fostul deputat Lazăr Lădariu în ziarul „Cuvîntul liber”, din Tg Mureş, citez: „Gigi Becali va candida, aşadar, pe listele PRM la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European! Magnatul din Pipera a acceptat propunerea lui Corneliu Vadim Tudor, ocupînd locul al doilea pe listă, după liderul PRM. O mişcare- cum preciza un comentator politic – «rapidă şi inteligentă a lui Corneliu Vadim Tudor». Deci, două personalităţi cu orgolii mari pe aceeaşi listă! Rămase în afara Parlamentului la alegerile trecute, după ce adevăraţii patrioţi şi luptătorii pentru demnitate şi verticalitate naţională au fost scoşi din Camera Deputaţilor şi Senat, (…) cele două partide şi-au dat mîna. Votul, se ştie, este politic. Acumulînd frustrările sociale actuale, ţinînd seama şi de gafele şi abuzurile comise la arestarea preventivă a lui Gigi Becali, cele două partide ar avea şanse de reuşită, făcînd procentele necesare pentru a trece pragul electoral (…) O gîscă beată, de la o televiziune (căreia nu dorim să-i facem publicitate!), se întreabă cu o figură tîmpă: «De ce Vadim şi Becali, tocmai în Parlamentul European?!» De ce nu se întreabă gaiţa asta, a dracului, ce caută şi, mai ales, cîte fac acolo împotriva României UDMR şi Tökeş Lászlo? Românii de bună-credintă aplaudă gestul democratic, de bun-simţ. Să fie într-un ceas bun!” 2) Partidul România Mare a luat notă de cacealmaua sinistră a lansării unei candidaturi din … curte, sau din bătătură: actoraşul ratat şi securist Radu Duda (de profesie ginerică) vrea să fie preşedintele României! După Prostănacul Geoană şi Mireille Mathieu Antonescu, exact asta le mai lipsea românilor, care nici nu mai au după ce bea apă: pl oşniţa Duda, cu cîrlig la babe, adică profanator de cadavre. Este evident că avem de-a face cu o diversiune. Dacă ea e clocită de Băsescu, vom afla folosind următoarea „hîrtie de turnesol”: CNSAS, prin vocea Poetului Cimpanzeu din Slobozia, îi va elibera acestui cabotin certificat de bună-purtare, adică de necolaborare cu Securitatea, deşi el a colaborat vîrtos cu aceasta. Dimpotrivă, dacă Băsescu e deranjat de mizeria cu pricina, Mircea Dinescu va găsi aşa, ca din întîmplare, dosarul de colaborator al lui Radu Duda. Vorba lui Caragiale: Din această dilemă nu puteţi ieşi, am zis! Şi încă ceva: femeia care se tot agită pe aici şi e prezentată drept şefa de campanie a lui Barack Obama e o ilustră anonimă. Iată ce ne-a declarat o persoană apropiată de liderii Partidului Democrat din America: „Referitor la această Betsy Myers – dacă ar fi fost şefa campaniei lui Obama şi atît de bună în această campanie, i s-ar fi oferit un post la Casa Albă, aşa cum au primit majoritatea celor importanţi”. 3) Permiteţi-mi, în încheiere, să urez membrilor şi simpatizanţilor noştri, care sînt de religie catolică şi greco-catolică, Sărbători Fericite. E un Paşte trist, dar prevestitor de mari schimbări pentru Poporul Român. Aveţi încredere în noi. Nu numai că n-am murit (după cum ne cîntau prohodul nişte troglodiţi), dar sîntem mai puternici decît oricînd, înregistrăm o creştere vertiginoasă, de la o zi la alta, în adevăratele sondaje de opinie şi ne pregătim să dăm asaltul final împotriva Mafiei.
Cu noi este Dumnezeu!
Octavian Sărbătoare (Australia), profesor de studii ale religiilor şi filosofie
Prezentare la Congresul al X-lea de Dacologie şi la Academia Dacoromână – Iunie 2009 Bucureşti, România
RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI,
RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR
Proiectul a pornit odată cu lansarea pe 24 februarie 2009, la sărbătoarea Dragobetelui, a ideii de înregistrare a zamolxianismului ca religie în România şi Republica Moldova. Prezenta lucrare este centrată pe a răspunde la întrebarea: poate religia geto-dacilor să fie renăscută? Pentru aceasta am construit un argument bazat pe noţiuni de religie în general şi pe tradiţia populară religioasă românească în particular.
Ce împortanţă are religia în viaţa unui popor? În esenţă o religie se adresează sufletului, el însuşi chintesenţa fiinţei umane, în sensul de conştiinţă a existenţei. Binecunoscutul erudit Mircea Eliade afirmă că omul spiritual este într-o continuă opoziţie cu desacralizarea lumii spirituale. O astfel de constatare se aplică şi în cazul etosului românesc care astăzi este asaltat, în condiţiile expansiunii societăţilor de consum.
Ce este important în aceste circumstanţe? Este imperativ să ne redescoperim statornicia în identitatea noastră etnică spirituală. Precum spune cercetătoarea în domeniul etnografiei şi folclorului românesc, Corina Bistriceanu: „Ne paşte altminteri pericolul transformării în adevăraţi nomazi ai noii lumi desacralizate, în populaţii mişcătoare, cărora dorul şi urâtul nu le poate fi astâmpărat decât prin amintirea vetrelor părăsite”. Milioanele de români care şi-au părăsit vetrele după revoluţia din 1989 sunt o mărturie a atracţiei lumii desacralizate. Dar avem un mare avantaj, în comparaţie cu alte popoare din Europa. La noi, românii, există un filon spiritual sănătos rămas de la străbuni. În vestul Europei, mitologiile populare au pierit sufocate de dogma bisericii creştine.
Prezentarea RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR, aduce în discuţie distincţia care trebuie făcută între cele două componente ale creştinismului ortodox românesc de astăzi, id est, creştinismul propriu-zis şi tradiţia religioasă strămoşească, urmaşă a ceea ce se ştie că reprezenta în vechime religia geto-dacilor, zamolxianismul.
Sincretismul religios, prin definiţie, permite o separare clară a constituenţilor. Ne întrebăm astfel, care sunt elementele de creştinism şi care cele autohtone româneşti? Răspunsul la această întrebare ne face să aducem în prim plan spiritualitatea arcului carpatin. În ceea ce urmează vom arăta cum religia nativă a românilor există acum şi aici, cu noi, în arealul carpatin. Cei mai mulţi dintre noi purtăm în suflet, mai mult sau mai puţin conştient, acest filon spiritual oriunde trăim în lume, la New York, Barcelona, Roma sau îndepărtatul Sydney.
Cum poate fi conceptualizat zamolxianismul modern din realitatea zilei, şi nu din trecutul istoric? Religia zamolxiană modernă are ca temei memoria colectivă a neamului românesc. Poate fi conceptualizată mai ales din tradiţiile populare ale românilor; ele conţin date necesare pentru a constitui un crez de factură religioasă, având prezente cele cinci componente esenţiale: definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă. Mărturiile istorice şi arheologice despre geto-daci servesc drept punţi de legătură cu spiritualitatea străbunilor românilor.
Faptul că în acest areal există felurite influenţe spirituale din multe culturi şi de la alte popoare nu handicapează constituirea unui crez religios carpatin. O cercetare a originii lor poate interesa pe antropolog, pe etnolog sau pe istoric şi mai puţin pe omul religios. Dimensiunea sacrului unui popor se îmbogăţeşte cu abundenţa şi varietatea ideilor spirituale ale altora. Religia zamolxiană modernă reprezintă stadiul evolutiv al filonului ancestral geto-dacic, şi nu o reconstituire a celui din vechime. La conceptualizarea zamolxianismului trebuie să se ţină seama de această premisă: nu reînviem spiritualitatea dacilor ci o facem să renască în haine noi. Veşmintele noi spirituale sunt cele ale zilei, ceea ce găsim în prezent în arealul carpatin. Din teologia populară se constituie o religie autohtonă care ne reprezintă ca popor. Alte popoare au procedat la fel când şi-au conştientizat spiritualitatea proprie. Exemple: Shinto japonez sau religiile amerindienilor sau ale aborigenilor australieni.
Prin renaşterea zamolxianismului vom reuşi să intrăm spiritual în matca proprie şi să devenim creatori conştienţi ai propriei identităţi spirituale. Timpul este de partea noastră, generaţiile care vor urma vor fi mult mai conştiente de spiritualitatea care ne reprezintă ca popor şi vor marginaliza importurile religioase care nu ne reprezintă pe noi, ci alte areale spirituale intrinseci altor oameni căutând legătura cu Dumnezeu şi salvarea în modalităţile lor caracteristice. Omul religios se împlineşte şi este mântuit atunci când îşi regăseşte sinele prin proiectarea imanentului către transcendent prin mijlocirea lumii în care a deschis ochii. Pentru români această lume este arealul carpatin, nicidecum deşerturi, mări sau munţi de prin alte locuri din lume care îi reprezintă pe alţi oameni, în căutarea împlinirii lor. Nu este nevoie să trăim religios din importuri de orice natură, avem o comoară de spirit care ne foloseşte la împlinirea fiinţei, la salvare şi transcendere.
În ce fel zamolxianismul pe care îl înfăţişăm conceptualizează dihotomia om- Dumnezeu? Dumnezeu, ca principiu transcendent al existenţei, descins în materie, este bine conturat în portretul Mântuitorului Zamolxe, personalitate paradigmatică a legăturii dintre oameni şi Dumnezeul transcendent. O articulare de idei a ceea ce înseamnă Dumnezeu este întotdeauna speculativă. În schimb, putem vorbi despre Zamolxe, portretul omului simplu, care ca homo religiosus a atins mântuirea devenind astfel una cu Dumnezeu. Poporul român păstrează vie amintirea trecerii lui Zamolxe prin lumea carpatină. Zamolxe sau Zeul Moş sau Zeul cu Tâmpla Ninsă, cum i se mai spune în popor, este bine reprezentat de Sărbătoarea Crăciunului. Bradul, simbolul pomului sacru carpatin, este asociat cu Moş Crăciun şi sărbătorile de iarnă din timpuri precreştine.
Legendele despre Zamolxe punctează în direcţia omului simplu ajuns zeu prin dobândirea înţelepciunii. Zamolxianismul, ca religie, ţinteşte înţelepciunea, nu sfinţenia, căutată în alte crezuri. Căci prin înţelepciune omul îşi stăpâneşte gândurile, îşi drămuieşte vorba şi îşi cântăreşte faptele. Astfel moralitatea, urmărită din perspectiva sfinţeniei în unele crezuri, devine o latură a aplicării înţelepciunii, şi nu a unui dogmatism de idei. Cenzurările mentale, fără înţelepciune, duc la boală mai degrabă decât la eradicarea răului. În zamolxianism regăsim o filosofie a vieţii abordată din perspectiva lui Socrate: înţelepciunea duce la virtute şi virtutea conduce la fericire. Omul zamolxian vede în realitatea lumii un teren de manifestare, în care aplicarea înţelepciunii duce la viaţa frumoasă îndeplinită aici şi acum, în această lume. Raportarea cu armonie la realitatea lumii îl situează pe zamolxian de partea ordinii lucrurilor şi astfel a împlinirii fiinţei umane, care este scopul vieţii per se.
Prin multitudinea de zeităţi care participă la viaţa românului, zamolxianismul se situează în sfera unui politeism care converge într-un monoteism de factură specială, concretizat de calea mântuirii arătată de Zamolxe, omul care prin efortul propriu a reuşit să atingă salvarea sufletului. Specialiştii în cercetarea religiei vor găsi în viitor o denumire potrivită zamolxianismului modern, marcat de o cale proprie mântuirii sufletelor şi de misterele realităţii lumii. Există o caracteristică a noastră, care a căpătat un contur din ce în ce mai pregnant după revoluţia din 1989: Zamolxe revine în sufletele românilor. Zeul care „ a dispărut” pentru o vreme, aşa cum afirmă câţiva cercetători ai fenomenului religios, printre care şi Mircea Eliade, renaşte în noi odată cu dorinţa de a ne întoarce la sănătatea religioasă a tradiţiei strămoşeşti. „Tentaţia dacică” a lui Densuşianu devine reală odată cu activarea spiritului străbunilor.
Un alt aspect în atenţie este teologia zamolxianismului. Religiile politeiste sunt lipsite prin definiţie de un panteon unitar care să creeze o coerenţă riguroasă teologică. Tocmai aici este prezentă latura creatoare a zamolxianismului: panteonul este deschis, pentru ca în viitor alte forme ale imaginarului religios să prindă contur. Mecanismul de înţelegere a zeităţilor, ca fiind o „creaţie umană”, este evident. Zânele şi zeii sunt creaţii spirituale ale imaginarului uman care se raportează la principiul existenţei, Dumnezeu. Divinităţile noastre populare exprimate prin Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian fac parte din panteonul zamolxian, care are multe astfel de spirite şi duhuri, amplificând latura sa de mister. În două cuvinte putem spune că zamolxianismul este: mântuire şi mister.
Un alt aspect de menţionat este reprezentat de practicile zamolxiene, centrate în jurul cultului focului, prevalent la ciobanii carpatini din vremuri imemoriale. Există astfel focul sacru de mărimi diferite, precum sunt lumânarea, torţa şi rugul lui Zamolxe. Focul este folosit ca intermediar între planul existenţial al omului şi cel divin. La focul sacru al lui Zamolxe, omul religios, homo religiosus, intră în conexiune cu transcendentul lumii şi prin rugăciune creează legătura pământ-cer.
Alte practici ţin de momentele ciclice cheie ale anului solar, cele două echinopţii, cel de primăvară şi toamnă, şi cele două solstiţii, cel de vară şi cel de iarnă. Practicile zamolxiene sunt puternic marcate de participarea mediului, având astfel un caracter natural, nicidecum declarat prin revelaţia unei minţi umane care poate fi supusă judecăţii subiective. Practicile zamolxiene nu fac cultul personalităţilor declarate profetice sau sfinte, ci exprimă o conexiune a omului cu elementul natural din care este parte intrinsecă.
Şi un ultim aspect al definirii unei religii este reprezentat de societatea religioasă al cărei celule de bază este omul religios. Structura socială de perspectivă este: familia zamolxiană, grupul social zamolxian extins, comunitatea zamolxiană şi naţiunea română.
O societate religioasă necesită o organizare sacerdotală. În cazul nostru există deja un cler zamolxian, chiar în mijlocul celui creştin ortodox românesc. Aceasta se întâmplă deoarece creştinismul ortodox la români se află în sincretism religios cu tradiţia populară religioasă a românilor, care este provenită din vechiul zamolxianism, fiind forma evoluată a religiei geto-dacilor. Foştii preoţi zamolxieni, numiţi decenei, au fost absorbiţi în clerul creştin, aspectele sacerdotale caracteristice zamolxianismului au devenit parte din teologia actualului cler creştin ortodox românesc. Numai aşa se explică de ce această formă de creştinism pune mare accent pe tradiţia strămoşească. Este iminent momentul în timp când un preot creştin ortodox român va spune: „Sunt preot deceneu! Vreau să servesc într-un templu zamolxian, nu într-o biserică!” Şi o atare ieşire din clerul ortodox românesc este îndreptăţită. Preoţii decenei au existat înainte de cei creştini.
Activităţile sacerdotale în zamolxianism capătă forme specifice de rituri de trecere, iniţieri şi alte manifestări religioase caracteristice. La românii de astăzi primul sacerdot din viaţa omului este de exemplu moaşa care a ajutat la venirea copilului pe lume. Sunt felurite obiceiuri legate de prima baie a pruncului, de botez, de ajungerea la adolescenţă, maturitate, căsătorie, moarte. Se mai practică de exemplul obiceiul, mai mult sau mai puţin organizat, al existenţei unui sacerdot al casei, o persoană care are sarcina de a menţine tradiţia spirituală a familiei. Un astfel de rol va fi mai bine conturat odată cu cristalizarea societăţii zamolxiene moderne. Feluritele ritualuri, care acum sunt practicate mai mult sau mai puţin în cadrul creştinismului ortodox care patronează religia populară, vor căpăta coerenţă proprie zamolxiană.
Societatea zamolxiană este un organism în devenire. Vom asista treptat la un fenomen de renaştere a românilor pe o fundaţie spirituală ancestrală. Aşteptăm cu interes să-i cunoaştem pe preoţii decenei care se declară independenţi de clerul creştin-ortodox. Vom asista la construirea primelor temple zamolxiene moderne şi a noi sanctuare zamolxiene. În prezent le avem doar pe cele moştenite de la daci. Primul cimitir zamolxian îl avem deja la Săpânţa în Maramureş.
Ne întrebăm: Cine sunt zamolxienii zilelor noastre? Sunt milioanele de români, care deşi nu sunt pe deplin conştienţi de bogăţia spirituală pe care am moştenit-o de la străbuni, îşi vor da seama în timp de sinele lor autentic. Personal pot spune fără ezitare: Sunt zamolxian! Şi vor fi din ce în ce mai mulţi români care, realizând valoarea spiritualităţii noastre autohtone, vor afirma: Suntem zamolxieni!
În concluzie, discutând cele cinci teme fundamentale care constituie o religie, id est, definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă, constatăm că ele au consistenţă în spiritualitatea autohtonă a românilor. Lucrarea se adresează mai degrabă publicului larg decât specialiştilor din domeniul religiei zamolxiene moderne emergente. Am făcut un apel la înţelegerea emoţională şi logică a celor care consideră religia ca fiind importantă în viaţa lor. Premisele expuse fac referiri la noţiuni cunoscute la nivelul popular religios. Prin metoda evaluării deductiv-logice am construit un argument al renaşterii zamolxianismului.
Şi răspunsul la întrebarea dacă poate religia geto-dacilor să fie renăscută este: DA. În prezent există date suficiente pentru conceptualizarea zamolxianismului modern într-o religie care exprimă etosul poporului român şi al străbunilor lui geto-dacii, şi prin aceasta reaşezarea ca centralitate în conştiinţa românilor a spiritualităţii autohtone a arcului carpatin.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
EU VOI CÎŞTIGA ALEGERILE – BĂSESCU ŞI CU ATÎT MAI PUŢIN GEOANĂ…
Conferinţa de Presă a Partidului România Mare
Pe măsură ce se apropie data alegerilor, Conferinţele de Presă ale Partidului România Mare vor fi mai lapidare. Motivul? Timpul vorbelor a trecut, ce era de spus s-a spus. Ani de zile am reclamat imense fraude electorale, dar toţi infractorii se coalizaseră împotriva mea şi pretindeau că nu e adevărat şi că n-am dovezi. Dovezile erau la vedere, pentru toată lumea: avalanşa de Liste suplimentare, turismul electoral de-a dreptul deşănţat, numărul de buletine de vot anulate, numeroase alte ilegalităţi – pentru care nimeni nu a plătit, nimeni nu a dat socoteală. Fiindcă în România ce s-a furat, rămîne bun furat. Şi Autoritatea Electorală Permanentă, şi străinătatea recunoşteau că da, au fost nereguli, dar acestea n-au influenţat rezultatul votului. Cîtă neruşinare! Îi dai omului în cap, sau partidului, îl împiedici să vină la Putere, ba chiar îl scoţi din Parlament – dar, vezi, Doamne, asta n-a avut nici cea mai mică influenţă. A trebuit să vină un ministru de Interne în exerciţiu, care răspunde şi de administraţia teritorială, adică de Prefecturi, pentru a spune exact ce spun eu, cel puţin de la alegerile din anul 2000 încoace. Şi pentru că România e ţara unde adevărul umblă cu capul spart, ministrul respectiv a fost dat afară din Guvern şi, la scurtă vreme, a fost pedepsit şi partidul său, fiind eliminat de la guvernare. Are Mafia puterea asta? Uite că o are, deocamdată. Dacă acest Dan Nica nu spune, acum, TOT ceea ce ştie despre fraudele electorale, precum şi despre alte nelegiuiri care se petrec în România, atunci îşi merită soarta. Capul răutăţilor este, ca de obicei, Traian Băsescu. N-are rost să-i mai fac un portret, i-am făcut în nenumărate rînduri, lumea îl cunoaşte ca pe-un cal breaz. Probleme nu e Băsescu, el e un nebun pe fond alcoolic, care va pierde, în cîteva săptămîni, nu numai Puterea, îşi va pierde şi libertatea.
Degeaba încearcă el şi ,,echipa de zgomote” a lui să lanseze intoxicarea că m-aş fi înţeles cu el şi că îi voi da voturile mele în turul II. De dat, o să-i dau ceva, dar nu voturile mele, ci una după ceafă, de-o să se ducă de-a berbeleacul. Problema este a slugilor sale, din politică şi mass-media, care mint populaţia şi denaturează adevărul. În ce ţară vor trăi, de pildă, servitorii de la fiţuica stupidă ,,Curentul”, patronată de un primitiv pe nume Mihai Iacob, care, de frica arestării pentru devalizarea unei bănci, publică cele mai jenante texte împotriva adversarilor lui Băsescu? Întrebarea e valabilă şi pentru fomiştii care pretind că sînt sociologi şi care falsifică realitatea, difuzînd cele mai scelerate sondaje de opinie, toate scoase din burtă şi prezentîndu-l pe Băsescu finalist şi cîştigător. Aşa cum s-a observat, în ultimele 3 săptămîni n-a mai fost publicat nici un sondaj. Lucru suspect, pentru toată lumea. Motivul? Mafia sondajelor de opinie nu s-a pus de acord, nu ştie pe cine să ridice şi pe cine să coboare, fiindcă primeşte bani de la toate partidele şi echipele de campanie. Cu o excepţie: PRM. Noi nu dăm nici un ban, nimănui. În primul rînd că nu avem bani. În al doilea rînd, de ce să dăm bani? Pentru a falsifica scorurile? N-avem nevoie şi nu ne stă în caracter. Pentru a le difuza pe cele reale? Iarăşi n-avem nevoie, fiindcă evoluţia evenimentelor face necesară şi obligatorie corectitudinea. Pe fundalul acestei muţenii generale, aseară am primit, prin telefon, un ultim sondaj de opinie, care clarifică situaţia. El a fost realizat de americani, printre care se află şi unii foşti ofiţeri CIA. Menţionez că cercetarea s-a făcut într-o singură zi, joi, la cererea UDMR-ului. Datele metodologice sînt următoarele: eşantion – 10.000 de oameni, dintre care 2.000 din Transilvania; marjă de eroare ą3%. Iată clasamentul: 1) Corneliu Vadim Tudor: – 29,5%; 2) Mircea Geoană – 20,5%; 3) Traian Băsescu – 25%; 4) Crin Antonescu – 11%; 5) Sorin Oprescu – 9,5%; 6) Gigi Becali – 1,5%. Tendinţele sînt şi mai grăitoare: în următoarele zile eu voi avea o creştere de 3,8 procente iar Băsescu va pierde 6 procente. Ne putem închipui ce se va întîmpla pînă la 22 noiembrie!
Dar, iată cum arată un alt sondaj de opinie. Acesta nu e făcut de americani, ci de români. 1) Corneliu Vadim Tudor – 34%; 2) Traian Băsescu – între 18% şi 20%; 3) Mircea Geoană – 24%; 4) Crin Antonescu -18%; 5) Sorin Oprescu – între 3% şi 4%. Acest sondaj i-a fost prezentat lui Băsescu, care a turbat de furie. Am să adaug la toate astea şi beţiile tot mai crîncene pe care le face, aşa cum a fost cea de la Cluj, cînd nedemnul personaj a căzut în patru labe lîngă maşină.
Exact aşa s-a întîmplat. Prin urmare, pretextul afirmaţiilor lui Dan Nica despre ,,Operaţiunea Autobuzul” a fost unul gîndit şi căutat. Permiteţi-mi să nu divulg numele interlocutorului meu, fiindcă am fost şi am rămas un om de onoare.
Am să abordez şi alte subiecte, telegrafic:
1) Eu am ştiut, încă de acum o lună, ce au în cap Băsescu şi banda lui. Într-o anumită împrejurare, cînd un lider PD-L mi-a propus un Protocol scris de colaborare şi acordarea mai multor funcţii de secretar de Stat – propuneri pe care le-am respins, categoric – eu am întrebat : În definitiv, ce strategie aveţi voi, ce vreţi să faceţi?. Răspunsul a fost fără echivoc : „Întîi îl vom da afară pe Dan Nica, după care îl vom scoate de la guvernare tot PSD-ul.” Exact aşa s-a întîmplat. Prin urmare, pretextul afirmaţiilor lui Dan Nica despre Operaţiunea Autobuzul a fost unul pîndit şi căutat. Permiteţi-mi să nu divulg numele interlocutorului meu fiindcă am fost şi am rămas un om de onoare.
2) În ceea ce priveşte fraudarea alegerilor, Vasile Blaga e campion mondial absolut, la toate categoriile! Era la mintea cocoşului că el va deveni ministru de Interne, conform zicalei care spune că ,,Ucigaşul revine la locul crimei”. În mai multe rînduri, acest Blaga s-a lăudat, la un pahar de băutură, că îl are la mînă pe Băsescu, printre altele şi cu o casetă porno, în care acesta apare împreună cu o cunoscută vivandieră din PD-L, cu care, de altfel, are şi un copil din flori. La acest prezidiu se află un om care poate depune mărturie că aşa stau lucrurile, fiindcă Blaga i-a spus chiar lui ce ,,as” are pe mînecă. Una dintre măsurile pe care le va lua, în următoarele zile, aşa-zisul ministru de Interne este aceea de a angaja încă 800 de oameni la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului – adică la fostul ,,Doi şi-un sfert”. E clar, nu?
3) Miercuri seară, Traian Băsescu le-a reproşat lui Adriean Videanu şi Vasile Blaga faptul că, prin intervenţia brutală de la Primăria Generală a Capitalei, ei au victimizat PRM-ul. ,,Trebuie să dispară, din toată mass-media!” – a mai ţipat istericul personaj. De asemenea, el a poruncit să se facă tot posibilul să nu se închirieze PRM-ului Sala Operei Române din Capitală, unde ar fi trebuit ca sîmbătă să-mi lansez candidatura la Preşedinţia României. În această situaţie, mă văd nevoit să-mi amîn lansarea candidaturii, pentru o dată pe care o voi anunţa.
4) Din campania care s-a declanşat împotriva mea face parte şi publicarea unui articol penibil, în foaia ,,Curentul”, de către un şantajist analfabet, pe nume George Roncea. E vorba de un vot pe care eu l-am dat, în ziua de 17 septembrie, în Parlamentul European, alături de imensa majoritate a membrilor acelui înalt forum continental. Fusese, astfel, adoptată o Rezoluţie prin care Parlamentul European recomanda Lituaniei să elimine unele confuzii dintr-o lege internă a sa. Atît şi nimic mai mult. Ei, bine, acest nemernic pe nume George Roncea – dat afară, de-a lungul timpului, pentru şantaj, de la ziarele ,,Ziua” şi ,,Atac” – şi-a permis să mintă că eu şi toţi ceilalţi, aproape 350 de parlamentari europeni, care au invitat Lituania la clarificarea situaţiei şi la respectarea drepturilor minorilor, le-am fi ţinut partea unor homosexuali (?!?). Pentru infamia asta, anunţ că l-am dat în judecată pe aurolacul George Roncea, solicitînd daune morale de 10 miliarde de lei vechi.
5) Tot din suita fraudelor electorale face parte şi ampla operaţiune de contrabandă, cu marfă destinată campaniei electorale de către mafioţii PD-L. Anunţată de mine la Conferinţa de Presă de săptămîna trecută, această operaţiune a fost clarificată în cîteva zile. Iată cum sună NOTA SPECIALĂ pe care a elaborat-o un colonel (r) din SRI, actualmente consilier al meu, citez: ,,Mafia patronată de PD-L şi de Traian Băsescu desfăşoară ample acţiuni de contrabandă, cu produse chinezeşti, prin Portul Constanţa – Sud (Agigea). După cum se ştie, în Portul Constanţa – Sud (Agigea) sînt aduse mărfuri în containere. Acest port maritim se află sub controlul Mafiei şi al lui Mircea Băsescu. Pe aici s-au efectuat acţiunile de contrabandă cu armament şi muniţie în care au fost implicaţi fraţii Băsescu (Traian şi Mircea). Tot ce mişcă în Portul Constanţa-Sud are girul lui Alin Pilcă, fostul şef al Regionalei Vamale Constanţa (membru PD-L), şi al lui Mircea Băsescu. Numitul Iulian Teşeleanu, şeful Vămii Port Constanţa-Sud, ascultă şi execută, necondiţionat, ordinele primite de la Alin Pilcă, acesta hotărînd orice angajare sau disponibilizare de personal, ce containere sînt exceptate de la controlul vamal etc. Acesta este cel care colectează şpaga pentru partid de la angajaţii vămii. Alin Pilcă este acţionarul principal al Grupului de Firme Alma, care are în componenţă inclusiv o autobază de transport containere. În cursul lunii septembrie a.c., în Portul Constanţa-Sud au sosit mai multe transporturi la ordin, adică pe conosamentul încărcăturii apărea menţiunea „Transport la ordin”. E vorba de 4 vapoare, care conţineau cca. 2.000 de containere. Aceste containere au fost răspîndite în toată ţara cu TIR-urile lui Alin Pilcă. Din informaţiile pe care le deţinem rezultă că respectivele containere conţin produse ca: îmbrăcăminte, adidaşi, rechizite, aparatură electronică, biciclete, jucării, dulciuri etc., toate de provenienţă chineză. În această afacere este implicată şi Mafia chinezească din România. Încărcătura din containere a fost subevaluată sau nedeclarată în totalitate, aşa că s-au plătit taxe vamale de numai 3 – 400 euro/container. Produsele introduse prin contrabandă sînt destinate mituirii electoratului, pentru ca Traian Băsescu să obţină al II-lea mandat de preşedinte. Aceleaşi surse ne-au semnalat că operaţiunile de contrabandă continuă. Acum ne explicăm de ce Emil Boc l-a demis pe ministrul Dan Nica şi l-a numit în locul acestuia pe Vasile Blaga, cunoscut contrabandist de produse petroliere şi droguri. Deşi informată, Ambasada R.P. Chineze la Bucureşti păstrează o tăcere extrem de dubioasă: acolo sînt oameni care ori se tem de Traian Băsescu, ori au legături cu Mafia chinezească – sau, cine ştie, poate că ambele variante sînt valabile”.
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
(Textul Conferinţei de Presă de vineri,
2 octombrie 2009, a fost difuzat de OTV)
Apel către toţi românii cinstiţi şi patrioţi: boicotaţi – prin absenţă şi dispreţ – turul II al alegerilor prezidenţiale, care e
Comunicat de Presă Le cer membrilor şi simpatizanţilor PRM, dar şi celorlalţi compatrioţi care mai cred în cinste, adevăr şi dreptate, să NU participe la turul II al alegerilor prezidenţiale, de la 6 decembrie 2009. Prin urmare, să boicoteze – prin absenţă şi dispreţ – această mascaradă neruşinată. E singura formă de protest care le-a mai rămas românilor împotriva unei Mafii blestemate, care se eternizează la Putere, de 20 de ani. Este evident că, din anul 2000 şi pînă acum, există un centru unic de comandă, care coordonează şi supraveghează falsificarea tuturor proceselor electorale din România. Acest centru se află la Ambasada SUA din Bucureşti.
Eu am fost furat, ca-n codru, şi la alegerile din 2000, şi la alegerile din 2004, şi la alegerile din 2009. Îmi e şi silă să mai comentez, toţi oamenii zdraveni la cap ştiu bine ce s-a întîmplat. Mai ales fraudele şi fărădelegile strigătoare la cer din acest noiembrie 2009 reprezintă o batjocură umilitoare, care i-a umplut pe români de revoltă şi a aruncat în aer credibilitatea demersurilor Uniunii Europene în favoarea democraţiei şi a drepturilor omului. Ruşine, domnilor! De la americani n-aveam nici o pretenţie, ei aşa se comportă pretutindeni, iar uneori mai şi lichidează cîte un lider politic incomod. Dar voi, liderii Uniunii Europene? Aţi trimis aici o misiune OSCE de-a dreptul caricaturală, care a minţit că alegerile au fost, în general, corecte (?!). Aşa a minţit misiunea OSCE şi în anul 2000, şi în anul 2004.
Ar fi multe de spus. E clar că se doreşte ca România să rămînă la statutul de colonie africană. Eu mi-am făcut datoria. Dacă acest popor n-a înţeles, nici acum, că e minţit şi tîlhărit, n-am cum să-l ajut. Mămăliga nu face explozie, aşa e, dar, de cîţiva ani, nici măcar nu mai bolboroseşte. Ţăranii de la 1907, îndobitociţi de mizerie şi de boli, au fost mai demni decît generaţiile de azi, care se uită la televizor de dimineaţa pînă noaptea şi aşteaptă ca alţii să le rezolve problemele. Eu, unul, mă sacrific în mod idealist. Mai mult decît atît nu ştiu ce aş putea să fac. Nu sînt dator să dau voturile mele – cu mult peste 30%, nu 5%, cum mint aceşti nemernici – la nimeni.
Oricare altă variantă la Palatul Cotroceni, în afară de mine, va fi catastrofală. Despre Traian Băsescu nu mai e nimic de spus: el e un mafiot şi un dement pe fond alcoolic, care e capabil să bage ţara în război civil. Şi în privinţa lui Mircea Geoană m-am lămurit: el ştia, de luni de zile, sondajele reale, mi-a promis că le va da publicităţii, dar stăpînii lui din SUA nu l-au lăsat, fiindcă scenariul era ca eu să fiu redus la 5%. (În paranteză fie spus, dacă eu am doar atît, de ce se bat toţi pe voturile mele? Şi unde s-o fi dus electoratul naţionalist, care are un nucleu de cel puţin 15%?). Nu mă obligă nimeni să fac pîrtie pentru venirea la Putere a PSD-ului, adică a bandei stătute şi lacome a lui Ion Iliescu. Mi se spune că interesul este să scape ţara de Băsescu – fireşte, dar cu ce preţ? Cu preţul „invaziei lăcustelor”? Al venirii la Putere a lui Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan, Culiţă Tărîţă, Al. Bittner, Adrian Petrache, Puiu Popoviciu, Corneliu Iacobov, Toni Greblă, Dan Matei Agathon şi a altor ciocoi, baroni şi mafioţi, la care se adaugă, acum, Dinu Patriciu şi alţi „liberali”? Nu se poate una ca asta! Eu n-am fost, niciodată, marioneta nimănui. Şi nici nu sînt genul de om să vîndă voturi. Mi se tot transmit mesaje, şi dintr-o tabără, şi din alta, că PRM va primi funcţii de secretari de Stat, de prefecţi, de directori etc. Nu ne interesează. Ne-am ţinut bine, pînă acum – de ce să ne înecăm, ca ţiganul la mal, chiar în vîltoarea unei crize devastatoare? Aşteptăm ca ea, această criză, să-i măture pe toţi, pe absolut toţi cei vinovaţi de dezastrul ţării, iar la Putere să vină oameni cu frica lui Dumnezeu şi iubitori de Ţară.
În concluzie: români, nu vă duceţi la vot! Nu daţi satisfacţie Mafiei! Ia să vedem, le va ieşi hoţilor socoteala? În turul I n-au votat nici 35%, restul fiind voturile multiple. La 6 decembrie, prin neparticiparea voastră, n-o să voteze nici măcar 20%. Dacă va cîştiga Băsescu – se va sparge buboiul mai repede. Dacă va cîştiga Geoană – agonia se va prelungi cu ceva timp, dar deznodămîntul va fi acelaşi. În orice eventualitate, va fi rău pentru voi, românii, fiindcă banii de salarii, de pensii şi de ajutoare de şomaj s-au terminat. Numai eu aş fi putut să vă răcoresc sufleteşte şi să pun pumnul în pieptul furtunii: îi arestam pe marii gangsteri, le confiscam averile, naţionalizam PETROM-ul, BCR-ul şi alte valori date pe mîna străinilor şi relansam economia reală. Nu m-au lăsat yankeii, care se poartă aici ca stăpînii de sclavi pe plantaţii şi se folosesc de puradeii drojdiei fanariote, de pe Dîmboviţa, pe care îi dirijează să falsifice sondaje şi să fure alegeri. În România a luat naştere şi s-a dezvoltat o industrie a fraudei electorale unică pe Planetă. Şi aşa se face că, aidoma anomaliilor votului uninominal, candidatul clasat pe locul I, cu aproape 40% (Vadim), a fost aruncat pe locul IV, iar candidatul de pe locul IV, cu 11% (Băsescu), a fost instalat pe locul I.
Triste Sărbători de Iarnă mai are ţara asta. Parcă nu se mai termină blestemul. Şi nici Dumnezeu nu ne dă semne că vrea să ne ajute. Nici în 1917, nici în 1940 n-a fost atît de rău ca acum. Asta-i situaţia. Eu rezist. Dar voi?
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
25 nov. 2009
Apel hotărît către toţi compatrioţii:Români, boicotaţi Mafia electorală şi nu vă duceţi duminică la vot!
Comunicat de Presă Stimaţi români, rămîne cum am vorbit: nu vă duceţi la vot duminică, 6 decembrie 2009! Nu validaţi, prin participarea voastră la turul II, frauda neruşinată din turul I! Martor îmi este Bunul Dumnezeu că am dat dovadă de bunăvoinţă şi de înţelegere, dar ţara noastră a devenit o colonie de mîna a doua, în care se fură totul, absolut totul, inclusiv voinţa electoratului – jaf umilitor, tolerat şi încurajat de străinătate. Evoluţia evenimentelor confirmă justeţea deciziei pe care am luat-o imediat după turul I, de boicotare a turului II. PRM nu e nici carne de tun, nici ruda săracă a altor partide, iar eu nu dau voturile mele (care sînt cu mult mai numeroase decît 550.000!) la nimeni, fiindcă nimeni nu le merită.
Eu nu fac negoţ cu visele şi speranţele românilor. Am spus-o şi mă văd nevoit să repet: în imensa lor majoritate, cetăţenii acestei ţări şi românii din străinătate vor să dispară toţi borfaşii din politică şi să nu ajungă la putere, ci la puşcărie. Cîinii violenţei şi ai intoleranţei au fost dezlegaţi. Ce să caute un partid creştin şi pacifist, ca PRM, între cele două tabere, desfigurate de ură? Acum înţelege toată lumea cine este extremist, cu adevărat. Iar marile, violentele tulburări sociale încă nu s-au produs. Cel mai înţelept este să lăsăm cele două bande rivale, însetate de putere şi de avere, să se sfîşie între ele. Cînd doi beţivi se încaieră, omul cu mintea zdravănă trece pe trotuarul celălalt. Spectacolul de curvăsărie politică şi de ură, dat în aceste zile de PD-L, pe de o parte, şi de fostele sale partenere de guvernare PSD şi PNL, pe de altă parte, este nu numai jenant, ci şi foarte periculos. Din păcate, situaţia începe să scape de sub control şi în România miroase a război civil. Nu vreau să plătim noi, cei de la PRM, oalele sparte de alţii. Noi n-am mers la furat cu ei, ci, dimpotrivă, am fost necruţători şi cu unii, şi cu alţii. Toţi sînt o apă şi-un pămînt. Toţi sînt nişte hoţi nenorociţi. Toţi au furat de la PRM, şi la alegerile din 2007, şi la alegerile din 2008, şi la alegerile din 2009 – aşa s-au umflat, ca broasca, şi PD-L, şi PSD, şi PNL. Acestea nu sînt partide politice, ci bande de gangsteri, care nu ştiu cum să se mai deghizeze şi să se mai prefacă pentru a evita sau a amîna judecata cea dreaptă a Poporului Român. Dar, vorba cuiva: de ce le e frică, nu vor scăpa. Procesul Marii Trădări Naţionale va avea loc mai repede decît se poate bănui. Lipseşte doar o scînteie.
Fraţilor, oricare altă soluţie la Palatul Cotroceni, în afară de mine şi de echipa mea de patrioţi justiţiari, va însemna desăvîrşirea dezastrului. Cereţi anularea alegerilor şi repetarea lor! Staţi deoparte de acest război de exterminare pe care l-au declanşat cele două tabere mafiote. Aveţi încredere în instinctul şi judecata mea, dar mai ales în planul lui Dumnezeu. Pregătiţi-vă pentru vremuri mari. Că mult a fost, puţin a rămas. Sau, vorba lui Tudor Vladimirescu: „Pînă nu vine iarna, primăvară nu se face”.
Explicaţie poză: „Aurolacul şi Prostănacul”, trucaj care circulă în aceste zile pe Internet
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
2 decembrie 2009
Copyright Tricolorul
Pentru crima din Sfînta Zi de Crăciun a anului 1989
De LILIANA MARINESCU
Păcat de neiertat în lumea creştină: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi prin împuşcare, fără judecată dreaptă, într-o Sfîntă Zi de Crăciun, pe 25 decembrie 1989. Unde am ajuns după cei 20 de ani care s-au scurs de la lovitura de Stat de atunci? Cine dispune acum de destinele noastre? Traian Băsescu – un individ oportunist, cameleonic, perfid şi imoral, care s-a numărat printre demnitarii beneficiari ai celor mai multe funcţii politice în Executiv, mai bine zis de furat.
Prin fraudarea alegerilor din noiembrie 2004, „mogulii” de presă şi grupurile de interese ilegitime l-au căţărat pe Traian Băsescu în funcţia supremă, aceea de preşedinte al României.
De-a lungul celor 5 ani de mandat prezidenţial, impostorul a coordonat Mafia, a instaurat dictatura, a sărăcit populaţia şi i-a lăsat pe tineri fără perspective. Fără să vrem, comparăm perioada ceauşistă cu epoca Băsescu. Cu toate că a eşuat, comunismul a avut şi părţi bune.
În comunism, românii ştiau ce înseamnă demnitatea umană şi egalitatea de şanse, iar Şcoala se afla pe o poziţie binemeritată, într-un sistem sănătos de valori. Toţi aveau locuri de muncă, locuinţe sociale, beneficiau de asistenţă medicală gratuită, nu existau mari discrepanţe din punct de vedere material, iar societatea oferea repere şi modele de urmat. În perioada aceea s-au realizat cele mai mari investiţii în economie. De atunci ne bucurăm de Metrou şi ne mîndrim cu Casa Poporului, sau cu Transfăgărăşanul; pe vremea lui Ceauşescu s-au construit hidrocentralele care ne asigurau independenţa energetică. Am îndurat şi neajunsuri, desigur. Nu se pot uita interdicţia liberei circulaţii a cetăţenilor, cenzura presei, sau lipsa libertăţii de exprimare. Acum le avem. Dar cu ce preţ? Şi la ce foloseau?
Asasinarea barbară a soţilor Ceauşescu în ziua de Crăciun a anului 1989 a atras un blestem crunt asupra Poporului Român. Blestemul victimelor loviturii de Stat din decembrie 1989 şi al Ceauşeştilor împuşcaţi a culminat cu Epoca Băsescu. Cei 20 de ani de capitalism sălbatic, de dictatuă a Mafiei şi a neamului prost au însemnat hoţie la nivel înalt şi dezastrul acestei ţări năpăstuite. Ce s-a ales de democraţia, în numele căreia a curs atîta sînge? Jaf şi umilinţă! În urma privatizării frauduloase a peste 6.000 de întreprinderi, evaluate la peste 700 de miliarde de euro, Statul Român a încasat doar 1% din valoarea lor de piaţă. Restul banilor a ajuns în buzunarele fără fund ale Mafiei rapace. Una dintre consecinţele dezastruoase ale privatizărilor frauduloase a fost desfiinţarea a peste 6 milioane de locuri de muncă. Oameni necăjiţi, rămaşi pe drumuri, gîrboviţi de datorii, cu copii de hrănit şi fără speranţe…
De frica atitudinii vehemente a preşedintelui Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor, care, în Parlamentul României, a demascat şi a condamnat virulent înstrăinarea unor obiective economice, în dauna intereselor României, Mafia a „cruţat” C.E.C., Spitalul Fundeni, „Antibiotice”- Iaşi ş.a.
Aşadar, Traian Băsescu înseamnă doar Mafie, Teroare, Sărăcie şi Deznădejde. La ora actuală, datoria publică a Statului Român se ridică la aproape 120 de miliarde de euro. Mafia a amanetat viitorul copiilor noştri. În marea lor majoritate, românii nu mai au locuri de muncă, locuinţe sigure, iar medicamentele, spitalele şi educaţia au devenit un lux.
Şeful Mafiei din România, adică Traian Băsescu, a depăşit „performanţele” lui Al Capone al Americii anilor ’30. Individul din fruntea ţării şi-a înrobit poporul, dispreţuieşte Legea şi pe Dumnezeu. Preşedintele satanist, ipocrit, mafiot şi criminal, ceasul rău al naţiunii române, aleargă disperat după imagine. Uneori, dacă nu face băi de mulţime, dă buzna prin biserici, la sărbătorile religioase, însă nu înainte de a chema, pe ascuns, presa, ca să fie mediatizat, gudurîndu-se pe lîngă preoţi şi icoanele sfinţilor. Băsescu este el însuşi doar atunci cînd nu există camere de luat vederi prin preajmă, cînd ascultă telefoanele supuşilor şi cînd pune la cale, împreună cu mafioţii portocalii, jafuri şi fărădelegi, precum distrugerea Catedralei Sfîntul Iosif sau a Parcului Bordei. Vorbeşte cu nonşalanţă despre Interesul Naţional, uitînd că, pe vremea cînd ocupa fotoliul de ministru al Transporturilor, a vîndut la străini Flota României şi a prejudiciat Statul cu cca. 325 de milioane de dolari. În calitate de primar general al Capitalei, „luptătorul anticorupţie” de la Golden Blitz şi-a însuşit celebra vilă din Strada Mihăileanu. Pînă să devină preşedinte al României, Băsescu nu pierdea nici un prilej de a-i persifla pe politicienii care locuiau în Cartierul Primăverii, ca şi cum ar fi fost o ruşine să domiciliezi în celebra zonă a Capitalei. Ce a făcut imediat după ce a fost impus ca preşedinte? S-a mutat chiar într-o vilă din Cartierul Primăverii, ca păduchele în frunte! Cu vreo 6 ani în urmă, acelaşi Băsescu îl lua peste picior pe Adrian Năstase, pentru că folosea girofarul în deplasări. Ajuns la Cotroceni, marele Ipocrit Naţional nu se mai dezlipeşte de girofar. De altfel, doar în girofar îi mai stau vigoarea şi autoritatea.
Traian Băsescu pozează în incoruptibil, în timp ce rudele lui sînt implicate, pînă în vîrful unghiilor, în afaceri cu armament, energie sau tranzacţii imobiliare; gurile rele mai vorbesc despre trafic de droguri şi chiar prostituţie. Ticăloşia fără margini a preşedintelui „tuturor românilor”, maestru emerit al şantajului, a adus sponsorii în pragul sinuciderii. Nefericiţii oameni de afaceri Anghelescu şi Erbaşu şi-au pus capăt zilelor în urma „colaborării” cu Matrozul Chior. Tot victimă a manevrelor lui mîrşave a căzut şi regretatul deputat Mircea Cuzino, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu. La aceste „crime” se adaugă cei peste 3.000 de români care se sinucid anual din cauza Regimului Băsescu, sinonim cu Disperarea. De altfel, apucăturile criminale ale lui Băsescu s-au manifestat încă din timpul mandatului său de primar general, o dată cu masacrarea a peste 70.000 de cîini ai străzii. Spre norocul bietelor necuvîntătoare care au scăpat cruzimii, celebra lege de protecţie a animalelor, iniţiată de fostul senator Marius Marinescu, a fost impusă de Parlamentul României de aprope 2 ani, iar măcelul a încetat. De curînd, am fost martorii unei alte mostre de minciună şi agresivitate din partea Tiranului. Este de notorietate cum, în public, Băsescu face paradă de tandreţe faţă de copii: îi îmbrăţişează, îi mîngîie părinteşte, îi strînge la piept cu o afecţiune înduioşătoare. Numai că, în momentele în care se crede ferit de ochii lumii, le mai „scapă” cîte un pumn în plină figură, cu mişcări rapide, de hoţ versat. Pentru „preşedintele-jucător”, politica e un şmen. Din nefericire, am ajuns să nu ne mai mire nimic din ceea ce vine de la Chiriaşul din Dealul Cotrocenilor şi numărăm zilele care au mai rămas pînă duminică, 6 decembrie, la fel cum îşi numără soldaţii zilele rămase pînă la sfîrşitul stagiului militar, adică pînă la „Liberare”!
Acesta este adevăratul Traian Băsescu, coşmarul şi blestemul de care ne vom descotorosi de ziua Sfîntului Nicolae.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Copyright Tricolorul
EUROPA VALAHILOR
Oricât de hazardat le-ar putea părea unora, Europa secolelor XIV şi XV a aparţinut din punct de vedere militar micilor formaţiuni statale româneşti care s-au opus cu succes celei mai mari forţe a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fără niciun fel de exagerare, putem spune că dacă este să păstrăm proporţiile cu ceea ce eram acum 500-600 ani, România de azi ar trebui să înfrângă în luptă armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei… Nu-i aşa că vă pufneşte râsul? Trecând peste neîncrederea şi dezamăgirea provocate de situaţia României din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie să ne amintim măcar că eram într-atât de neclintiţi pe vremuri, încât administram înfrângeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt încă convinşi de forţa şi spiritul războinic al strămoşilor noştri, le prezint o scurtă comparatie între proporţia de forţe întâlnită între “marile” bătălii ale Europei Apusene şi confruntările militare ale voievodatelor româneşti. Faimosul Război de o sută de ani, bătăliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntări între oşti care numărau maximum 10.000-20.000 de soldaţi, ultimele chiar mai puţin de 5.000…
În faimoasa bătălie de la Tannenberg, când este stopată înaintarea cavalerilor teutoni spre răsărit, s-au confruntat corpuri de armată de 10.000, respectiv 16.000 soldaţi. Vreţi mai mult? Ei bine, în perioada Războiului celor Două Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de actori angrenaţi în spectacolul sângeros al Zeului Marte. În celebra bătălie de la Rimini din 1469, când Federico da Urbino înfrânge armata papală, au murit…100 de oameni şi au fost răniţi circa 3.000. Şi, nu uitaţi, cronicile contemporane o numesc “bătălie cumplită” (Atrox Dimicato)!
Cele mai mari încleştari din aceste secole par a fi luptele între principii elveţieni şi regele Carol Temerarul. Trupele de soldaţi implicate în luptele de la Granson şi Morat se ridică la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta şi gândirea militară în Europa apuseană de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decădere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele în domeniu ale Europei de Vest se înregistrează mult mai târziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventă a armelor de foc şi a prafului de puscă în războaie. În răsăritul Europei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Ţaratele şi cnezatele ruseşti nu reprezentau (încă) o forţă militară, regatul polon era tributar manevrelor şi conceptelor militare de-a dreptul falimentare de import apusean (merită dat exemplu, impasul polon de la Marienburg şi apariţia providenţială a trupelor moldoveneşti care au întors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au strălucit prea mult pe câmpul de luptă. Bulgarii, sârbii şi bizantinii au căzut după o dârză dar tristă rezistenţă în faţa forţei Semilunei.
Românul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor între anii 1444-1447, dar spre final este înfrânt de aceştia. Într-un episod puţin cunoscut al istoriei naţionale, bravul războinic transilvan organizează în anul 1448 o ultimă mare campanie care viza cucerirea Salonicului. În acest proiect ambiţios, îl avea partener pe însuşi leul albanezilor, prinţul Skanderbeg. Din motive încă neştiute, acţiunile celor doi conducători creştini nu sunt bine sincronizate. Rezultatul este dureros. În lupta de la acelaşi trist Kossovopolje, Iancu de Hunedoara este înfrânt după o încleştare catastrofală care durase trei zile şi trei nopţi… Singurii care s-au adaptat cu succes şi au pus la punct tactici revoluţionare alături de manevre eficiente au fost voievodatele româneşti ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Conduse de voievozi realişti şi inspiraţi precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş şi marele Ştefan, valahii au fost singurii europeni care au ţinut la respect hidra otomană. Turcii erau la apogeu. Conduşi de cumplitul Mahomed al doilea, supranumit Fatîh (Cuceritorul), otomanii cuceriseră Bizanţul, una dintre cele două cetăţi ale creştinătăţii, precum şi o bună parte a Europei de răsărit. Cum turcii nu deţineau o flotă militară care să le permită invazia Apusului prin Mediterana, în drumul ordiilor spre Roma nu mai stăteau decât voievodatele româneşti…
Moldova dacilor liberi
În aceeaşi perioadă, asupra Moldovei pândeau nu numai otomanii, ci şi ochii lacomi ai tătarilor din Hoarda de Aur. În anul 1469, o hoardă a tătarilor de pe Volga, condusă de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneşte o expeditie de jaf în Moldova, atras de prosperitatea economică datorată măsurilor luate de Ştefan cel Mare. Cruzimea şi tupeul nomazilor meritau pedepsite…. Ştefan strânge în grabă o oaste de curteni şi răzeşi din Ţara de Sus (actuala Bucovina) şi porneşte după tătari. Aceştia au parte de ghinionul vieţii lor, când sunt prinşi în ziua de 20 august lângă Lipinţi. Măcelul este înfiorător. Hoarda tătărască este masacrată, având mari pierderi în oameni, Eminec însuşi este făcut prizonier de Ştefan. Hanul cel bătrân de pe Volga, tot nu înţelege cu cine are de a face, astfel încât îşi permite să-i trimită lui Ştefan o solie mânioasă de 100 de oameni (exact câţi au murit la bătălia din Rimini!). Solie care are tupeul să-i ceară lui Ştefan nu doar eliberarea prizonierilor tătari ci şi …despăgubiri pentru pierderile suferite! Inconştienţa şi nesimţirea cererii sunt pedepsite pe loc. Ştefan cel Mare ordonă tragerea în ţeapă a tuturor prizonierilor alături de 99 de tătari din solie. Fiul hanului este tăiat pe loc în bucăţi. Supravieţuitorului i se taie nasul şi urechile şi este trimis călare înapoi la Hoarda de Aur să povestească hanului ultimele noutăţi…
Turcii se dovedesc, la rândul lor, la fel de grei de cap… Cuceritorul Bizanţului vedea în Moldova principalul obstacol în invadarea Europei. În plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitivă a Hoardei de Aur alături de consolidarea unei viitoare alianţe cu tătarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu în ultimul rând, sultanul vedea în bogatul voievodat moldovenesc, o bază de operaţiuni militare, un izvor de resurse economice şi de luptători valoroşi care puteau fi angajaţi ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fuseseră (sultanul avea exemplul contingentelor sârbeşti şi bulgăreşti care erau forţate să lupte de partea turcilor după căderea ţărilor respective)… Un alt aspect politico-strategic care îl deranja la culme pe Mahomed, era încercarea continuă a lui Ştefan cel Mare de a sustrage Ţara Muntenească/Valahia de sub autoritatea Porţii. Cu aproape 150 ani înaintea Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui Ştefan încerca de fapt o unitate a Ţărilor Române. Unitate a cărei valoare şi importanţă regională fuseseră subliniate chiar de sultanul Murad al doilea. Toţi aceşti factori la care se adăuga refuzul marelui domnitor de a închina ţara turcilor sau de a le plăti tribut, alimentează furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducătorul unei ţări mici situată la marginea Imperiului clădit prin jaf şi sânge de generaţii de sultani turci.
Vin Turcii!
“În zilele albe ale miezului iernii înaintau mulţimile negre, zecile de mii de duşmani, ieniceri, spahii şi gloata, ca lupii flămânzi ” – Nicolae Iorga
Într-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenţa lui Ştefan să fie pedepsită cât mai repede posibil, iar Moldova cea rebelă să ajungă paşalâc unde să domnească legea Profetului şi bunul plac al turcilor. În acest scop, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune oşti ale Imperiului. Temutele şi încercatele trupe otomane călite în luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg şi comandate de eunucul Soliman Paşa, primesc ordinul să abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alătura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elită al sultanului, la care se adăuga un eşantion de 12.000 de valahi din Ţara Munteniei/Valahiei trimis de turci să lupte contra voii lor cu fraţii moldoveni.
Vedem, aşadar, că Mahomed al doilea nu a precupeţit niciun efort pentru a-l înfrânge pe Ştefan. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Veneţia, corpul expediţionar turcesc număra circa 120.000 de războnici, cărora li se adăugau alte zeci de mii de auxiliari. Ameninţarea era deosebit de serioasă. Ştefan cel Mare, propulsat în rol de unic apărător al întregii creştinătăţi se vede nevoit să ceară ajutor militar la curţile Europei. Primeşte în schimb… laude şi încurajări! În faţa unui asemenea colos, Ştefan reuşeste totuşi să strângă aproape 40.000 de oşteni moldavi cărora li se adaugă un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. În calea urgiei musulmane, Ştefan cel Mare opune eficienta tactică a pârjolirii pământurilor, retragerii populaţiei, otrăvirii fântânilor, astfel ca invadatorii să simtă colţii demoralizatori ai foamei, setei şi molimelor. Soliman Paşa vrea să termine treaba repede. Strateg iscusit, el îşi dă seama că un război de uzură nu i-ar aduce decât probleme. Turcul vrea o singură luptă în care să decidă soarta campaniei în favoarea sa. Convins că armata Semilunii va căuta orice prilej pentru a da încleştarea finală, Ştefan ordonă retragerea spre Vaslui. Acolo, Măria Sa alege o zonă strategică bună, situată într-un loc unde dealurile care înconjoară lunca Bârladului se apropiau între ele. Cum dealurile erau împădurite, turcii nu puteau să surprindă oastea Moldovei printr-un atac din flanc.
Apus de…Semilună
În zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomană zărea pentru prima dată oastea moldovenească printre aburii cetoşi ai luncii Bârladului. Armata duşmană era deja slăbită de marşurile lungi peste care se adăuga lipsa alimentelor şi a odihnei. Natura parcă-i ura la rândul său pe turci, deoarece cu câteva zile înainte de bătălie, vremea s-a încălzit, în consecinţă zăpezile începuseră să se topească transformând lunca într-o mlaştina vâscoasă în care se putea împotmoli şi un şoarece. Conform cronicarului turc Kemal Paşa Zade, Ştefan a oprit înaintarea turcă trăgând în aceştia cu tunuri, bombarde şi săgeţi. Prinşi în valea înconjurată de păduri, otomanii nu se pot replia să înconjoare poziţiile moldoveneşti din cauza copacilor şi a terenului mlăştinos. Lupta se transformă într-un conflict de uzură, din care moldovenii ies avantajaţi datorită poziţiilor mai bune deţinute de voievod. Acelaşi Kemal-Zade ne spune ca în faţa neputinţei străpungerii liniilor moldoveneşti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasă căpetenie otomană a organizat un “buluc” compus din ieniceri de elită “pentru al căror suflet bătălia era o plăcere”, şi s-a avântat în fruntea lor asupra moldovenilor.
Manevra albanezului turcit pare să reuşească pe moment, ienicerii pătrunzând în rândurile moldovenilor. Lupta se transformă într-o încleştare cumplită. Cum orice bătălie are un moment critic, un punct de răscruce în care totul se poate răsturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul Înalt. Conştient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Ştefan cel Mare pregăteşte atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i deruta şi mai rău pe turci, Măria Sa ordona ca sătenii plasaţi pe dealurile din faţă să facă un zgomot cât mai mare din trâmbiţe, tobe şi buciume. Turcii muşcă momeala crezând că vor fi atacaţi din flancul stâng, se regrupează şi se pregătesc de apărare. Atunci, Ştefan cu grosul armatei cade ca un fulger în spatele turcilor retezându-le orice eventuală retragere. Furia moldovenilor nu cunoaşte margini, masacrarea invadatorilor continua cu frenezie. Totul se transforma încet, încet într-o masă amorfă în care urmaşii dacilor liberi dezlănţuie asupra Semilunii un adevărat Armagheddon mobil făurit din ghioage, securi, coase, paloşe şi lănci. Mândria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri şcoliţi în academii militare să devină aşi ai iataganului, este zdrobită fără drept de replică.
Pierderile sunt uriaşe. Nicăieri vreo armată musulmană nu mai fusese decimată în asemenea hal. Chiar cronicile turceşti afirmă că atunci au fost tăiaţi 40.000 de vajnici ieniceri şi spahii, o sumă enormă pentru oamenii acelor timpuri. Şocul psihologic s-a transmis într-o clipită. Văzând ce soartă crudă-i macină pe cei mai buni războinici ai armatei, restul soldaţilor turci intră în panică şi fug dezordonat. Încercările lui Soliman de a organiza o rezistenţă sunt sortite eşecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. “Niciodată o oaste turcească n-a mai suferit o astfel de înfrângere”, bocea într-o cronică mama sultanului Mahomed Fatîh. În timp ce cronicarul polonez, Jan Dlugozs, contemporan cu marele Ştefan, scrie la rândul său: “Foarte puţini turci si-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci, mulţi s-au înecat în apa Siretului, chiar şi aceia care au scăpat şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi”. Cronica lui Kemal-Paşa-Zade este încă mai sumbră, turcul scriind despre trista soartă a turcilor după încheierea bătăliei. Aflăm aşadar, că otomanii au pierdut un număr de 40 de stindarde de luptă, un număr record în istoria Turciei. Ştefan cel Mare a tras în ţeapă toţi prizonierii turci, în afară de câteva paşale. Pentru a scăpa de numărul imens de cadavre turceşti care, dacă s-ar fi descompus odată cu venirea primăverii, ar fi dezlanţuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordonă strângerea hoiturilor otomane în movile dupa care li s-a dat foc…
Victoria zdrobitoare are reverberaţii în întreaga lume. Cei mai fericiţi sunt creştinii sârbi, bulgari, greci şi armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Ştefan primeşte laude şi aprecieri din Persia până la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios şi îl numeşte “Atletul lui Christos”. Cronicile se întrec între ele în laude şi mulţumiri la adresa domnitorului. Aşa ne a fost dat şi nouă, românilor, să scriem o pagină importantă din Istoria Lumii şi Europei! Şi asta nu a fost nici prima şi nici ultima.
Români! Ridicaţi capetele plecate! Îndreptaţi spinările încovoiate! Alungaţi tristeţea şi lipsa de speranţe din aceste zile. Nu mai staţi timoraţi şi complexaţi în faţa unei Europe care ne datorează însăşi existenţa.
EMINESCU SI RAZBOIUL SAU PENTRU REFACEREA DACIEI MARI
Eminescu, a carui zi se sarbatoreste maine, este poetul national al Romaniei. Gresit! Eminescu nu este numai atat. La 20 de ani de la momentul 1989, cand s-au implinit 100 de ani de la uciderea “romanului absolut” – cum ii spunea Tutea -, iata, putem dezvalui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre razboiul nevazut dus de militantul Mihai Eminescu pentru visul sau, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r). La 120 de ani de la anul eliminarii fizice a ganditorului national – dupa ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, bagat la nebuni si interzis – un grup de cercetatori si ziaristi refac, pas cu pas, misterele vietii si mortii lui Eminescu, ale razboiului nevazut dus, neincetat, pentru idealurile nationale.
Putina lume stie, chiar si azi, ca militantul Mihai Eminescu, membru al societatii cu caracter secret “Carpatii”, constituita, poate nu intamplator, intr-o zi de 24 ianuarie, era urmarit pas cu pas de agentii Imperiului austro-ungar, pentru care devenise “periculos”. “Carpatii” milita pentru Unirea Transilvaniei cu tara si Eminescu deranja. Atat de mult incat P.P. Carp ii scrie de la Viena lui T. Maiorescu celebra sentinta: “Si mai potoliti-l pe Eminescu!”. Maiorescu era agent al imperiului, dupa cum o dovedesc astazi istoricii eminescologi. In “Carpatii”, pentru a-i supraveghea activitatile lui Eminescu, este introdus Slavici, la randul sau spion al Vienei, care ii da rapoarte amanuntite lui Maiorescu. “Controlorul” Slavici il si gazduia. Sotia lui Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, este cea care invoca prima “nebunia” lui Eminescu, in depesa pe care i-o trimite lui Maiorescu in fatidica zi de 28 iunie 1883, soldata cu internarea jurnalistului: “Domnu Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte reu”. Deja Eminescu i se confesase lui Creanga privind revolverul pe care il purta asupra sa: “Imi este frica sa nu ma ucida cineva”.
“Argus!” ii strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul garii, in timp ce era bagat intr-un tren cu destinatia Viena, la o zi dupa ce fusese scos de la nebuni si tot la o zi dupa ce Romania semnase Tratatul de “neagresiune” cu Imperiul lui Franz Iosef. Acelasi imparat care isi pusese apostila pe o Nota informativa din 1882 privind o intrunire secreta a societatii “Carpatii”, livrata de Baronul von Mayr, ambasadorul sau la Bucuresti, in care se arata: “Eminescu, redactorul sef al ziarului a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari”. Romania Mare.
La fel de putina lume stie cum a fost ucis Eminescu, in urma cu 120 de ani: cantand “Desteapta-te romane!”. Confesiunea martorului ocular care a asistat la momentul mortii lui Eminescu, frizerul sau, a fost descoperita de profesorul Nae Georgescu si introdusa in volumul “Boala si moartea lui Mihai Eminescu”: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te romane!”(…) Si a inceput sa cante Desteapta-te romane!, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: . “Aceasta “afacere”, in care au participat imparati, regi, amici, dame, informatori, tradatori, plagiatori, homosexuali, agenti multipli etc., devine descifratoare pentru istoria Romaniei si, un strop, pentru istoria Europei. Descifrarile si dezvaluirile ne vor ajuta sa intelegem de ce si atunci, si astazi a fost asa si nu altfel”, scrie filosoful Constantin Barbu in preambulul uriasei sale lucrari in 10 volume, de 7000 de pagini, “Codul invers”.
“Asadar, Eminescu e poetul national si expresia integrala a sufletului romanesc pentru ca ne-a dat de lucru pentru sute de ani, pana va secatui mitul sau viu, o data cu disparitia neamului romanesc”, spune eminescologul Theodor Codreanu. Legea lui Eminescu, care ne ramane, e simpla: “Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a taranei, ci iubirea trecutului?”.
DOINA (de Mihai Eminescu)
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna ’n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ’ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu ’n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s’aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca –
Sarac în tara saraca!
Cine a indragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ’ntreaga, noaptea ’ntreaga,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te ’nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ’n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
CONSTITUIREA STATULUI NAŢIONAL MODERN ROMÂN – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE (1859)
Datorită împrejurărilor interne şi externe nefavorabile, poporul român a trăit timp de secole în unităţi statale şi provincii distincte, fiecare cu o viaţă politică proprie. Nici diviziunea statală, nici stăpânirile străine n-au putut împiedica dezvoltarea unitară şi continuitatea poporului român pe teritoriul pe care s-a format. El şi-a păstrat nealterate limba şi portul, tradiţiile, obiceiurile, fiinţa naţională.
Conştiinţa comunităţii de origine şi limbă a fost prezentă permanent la români, de o parte şi de alta a Carpaţilor. Ideea originii romanice a moldovenilor, muntenilor şi transilvănenilor, a conştiinţei unităţii teritoriale şi a comunităţii poporului român a fost puternic exprimată de cronicarii şi cărturarii din secolele XVII-XVIII.
O caracteristică a dezvoltării Ţărilor Române a constituit-o permanenţa legăturilor economice, politice, culturale între cele trei Ţări Române. Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic în timpul revoluţiei din 1848. După revoluţia din 1848, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, punând în mişcare cele mai largi mase ale poporului.
Unirea Ţării Româneşti cu Moldova reprezintă unul din momentele cardinale ale istoriei patriei noastre, actul politic care stă la baza României moderne. Înfăptuită la 24 ianuarie 1859 , Unirea este rezultatul firesc al unui îndelungat proces istoric, care s-a maturizat în condiţiile începutului orânduirii capitaliste şi ale formării naţiunii române.
După înăbuşirea revoluţiei din 1848, reacţiunea internă şi forţele intervenţioniste din afară au luat măsuri de reorganizare a regimului regulamentar restaurat. Prin întelegerea realizată între Turcia, puterea suzerană, şi Rusia, puterea protectoare, s-a încheiat în aprilie 1849, la Balta Liman, o convenţie care justifică prezenţa trupelor celor două state în Principate pentru ,,a reprima orice mişcare de insurecţionare”. Ocupaţia militară a Principatelor Române se va prelungi până în 1851. Războiul Crimeei, izbucnit în 1853, va aduce o nouă ocupaţie străină, la început a trupelor ruse, iar apoi a celor austriece care se vor retrage abia în 1857.
Potrivit convenţiei de la Balta Liman, s-au numit în ambele principate alţi domni pe timp de şapte ani: Grigore Alexandru Ghica în Moldova şi Barbu Ştirbei în Muntenia. În aceşti ani s-au făcut anumite îmbunătăţiri în administraţia Principatelor, mai ales în Moldova, unde domnitorul ducea o politică cu tendinţe liberale. Noii domni n-au putut să nu ţină seama de realităţile impuse de evenimentele din 1848.
Deşi înfrântă, revoluţia din 1848 a dat impuls dezvoltării societăţii şi a adus transformări importante. Anii imediat următori revoluţiei se caracterizează prin rolul crescând al burgheziei, care cucereşte poziţii noi în viaţa economică şi politică.
Are loc o dezvoltare a producţiei şi a schimbului de mărfuri; lărgirea transporturilor rutiere şi a navigaţiei, intensificarea legaturilor economice între diferite regiuni. Aceasta a avut ca urmare atenuarea particularităţilor locale, lărgirea schimburilor comerciale dintre Principatele Române, care se transformă treptat într-o unitate economică. Pieţele locale, provinciale, s-au contopit astfel într-o piaţă unică; o etapă importantă a reprezentat-o desfiinţarea vămii dintre Moldova şi Ţara Românească, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848.
Progresul economic şi social al Ţărilor Române era frânat de menţinerea formelor feudale de exploatare în agricultură, care au dominat în Moldova şi Ţara Românească până în 1864, de farâmiţarea statală şi de dominaţia străină. Pentru accelerarea dezvoltării societăţii româneşti, o condiţie necesară era făurirea statului naţional unitar şi independent.
Datorită împrejurărilor interne şi externe nefavorabile, poporul român a trăit timp de secole în unităţi statale şi provinciale distincte, fiecare dintre ele cu o viaţă politică proprie. Dar nici diviziunea statală, nici stăpânirile străine n-au putut împiedica dezvoltarea unitară şi continuitatea poporului român pe teritoriul pe care s-a format. El şi-a păstrat nealterate limba şi portul, tradiţiile, obiceiurile, fiinţa naţională.
O caracteristică a dezvoltării Ţărilor Române a constituit-o permanenţa legăturilor economice, politice, culturale între teritoriile de o parte şi de alta a Milcovului, între aceste şi
Transilvania.
Înfăptuirea unităţii şi a independenţei poporului român a devenit o preocupare permanentă a exponentilor luptei sale revoluţionare. Ideea unirii românilor s-a impus ca problema centrală din deceniul al 4-lea al secolului al XIX-lea, răspunzând unor necesităţi obiective ale procesului de dezvoltare istorică a societăţii româneşti. În deceniul premergător revoluţiei are loc un contact direct tot mai amplu între fruntaşii mişcării naţionale din cele trei Ţări Române, care a prilejuit cunoaşterea reciprocă a realităţilor din fiecare provincie româneasca, a cimentat legături şi a generat planuri de acţiune comune.
Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic în timpul revoluţiei din 1848. Înconjurate de state reacţionare, forţele patriotice interne singure nu s-au dovedit însă suficient de mature pentru a înfăptui Unirea în timpul revoluţiei.
În 1850, Nicolae Bălcescu a sesizat şi a definit magistral esenţa cerinţelor obiective ale evoluţiei societăţii româneşti pentru o întreagă epocă. El scria că după revoluţia din 1848 ,,ne mai ramânea să facem alte două revoluţii”. Bălcescu se referea în mod clar la realizarea unităţii statului şi, mai târziu, la obţinerea independenţei naţionale, pentru ca în felul acesta ,,naţiunea să intre în plenitudinea drepturilor sale naturale”.
Dupa revoluţia din 1848, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, punând în mişcare cele mai largi mase ale poporului.
Unirea era o cauză a întregului popor. Dar în raport cu interesele lor de clasă, forţele sociale româneşti au înţeles în mod diferit conţinutul şi caracterul Unirii.
Forţa socială principală în mişcarea unionistă au constituit-o masele largi populare de la oraşe şi sate, care au acţionat cu cea mai mare energie şi hotărâre. Ele legau de înfăptuirea acestui mare act naţional şi împlinirea aspiraţiilor sociale. Ţăranii urmăreau, în primul rând, ca prin Unire să scape de clacă şi să obţină pământ, iar păturile oraşeneşti considerau ca prin Unire, se va realiza cadrul politic favorabil unor largi libertăţi democratice.
Burghezia, în plină ascensiune, socotea că într-un stat unitar se vor crea condiţii prielnice pentru prosperitatea ei economică şi pentru obţinerea unei poziţii preponderente în viaţa politică a ţării.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi, ca: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Nicolae Orăşanu s.a. . Cărturari şi oameni politici de seamă, animaţi de idei înaintate, au adus o contribuţie preţioasă la progresul general al
ţării.
În ceea ce priveşte boierimea, o mare parte a acesteia, din interese economice şi politice apropiate de cele ale burgheziei, s-a alăturat puternicelor forţe naţionale unioniste. Unii dintre marii boieri, în număr neînsemnat, de teamă că Unirea ar putea pune în primejdie privilegiile lor de clasă, s-au grupat în partida antiunionistă.
Activitatea patriotică a foştilor conducători revoluţionari din 1848 a continuat, în pofida condiţiilor grele, atât în ţară cât şi în exil.
Prin publicaţii şi conferinţe, memorii şi demersuri diplomatice, aceştia au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii. Răspândiţi în diverse centre diplomatice (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol), patrioţii unionişti au desfăşurat o laborioasă activitate, pentru a crea un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei româneşti.
În fruntea exilaţilor, până în 1852, Nicolae Bălcescu, urmat de C.A.Rosetti, fraţii Goleşti, fraţii Brătianu, Vasile Mălinescu, Costache Negri ş.a. Aceştia erau în legătură cu unii reprezentanţi ai popoarelor europene, grupaţi în Comitetul central democratic european, înfiinţat în 1850, la Londra, din initiaţiva italianului Giuseppe Mazzini. Cu toţii îţi exprimau speranţa că va izbucni o nouă revoluţie în Europa.
La 29 noiembrie 1852, s-a stins din viaţă în Italia, la Palermo, marele patriot şi democrat-revoluţionar Nicolae Bălcescu, ceea ce a îndurerat mult întregul popor român şi cercurile progresiste europene.
Mişcarea unionistă din ţară, ca şi intensa activitate a emigraţiei din afara hotarelor au impus năzuinţa fundamentală a românilor în atenţia diplomaţiei europene. De asemenea, interesele contradictorii ale marilor puteri în Balcani şi în bazinul Marii Negre, ajunse într-o
anumită fază …
În deceniul în care a urmat revoluţiei paşoptiste s-au amplificat acţiunile românilor pentru unire duse în emigraţie şi în ţară. Activitatea desfăşurată în emigraţie, îndeosebi în Franţa, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicaţii ca “România viitoare” (1850 – Paris), “Junimea română” (1851), “Republica română” (Paris – 1851, Bruxelles – 1853); afilierea la Comitetul Central Democratic European, cu sediul la Londra, care urmărea declanşarea unei noi revoluţii europene; memorii către Napoleon al III-lea – împăratul Franţei şi către Palmerston – premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza “Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalităţi marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, H. Despez).
În ţară, acţiunile unioniste s-au desfăşurat în noul context determinat de prevederile Convenţiei de la Balta Liman, afirmându-se modalităţi variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iaşi şi la Bucureşti (1856); editarea unor organe de presă ca “România Literară”, “Steaua Dunării” (Iaşi), “Românul” (Bucureşti); venirea în patrie a unor revoluţionari paşoptişti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Existenţa în rândul românilor a unui puternic curent unionist şi interferarea intereselor Marilor Puteri în sud-estul Europei au facut ca problema unirii Principatelor să devină o problemă europeană. Ea a fost discutată în cadrul Conferinţei de la Viena (martie 1855), precum şi a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capăt războiului Crimeii (1853–1856). La Paris, cele şapte ţări participante au avut atitudini diferite, în funcţie de propriile interese: în favoarea Unirii s-au pronunţat Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia (ulterior şi-a schimbat atitudinea), iar împotrivă s-au declarat Austria şi Turcia. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18 / 30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunarilor Ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune “bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigaţiei pe Dunăre, ş.a.
Alegerile pentru Adunările Ad-hoc au evidenţiat disputa dintre partizanii unirii (“partida naţională”) şi forţele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei şi Turciei. Falsificarea alegerilor din Moldova de către caimacanul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de tensiune internă şi internaţională. În august 1857, prin întâlnirea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria, situaţia s-a dezamorsat, încheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea unor noi alegeri în Moldova (în care forţele unioniste au obţinut victoria), iar Franţa renunţa la principiul unirii depline sub un principe străin. Cum era firesc, cele două Adunări ad-hoc au exprimat hotărârea de Unire a Moldovei şi Munteniei sub un principe străin; s-au adus în discuţie şi alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare, organizarea internă.
Rezoluţia Adunărilor Ad-hoc (1857) prevedea următoarele:
“- respectarea autonomiei Principatelor;
– unirea Principatelor într-un singur stat, sub numele de România;
– prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării;
– neutralitatea pamântului Principatelor;
– puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări obşteşti în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.”
Întrunite în capitala Franţei pentru a lua în discuţie cererile celor două Adunări, puterile europene au adoptat Convenţia de la Paris (7 / 19 august 1858) care îndeplinea rolul unei Constitutii: Principatele îşi păstrau autonomia sub suzeranitatea Porţii Otomane şi sub protecţia celor şapte puteri; se adoptă denumirea de “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, fiecare având instituţii proprii; se înfiinţau instituţii comune precum Comisia Centrală de la Focşani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, armata; se prevedeau principii de organizare şi modernizare a viitorului stat (separaţia puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor de clasă, egalitatea în faţa legii, drepturi politice pentru creştini, libertatea individuală); dreptul de vot rămânea cenzitar. Acest act constituţional adoptat la Paris nu împlinea, dar nici nu anula speranţa de unire a românilor. Ramânea ca după ce “Europa ne-a ajutat”, să “ne ajutăm noi înşine” (Vasile Boerescu).
Pe baza Convenţiei de la Paris, la 5 ianuarie la Iaşi şi la 24 ianuarie 1859 la Bucureşti a fost ales ca domn Alexandru Ioan Cuza, cunoscut revoluţionar paşoptist. Acest fapt simboliza Unirea Principatelor şi a fost salutat cu entuziasm de populaţie, ziua de 24 ianuarie devenind o sărbătoare naţională a românilor. Dubla alegere a lui Cuza punea puterile europene “în faţa faptului împlinit”.